Mihaela Crăciun v-a invitat la o nouă ediție ”Articolul VII”, pe 1 aprilie, de la ora 21:00, la TVR 3 și TVR Internațional.
De ce să plece din România medici, când putem să exportăm de aici cunoștințe, să mergem noi cu bagajul nostru de învățătură în altă țară, s-a gândit Leonard Azamfirei, rectorul Universității „George Emil Palade“ din Târgu-Mureș, când a deschis o filiala în unul dintre cele mai cosmopolite orașe din Germania, la Hamburg. Despre programul de studii Medicină în limba engleză – extensia Hamburg și despre alte reușite ale învățământului academic românesc în străinătate, discută realizatorul Mihaela Crăciun, în prima parte a emisiunii, cu Sorin Cîmpeanu, președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România.
În partea a doua a emisiunii, se alătură dezbaterii directorul general al Institutului Limbii Române (ILR), prof. Daiana Cuibuș. Rolul lectoratelor românești și al Cursului de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) în promovarea limbii române in lume, este unul major. Proiectul LCCR, inițiat în anul 2007, în Spania, a fost gândit, spunea prof.Corina Cherteș, directorul de la acea dată, ca mod de prezervare a identității culturale și de reintegrare a copiilor români în sistemul de învățământ românesc, în eventualitatea unei reîntoarceri în România.
Toți lectorii și colaboratorii LCCR, chiar și în această perioadă de pandemie, predau limba română în toate colțurile lumii.
***
Edițiile emisiunii sunt disponibile pe TVR+