Alexei Brăduceanu, reprezentant Cramele Brăneşti, raionul Orhei, Republica Moldova a fost invitatul lui Sorin Burtea, miercuri, 17 iunie, la TVR Internaţional, de la ora 22.00.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
Povestea Cramelor Brănești începe cu amenajări ale unei vechi mine de calcar. Situate într-un areal binecuvântat, străjuite de o frumoasă pădure în coasta Orheiului Vechi, galeriile se întind pe o distanță de 70 de km și sunt dispuse pe o suprafață de 75 de ha. Întreaga arhitectură este construită la o adâncime de 60 de metri, ceea ce conferă o temperatură constantă de 12-13 grade tot timpul anului. Este un mediu perfect pentru maturarea vinului.
Acestor condiții naturale li se adaugă măiestria oamenilor care transformă mustul într-o licoare ce bucură gusturile. Sunt produse vinuri albe, roșii, roze-uri, dar și spumante. Podgoria situată pe dealurile Orheiului se întinde pe o suprafață de 1.500 de hectare, dintre care 800 sunt cultivate cu struguri nobili.
Dezvoltarea turismului vitivinicol este un plan ambițios al investitorului Cramelor Brănești, Vasile Dulgher. În apropiere este în construcție un proiect prevăzut cu o arhitectură subterană deosebită, care va permite găzduirea oaspeților. Aceștia se vor bucura de tot confortul și vor putea dispune de propria colecția de vinuri.
Emisiunea “Investiţi în România!-Afaceri de succes” este difuzată în direct, la TVR Internaţional şi retransmisă în Republica Moldova prin postul TVR Moldova.
Emisiunea poate fi urmărită şi în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.
Descărcaţi aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android!