Sâmbătă, 7 martie 2020, după ce am cântat Lumina Lină și Apărătoare Doamnă, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, am rămas la sfârșitul slujbei pentru a sta de vorbă cu IPS Pimen.
Îmi doream să-I spun cât de recunoscătoare îi sunt! PS Damaschin s-a retras, discret, și mi-a lăsat doar mie acest moment unic.
I-am mulțumit pentru că m-a învățat smerenia, încă din aprilie 1991, de la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Atunci mi-a dăruit cărți și am vorbit despre Părintele Cleopa, la care m-a trimis, câteva zile mai târziu. Acolo, la Prisacă unde se retrăgea Părintele Cleopa, mă simțeam la poartă Raiului. I-am mai mulțumit pentru că la Putna, un an mai târziu, am stat în preajma Regelui Mihai, la stareția Mănăstirii, apoi i-am însoțit, în continuare, pe Regele Mihai și Regina Ana.
I-am mai spus că în urmă cu o seară, pe scenă Teatrului Matei Vișniec din Suceava, mi-am dorit să-mi arăt recunoștință pentru oamenii care au crezut în mine, dintre care cel dintâi a fost el. Iar când evocam aceste momente și în sală am întâlnit privirea Maicii Starețe Gabriela de la Voroneț, mi-au dat lacrimile, de bucurie.
Sufletul îmi e plin de imaginea din 7 martie cu Înaltul Pimen și cerul înstelat de deasupra noastră. A fost bucuros, iar eu i-am mulțumit lui Dumnzeu pentru asta și l-am condus cu privirea... Acum, părintele Cleopa îl așteaptă la Poartă Raiului.
Mihaela Crăciun, jurnalist