loader
Foto

Olga Căpățână: Voi nu știți cum se iubește ȚARA pe ascuns!

Interviu realizat în cadrul Campaniei „Cu România în suflet”.

 

Olga Căpățână aduce cu ea parfumul unei Basarabii aproape uitate. Și pentru că să împiedice uitare să șteargă frumosul din oameni și din amintiri, Olga Căpățână scrie, pictează, povestește se întâlnește cu oameni frumoși, caută frumosul din oameni și din jurul ei și îl dă mai departe.

(w882)

„M-am născut în nordul Basarabiei, Lencauți, Ocnița, în familia unui maistru de la calea ferată”, așa își începe povestea Olga Căpățână. „Locuiam mai departe de sat, la poalele unui deal, apoi șerpuia calea ferată, după care mai jos își ducea apele râul foarte drag mie, Nistru. Sunt a patra și ultima fată în familie. După școala medie am făcut facultatea de filologie la Institutul Pedagogic Aleco Ruso din Bălți. Dar așa a fost să fie, că nu am lucrat nici o zi ca profesoară de limbă și literatură. Am fost corespondent la Tele-Radio Moldova, apoi am trecut la Comisariatul Militar, secția a II-a, care se ocupa cu selecționarea tinerilor pentru școlile superioare militare. Așa s-a întâmplat că am primit grad militar, mai întâi sublocotenent, apoi, după 3 ani, locotenent. După 2 ani am devenit locotenent major. Am fost trimisă și în Afganistan, pentru 18 luni. După Afganistan, am ajuns în Peninsula Kamceatka. În noiembrie 1991 am demisionat din Armata Sovietică și am venit la Chișinău. Dar cum am ajuns... am plecat la războiul din Transnistria.”

O viață cu mii de povești adunată aici în câteva rânduri. După Transnistria și grozăviile de acolo, Olga Căpățână a plecat definitiv din armată și a început să scrie. Să scrie cărți ca să nu uite și realitățile trăite de ea să fie cunoscute și mai ales, să nu fie uitate.

(w882)

 

(w882)

„Am început să scriu cărți în memoria ostașilor căzuți în Afganistan, în memoria eroilor căzuți la Nistru. A fost dificil să cutreier prin toată Moldova pentru a aduna date biografice. A fost dificil să stau de vorbă cu mamele ostașilor omorâți în timpul serviciului militar.”

(w882)

În 2004, Olga Căpățână a plecat în Franța. Ziua mergea la cursuri de limba franceză la Sorbona, iar noaptea alina suferințele bolnavilor oncologici aflați în ultimele lor zile, ore, clipe de viață.

„Apoi, Dumnezeu mi l-a scos în cale pe un realizator de filme documentare (Xavier Deleu) care mi-a propus să lucrez cu el la un documentar care s-a numit Europe, corps à vendre. După ce acest film a fost lansat cu succes, am fost invitată la mai multe case de producție pentru a lucra ca journaliste enquêtrice sau jurnalist de investigație! Mai târziu, când am împlinit 65 de ani am ieșit la pensie. Și acum scriu romane, cărți pentru copii, volume de versuri, pe care le lansez la Chișinău, la Iași, sau la Paris. Poeziile mele sunt cântate de Vali Boghean, Tatiana Turtureanu, Silvia Grigore. Vreau să spun că Nicoleta Nucă a început cariera de cântăreață cu un cântec pe textul meu! Am fost la cursuri de pictură și acum mai am o ocupație și o patimă: cea a culorilor. Și pe lângă acestea...brodez, iar expoziția tablourilor brodate în perle și panglică, de la Paris, a avut un mare succes!”

(w882)

O viață trăită cât alții în zece vieți. Olga Căpățână se consideră o femeie împlinită, iar această bucurie i-o dăruiesc și cei doi băieți ai săi alături de cei patru nepoți! Dar viața nu a fost deloc ușoară pentru ea.

(w882)

„Mi-a fost greu în Afganistan. Foarte greu. Nu mi-a fost ușor în Kamceatka...chiar deloc ușor. În schimb în Franța m-am simțit în apele mele! Așa, deodată, m-am simțit ca acasă. Am studiat franceza la facultate, dar, pe parcursul anilor am uitat. Așa că am hotărât să studiez franceza la Sorbona pentru că altfel mi-ar fi foarte dificil să reușesc în Franța. Am preferat să-mi plătesc cursurile la cea mai bună școală și nu am „profitat” de cele gratuite oferite de Primăria Parisului Nu aveam timp de pierdut. A fost greu...să lucrez noaptea și să învăț ziua. La 50 de ani mintea nu mai este așa de ageră ca la 18 ani! Și după o noapte nedormită și stresantă cu bolnavi din oncologie paliativă... Dar am rezistat. Am ascultat numai muzică franceză, pentru a învăța cuvintele, am urmărit filme pentru deficienții de auz... adică am învățat să citesc cum se scrie. Mi-am făcut prieteni francezi, pe care îi invitam la mine, le pregăteam mâncare așa cum se face la noi în nordul Basarabiei! Și eu eram invitată la prietenii mei-jurnaliști, asistente medicale care îmi erau și colegi de serviciu- sau vecini.”

(w882)

Au fost însă și momente dificile când Basarabia era așa departe. Olga Căpățână nu a putut ajunge la înmormântarea tatălui. Doar când mama sa a plecat pe ultimul drum a putut ajunge să-și plângă dorurile nespuse. Dar, în timp, Parisul i-a devenit acasă...

(w882)

„Nu am simțit acea diferență, unde locuiesc, în Moldova sau înaltă țară, pentru că erau aveam copiii alături și, mai apoi, nepoții. Și încă ceva... lucram prea mult, nu aveam timp pentru a tânji, nu-mi lăsam timp să-mi fie dor... Nu aveam timp de somn... Când mi-a fost mai greu nu m-a știut nimeni, Eu nu întristez viața nimănui cu problemele mele... Dar același realizator, Xavier Deleu observa când nu eram bine. Nu știu cum se face, dar îndată înțelegea că am o problemă și îmi venea repede în ajutor. Apoi, când am lăsat lucrul la spital, eram deja de mulți ani în Franța și parcă eram de acolo de când lumea! Mi se părea ciudat să locuiesc în Chișinău. De ce? Pentru că mă simțeam într-un fel stingheră, pentru că începusem să gândesc deja mai altfel decât cei din Moldova. Pentru mine cumetriile acestea cu o sută de cumetrii, nunțile cu 200 de perechi, pe bani împrumutați, doar ca să fii mai sus ca vecinii... este o prostie. Copiii trebuie botezați, dar cu unul sau 2 nănași – asta e important – botezul, nu fudulia. În rest, da, mi-e dor de satul meu, de colegii de clasă, de facultate! Eu nu m-am distanțat niciodată de rude, de verișori, de nepoți. Sunt tot acea femeie simplă, de la sat, dar trecută prin lume...”

Cu românii din Paris, Olga Căpățână a început să interacționeze abia după vreo 10 ani. Atunci a început să meargă la Institutul Cultural Român, la expoziții, la spectacole sau la diferite întâlniri culturale.

(w882)

„Faptul e că prima întrebare a francezilor era: De quel pays êtes-vous?, pentru că am un accent ce mă denunță îndată. Spuneam că vorbesc românește, că sunt din Republica Moldova, care, de fapt este România. Niciodată nu mi-a vorbit nimeni urât despre români, pentru că nu au îndrăznit. Prea frumos le povesteam despre România, ca cineva să poată spune ceva nefavorabil. Am o prietenă, care lucrează ca administrator la Hôpital privé des Peupliers. Acolo ne-am cunoscut și ea, când a aflat că sunt româncă, m-a strâns în brațe și îmi povestea cum a vizitat România și cum visează să mai meargă măcar odată în România. Eu am invitat-o la Chișinău, apoi am fost la Cernăuți. Mi-a confirmat că peste tot se mănâncă tot așa de bine ca și în Romania. Am filmat cu Diego Buñuel în România pentru National Geografique, a zis că nu se compară cu Ucraina, unde lucrasem anterior, că România e mai frumoasă și mai prietenoasă. Eu sunt din acei oameni pentru care Țara e sfântă. Avem noi problemele noastre, pe care nu vreau să le discut cu oameni din altă țară! Cărțile mele se editează la București, la Iași, sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Aveam un proiect interesant, să lansez mai multe cărți la București și Iași, CLUBUL C’ARTE cu Olga Căpățână. Doar să se termine pandemia... Cu acest Club, care îmi aparține, am adus mulți scriitori români la Paris, pentru a le prezenta cărțile, expoziții de artă, spectacole.”

(w882)

(w882)

Olga Căpățână s-a născut în nordul Basarabiei. Călătorește mai mereu între casele de la Paris, de la Chișinău sau de lângă Cernăuți. Scrie cărți în limba română și le spune tuturor prietenilor din străinătate că este româncă din Republica Moldova...care este tot România!

(w882)

„Ce înseamnă România din suflet pentru mine? Ce înseamnă ACASĂ pentru fiecare din noi? Ce înseamnă satul natal, copilăria... România era o taină pe când eram copilă, atunci când tata închidea obloanele și începea să caute Vocea României la radio... Când se vorbea în șoaptă despre verișorii plecați în România și care, reușeau să mai trimită câte o scrisorică pentru mama... Vocea Margaretei Pâslaru sau cea a Andei Călugăreanu...Sau cântecul Căsuța noastră – cuibușor de nebunii... Ei, ce știți voi, cei născuți în România? Voi nu știți cum se iubește Țara pe ascuns...”

 

Interviu realizat de Aura Dobre - producător TVR Internațional

 

 

 

 

20:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu, Eugen Rusu

Producători: Anamaria Panait şi Diana Anghel

Transmisiune directă

*Sport (montaj)

*Meteo (montaj)

20:55 Zi de zi

cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

 
„Iancu Jianu, Haiducul

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 23:30, la TVR Internațional revedem filmul de aventuri „Iancu Jianu, Haiducul", producție România, 1981.

Internaţionalizarea firmelor româneşti

Internaţionalizarea firmelor româneşti

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Marți, 23 aprilie, de la ora 21:00, vă invităm să urmăriți în direct la TVR Internațional o nouă ediție ”Investiți în România!”.

 Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Marți, 23 aprilie, în direct de la ora 19:00, la TVR Internațional, vă așteptăm la o nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră".

 

#tvri