loader

Beneficiile produselor apicole românești, joi la "Un doctor pentru dumneavoastră"

De luni până joi, de la ora 19.00, pe TVR Internațional, echipa emisiunii "Un doctor pentru dumneavoastră" v-a recomandat subiecte medicale de interes.

 

Măriuca Mihăilescu
Irina Mohora

Luni, 7 decembrie 2020

AFECȚIUNILE DEGENERATIVE ALE CREIERULUI

Invitat: prof. dr. LUIZA SPIRU, medic primar geriatrie, gerontologie și medicină internă, gerontopsihiatru, preşedintele Fundației "Ana Aslan" Internațional

(w882)

 

 

Bolile neurodegenerative sunt  afecțiuni complicate, incurabile și debilitante care duc la degenerarea progresivă sau chiar la moartea celulelor nervoase. Acestea cauzează probleme de deplasare sau de funcționare mentală, numite demențe. Bolile neuro-degenerative implica atrofie cerebrala, cu alte cuvinte, degradarea materiei cerebrale care, în timp, duce la pierderea treptată a memoriei și a gândirii, a capacității de mișcare și a senzațiilor. Una dintre cele mai întâlnite boli neuro-degenerative este boala Alzheimer. Frecvente sunt și boala Parkinson dar și demența senilă. Alimentele procesate industrial, mai ales cele cu potențatori de gust precum glutamatul de (mono)sodiu, E621 – un element toxic care produce supraexcitația unor receptori importanți și neurotransmițători din creier, proces ce duce la moartea neuronilor - se pare că joacă un rol important în declanșarea acestor boli.

Prin telefon, din  SUA: dr. HORIA VULPE, medic specialist radioterapie oncologică

(w882)

Moderator: Irina Mohora

 

Marți, 8 decembrie 2020

SARS-CoV-2, FACTOR DE STRES PENTRU GRAVIDE ȘI MĂMICI

Invitat: prof. dr. SIMONA VLĂDĂREANU, președintele Comisiei de Neonatologie a Ministerului Sănătății, șef Clinica de Neonatologie de la Spitalul Universitar de Urgență "Elias"

(w882)

Prin telefon: ANA MARIA GHIUR, jurnalist TVR, mămică de fetiță, va vorbi despre bucuria de a fi părinte

(w882)

Teama de infectare cu virusul SARS-CoV-2 dă emoții și mai puternice femeilor însărcinate, motiv pentru care, în ultimul timp, s-au înregistrat multe nașteri la domiciliu. Schimbarea ritmului de viață, izolarea, lipsa mișcării, toate acestea au un impact negativ în special asupra stării emoționale a mamei și a copilului. Este foarte important să găsim metode prin care să gestionăm trăirile, tot ce se întâmplă în jurul nostru și să evităm să punem în pericol sarcina iar mai târziu, nou născutul. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca toate gravidele care au făcut boala Covid-19 să opteze pentru nașterea prin cezariană. O ediție în care primim recomandări pentru gravide, cum alegem să naștem pentru a fi în siguranță, cum îngrijim nou-născuții și lista continuă.

Moderator: Irina Mohora

 

Miercuri, 9 decembrie 2020

OBEZITATEA, BOLILE CARDIOVASCULARE ȘI PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

Invitat: din Italia, dr. GHEORGHE CERIN, medic primar cardiolog, dr. în științe medicale, responsabilul Unității de Medicină Internă-Cardiologie, Clinica San Gaudenzio, Novara, președintele Asociației Medicilor Români din Italia, membru al Societății Europene de Cardiologie

(w882)

Stilul nostru actual de hrană, ca și cel de viață, stau la baza kilogramelor în plus, kilograme care pot determina un exces ponderal, ca și obezitate, uneori severă. Pentru persoanele trecute de vârsta de 45-50 de ani, excesul de kilograme se va însoți întotdeauna de creșterea tensiunii arteriale, a colesterolului, glicemiei și a trigliceridelor, elemente care prevestesc apariția ulterioară a diabetului de tip 2, a accidentelor vasculare cerebrale, steatozei hepatice sau, pentru cei mai în vârstă, a Alzheimerului. Vă propunem așadar o abordare deschisă privind modul corect de hrană și de schimbare a obișnuințelor alimentare, adeseori nepotrivite cu nivelul de activitate fizică pe care o desfășurăm zilnic. Vom analiza în detaliu rolul carbohidraților în hrana noastră și mai ales rolul acestora în producerea obezității, obezitate care este de fapt cauza majoră a unor boli cronice precum cele cardiovasculare, dar şi unele forme de cancer.

Moderator: Măriuca Mihăilescu

(w882) un doctor

Joi, 10 decembrie

BENEFICIILE PRODUSELOR APICOLE ROMÂNEȘTI

Invitați: dr. ing. OTILIA BOBIȘ, cercetător științific, Manager calitate Laboratorul pentru Controlul Calității Produselor Apicole şi Diagnostic în Bolile Albinelor, Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

(w882)

Apicultura este recunoscută ca o importanta îndeletnicire pe plan mondial iar apicultorii români sunt apreciați pentru produsele obţinute şi pentru profesionalismul lor. România are multe tipuri de miere, unele dintre ele unice în Europa. Mai mult de jumătate din producţia de miere românească se vinde la export, în special în Uniunea Europeană dar şi pe piaţa estică. Mierea poate fi falsificată cu sirop de zahăr sau alte tipuri de produse obţinute chimic. Dacă are în compoziţie metale grele, mercur, plumb este nocivă pentru sănătate. Atât mierea cât şi propolisul brut sau tinctura de propolis au efecte antimicrobiene şi antivirale și se folosesc în medicina alternativă în diferite tratamente pentru vindecarea arsurilor sau a altor tipuri de răni. Polenul de albine, păstura, lăptişorul de matcă, mierea și celelalte produse ale stupului sunt suplimente alimentare naturale de un real ajutor în anotimpul rece. Căpăcele de ceară de albine obţinute la descăpăcirea fagurilor de miere pot fi folosite în locul gumei de mestecat. Producătorii locali şi-au diversificat producţia cu mai multe sortimente de miere, precum şi diferite produse realizate din amestecuri ale produselor apicole cu extracte de plante, fructe şi seminţe, aşa numitele cocktailuri apicole. Pentru întărirea sistemului imunitar şi tratamentul diferitelor carenţe de vitamine sau minerale, se recomndă să consumăm produse apicole, achiziţionate de la producători.

Prin telefon, din Germania: EUGEN BENEA, apicultor

Din Cluj-Napoca, prof. dr. DANIEL DEZMIREAN, decanul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii din cadrul USAMV

Moderator: Măriuca Mihăilescu

***

(w882) doctor

Realizator: Cristina Anton

Producător: Monica Ancuța

***

Partenerii emisiunii:

(w100) Hofigal Hofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora.  Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. tel.: 021.334.51.35/021.492.04.42.

Servicii integrate. Vizite puține. Timp câștigat! Clinicile Dentare Dr. Leahu - tratamente stomatologice personalizate pentru adulți și copii, în oricare dintre cele 10 locații din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Oradea, Constanța și Iași). Toate dispun de aparatură medicală inovatoare și specialiști pregătiți să rezolve chiar și cele mai complicate probleme dentare. Sănătatea ta orală este în cele mai pricepute mâini! Ne găseşti pe www.cliniciledrleahu.ro şi la numărul de telefon 021 91 34.

(w100) Dermavital Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04.

(w100) FlorariaTraian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe https://www.florariatrias.ro/. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florariatrias.ro . Telefon: (+4) 0751.136.412.

9:00 Dincolo de alb şi negru

*O istorie literară a vinului în România

Invitat Răzvan Voncu, critic literar

Moderator Mihai Rădulescu

Producător Ioana Mureşan

(Reluare)

9:55 Drag de România mea!

*Invitati: Marius Manole, Andrei Ursu , Mioara Velicu, Natalia Popescu si Valentin Precup

Prezintă Paul Surugiu-Fuego

​Jurnalişti: Adina Toderaşcu, Andreea Baciu

Producător Codruţa Prunariu

(Reluare)
 
Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

publicat: joi, 08 mai 2025

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă ...

Drumuri aproape: Lugoj

Drumuri aproape: Lugoj

publicat: miercuri, 07 mai 2025

Lugojul e nod rutier și feroviar, dar mai e, privit din altă perspectivă, un nod cultural și istoric de mare importanță, atât în vremea ...

TVR organizează dezbaterea decisivă a alegerilor prezidenţiale la Palatul Cotroceni

„Un preşedinte pentru România" va fi difuzată joi, 15 mai 2025, pe canalele TVR1, TVR INFO, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA şi în mediul online

 

#tvri