Sâmbătă, 17 iulie, ora 23.00, TVR Internațional vă invită să urmăriți drama regizată de Iulian Mihu, ″Lumina palidă a durerii″.

În vara anului 1913, într-un sat din apropierea Buzăului, Ionică, fiul învăţătorului, este martorul vieţii grele a bieţilor săteni. Oamenii muncesc şi câte 16 ore pe zi la sondele de petrol, în schimbul unor salarii foarte mici. În plus, războiul se apropie şi speranţele lor încep să se năruie.

"În Lumina palidă a durerii, nobleţea sufletească a ţăranului român se întruchipează în două femei tinere şi un băiat adolescent. Moartea pluteşte asupra fiecărei zile. Moartea de foame, de boală, de accidente. Moartea e însă privită fără frică. Curajul în faţa morţii e, de fapt, o veche moştenire dacă. Geţii socoteau că moartea nu întrerupe viaţa, ci o prelungeşte." (D.I. Suchianu, "România literară", 1980)

″Lumina palidă a durerii este o operă de care, neîndoios, filmul românesc avea nevoie, pentru a-și demonstra sieși și altora, capacitatea de a se plasa în circuitul de valori al culturii naționale și universale.

După cum s-a subliniat în cronicile de la premieră, Lumina palidă a durerii este primul film românesc în care se face simțit spațiul mioritic, în sensul pe care îl avea în vedere Lucian Blaga. Filmul înfățișează un sat autentic, o imagine „nefolclorizată” a vieții rurale, care stă la baza construcției estetice a scenaristului George Macovescu și a regizorului Iulian Mihu. Este, în filmul lui Iulian Mihu, o secvență zguduitoare, de antologie: într-o sfântă zi de Duminică a Floriilor, cu un plug și-un jug de împrumut, cu Sâmbotina – o văcuță cam costelivă –, urmată de copii, Văduva iese la arat; –    „Cine a văzut vacă înjugată? – Vezi tu acum!,  – Și pe cine pui de partea cealaltă? – Vin’ în țarină și-ai să vezi!”... Și vedem... „Boul” de hăis este Sâmbotina, iar în locul celui de cea, într-un calm și un firesc de început de lume („Pune resteul, Lixandre!”) se înjugă femeia.

Mânat de băiețașul cu nuielușa („Hai mamă, hai Sâmbotină!”) nemaipomenitul atelaj pornește... Dincolo de asemenea secvențe, absolut antologice, Iulian Mihu a cenzurat „la sânge” melodrama. Metaforele filmului, contrapunctele dialogului cu imaginea, aburul fantast în care sunt învăluite întâmplările, funcția dramaturgică și dramatică a peisajului, portretele aspre, totul și toate conferă dimensiuni cosmice universului rural cu dimensiuni spațiale, temporale și sociale, altfel, foarte exacte.

Distribuția, aparent eterogenă, a filmului este unul din „punctele forte” ale demersului artistic. O adevărată bijuterie interpretativă realizează Liliana Tudor, în rolul Linei, personajul simbolizând și „materializând” în imagini însăși „lumina palidă a durerii” care dă și titlul filmului, actrița „de ocazie” (de felul ei, balerină de geniu) realizând unul dintre cele mai convingătoare personaje feminine din istoria filmului românesc.″ (Călin Căliman, Istoria Filmului Românesc)

***

România, 1979

Regia: Iulian Mihu

Cu: Liliana Tudor, Gheorghe Marin, Violeta Andrei, Florina Luican, Emanoil Petruţ