loader
Foto

Economia circulară, în linie dreaptă, la ”Investiţi în România!”

Marți, 28 septembrie, de la ora 21:00, la TVR Internaţional, v-am propus să revedeți o dezbatere despre producători responsabili și resurse reciclate, într-o ediţie a emisiunii “Investiţi în România!”

 

Investiţi în România!

Redifuzarea ediției din 20 aprilie 2021.

Octavian-Dragomir JORA, gazda emisiunii, a discutat cu eurodeputatul Nicolae ŞTEFĂNUŢĂ despre Pactul verde european, care este planul de acţiune la nivel comunitar pentru economia circulară şi care sunt implicaţiile pentru România.

Am aflat ce posibilităţi şi priorităţi are ţara noastră în domeniul dezvoltării durabile în plan legislativ, care sunt intervenţiile financiare necesare pentru atingerea pragului de „zero deșeuri” şi în ce sectoare de activitate avem cea mai mare nevoie de un model durabil.

Daniel ZAMFIR, vicepreședintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senatul României ne-a spus ce provocări au întâmpinat producătorii români în această perioadă de pandemie şi cum îi sprijină Legislativul pentru a se îndrepta către o economie sustenabilă.

Constantin DAMOV, președintele Coaliției pentru Economie Circulară, a vorbit despre costurile pe care trebuie să le suporte antreprenorii autohtoni pentru a încuraja reciclarea, dar şi cât este de pregătită ţara noastră pentru a eficientiza utilizarea resurselor.

(w882)

Invitaţii lui Octavian-Dragomir JORA au fost:

• NICOLAE ŞTEFĂNUȚĂ – eurodeputat

• DANIEL ZAMFIR – vicepreședinte Comisia economică, industrii şi servicii, Senatul României

• CONSTANTIN DAMOV – președinte Coaliția pentru Economie Circulară

***

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

21:00 Top invers

Emisiune de satiră ale cărei puncte de rezistenţă sunt topurile negative şi colecţia de gafe a săptămânii

Producător Florenţa Dăscălescu

22:05 Teatru TV

* Fluturi, fluturi

Autor: Aldo Nicolaj

Comedie. Foca este o doamnă cu care viața nu a fost chiar darnică, așa că este servitoarea Eddăi, o pensionară foarte bogată care trăiește o mare singurătate în ciuda stării materiale foarte bune. În scenă intră și Elio, fiul Eddăi, pretext de depănat amintiri... plăcute și, mai ales, neplăcute.

Distribuție:

Irina Răchițeanu Sirianu-Edda
Dan Condurache-Elio
Rozina Cambos-Foca

Adaptare: Irina Rachiteanu Sirian

Regie: Olimpia Arghir

 
Sâmbăta tăcerii: TVR dedică o zi memoriei Papei Francisc | VIDEO

TVR a transmis Funeraliile Papei Francisc în direct şi fără pauze publicitare. Totodată, Televiziunea Publică difuzează o serie de programe ...

Natura - medicina viitorului

Natura - medicina viitorului

publicat: joi, 24 aprilie 2025

Plantele au fost, sunt și vor rămâne o sursă de energie prețioasă prin care omul vibrează cu natura și cu universul din care face parte. În ...

Info Diaspora: Achiziția unui imobil nou

Info Diaspora: Achiziția unui imobil nou

publicat: joi, 24 aprilie 2025

Angela Avram și invitații ei, Ovidiu Șerban, avocat, şi Radu Berevoianu, notar, le propun celor interesați de achiziționarea unui imobil nou - ...

 

#tvri