loader

Pledoarie pentru mișcare la "Un doctor pentru dumneavoastră"

La TVR Internațional, în perioada 23 - 26 martie, emisiunea "Un doctor pentru dumneavoastră" redifuzează, de la ora 18:30, ediții în care puteți regăsi recomandări pentru un stil de viață sănătos și echilibrat.

 

Măriuca Mihăilescu
Ana Maria Ghiur

LUNI, 23 martie, redifuzare din 2 martie

LUPTA PENTRU VIAȚĂ

Invitate:

Prof. dr. MARGIT ȘERBAN, membru titular al Academiei de Științe Medicale, coordonator Unitatea de Cercetare în onco-hematologie pediatrică din Timișoara, coordonator Centrul European de Tratament al Hemofiliei

A realizat primul transplant de măduvă din România, primul transplant cu celule stem de la frate donator și primul transplant cu celule stem de la donator neînrudit. A fost premiată de Societatea Europeană de Transplant Medular pentru primul său transplant de măduvă efectuat. Putea profesa oriunde în lume, dar a ales România. Spune tinerilor că pot pleca, dar să facă ceva și pentru țara lor. Îi plac florile, recunoștința oamenilor și vorba lor bună. Mentorul ei, profesorul Țurcanu, i-a ales drumul în viață, însă tânăra Margit Șerban s-a îndoit că va fi puternică și că va putea duce această povară. Lupta pentru viață o duce și acum, la cei 77 de ani. Face totul cu empatie, smerenie, bunătate, respect și recunoștință infinite: „Dacă am reușit, înseamnă că așa a vrut Dumnezeu!”.

Prof. dr. habilitat RALUCA IOANA VAN STADEN, cercetător - Institutul Național de Cercetare pentru Electrochimie și Materie Condensată, președinte Filiala Internațională din România a Societății Americane de Chimie

A fost  declarată în 2010, la Geneva, cea mai bună femeie inventator. A creat un senzor care poate fi utilizat pentru testele de screening ale fluidelor biologice și ajută la diagnosticarea cancerului în mai puțin de 6 minute, înainte de instalarea simptomelor bolii. Omologarea pe scară largă a descoperirii sale va aduce schimbări radicale în prevenţia și tratarea cancerului. Deși a avut multe oferte tentante, a decis că invenția să fie 100% românească!

General ELISABETA LIPĂ, președintele Federației Române de Canotaj, doctor în educație fizică și sport, multiplă campioană olimpică și mondială

În anul 2000, Federația Internațională de Canotaj a declarat-o cea mai bună canotoare a secolului XX. Prima femeie din România care deține gradul de general, campioană mondială 20 de ani la rând, și-a depășit propriile recorduri și performează în tot ceea ce face. ”Ca o luptătoare ce sunt, trebuie să bat recorduri și în viitor”, declară legenda canotajului mondial și maestra emerită a sportului. A avut și are mereu un singur gând: ”Nu doar eu trebuie să fiu mândră de România, dar și România trebuie să fie mândră de mine.”

Portret: MARIA CUȚARIDA - CRĂTUNESCU, prima femeie doctor din România, zdruncină regulile bărbaților

***

(w882)

MARȚI, 24 martie, redifuzare din 3 martie

CERCETAREA, CHEIA EVOLUȚIEI

Invitate:

Acad. MAYA SIMIONESCU, director Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu",  preşedinte Secţia de Ştiinţe Biologice a Academiei Române,  dr. în ştiinţe biologice, ex-vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Maya Simionescu s-a remarcat în cercetarea științelor biologice la nivel internațional. A început cariera fiind cercetător la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti, condus de acad. Ștefan Milcu. Mai târziu, împreună cu dr. Nicolae Simionescu, lucrează ca profesor asociat și cercetător la Departamentul de Biologie Celulară din New York şi la Facultatea de Medicină „New Haven” a Universităţii Yale, alături de Emil George Palade, medaliat cu premiul Nobel în științele medicale. În 1979, deschid în România Institutul de Biologie și Patologie Celulară, publică în reviste internaționale de prestigiu și astfel, în 10 ani, Institutul capătă renume internațional, devine instituție membră a UNESCO-Molecular Cell Biology Network și în 20 de ani, Centru de Excelență al Comunității Europene. Prof. dr. Maya Simionescu a obţinut mai multe premii şi distincţii: Premiul Internaţional „Louis and Arthur Lucian”, Ordinul Naţional „Serviciul credincios”, în grad de Mare Cruce, Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Mare Ofiţer.

Prof. emerit dr. RUXANDRA  RĂȘCANU, psiholog clinician principal, dr. în psihologie, specialist în psihologie medicală și asistență socială, membru onorific Institutul Român de Supervizare și Formare Profesională în Psihologie

Este prima femeie profesor universitar în domeniul psihologiei care a primit titlul de Profesor Emerit al Universității din București. În 1999, Național Biographical Institute (NBI) îi conferă titlul de "The Woman of the Year", iar în 2003, este inclusă de American Biographical Institute între personalităţile recunoscute în societatea contemporană prin nominalizarea la The Contemporary Who's Who (ABI). La cei 77 ani ai săi, încă predă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei și pune umărul la formarea viitorilor specialiști.

VALERIA VAN GRONINGEN, organizator al Maratonului Internațional București,  multiplă campioană olimpică și mondială

A câştigat multe medalii la Campionatele Mondiale de Canotaj. În 1984, la Los Angeles, devine campioană olimpică la canotaj simplu vâsle şi, în 1980, este medaliată cu bronz la Olimpiada de la Moscova, la dublu vâsle.  A participat la peste 25 de maratoane şi semimaratoane internaţionale. Și-a cunoscut soțul în timp ce alergau la un maraton. “Atunci când mi-am propus să introduc un maraton internațional la București, nu mai exista un altul în țară. În 2008 s-a dat startul celui mai mare eveniment sportiv de alergare urbană, organizat conform standardelor internaționale, similar celor de la New York sau Londra. Numărul participanților a crescut, depășind 10.000 de oameni, fiind prezenți sportivi din 43 de țări. Am convingerea că bucureştenii sunt adepţii unui mod de viaţă sănătos, iar alergând nu doar te menţii în formă, ci laşi în urmă toate gândurile negative, toată oboseală mentală acumulată în timpul zilei şi devii mult mai stăpân pe tine.”

Corespondență telefonică, din Germania: conf. dr. MARIA GEORGESCU, medic primar geriatrie și gerontologie. A fost directorul Institutului de Geriatrie și Gerontologie ”Ana Aslan” și a lucrat de la începutul carierei împreună cu marele savant internațional Ana Aslan.  A fost medicul care a însoțit-o în lungile călătorii de cercetare și a îngrijit-o atunci când era bolnavă. ”Prima mea întâlnire cu dânsa a fost o comunicare fără cuvinte, empatie totală, compatibilitate, chimie! Nu-i scăpa nici un detaliu. Te citea cu ochii, cu mintea şi cu sufletul, deopotrivă. Ce-am simţit atunci este imposibil de redat. Am fost scanată în secunde, am simţit ochii dânsei mari, luminoşi, penetranţi ce mă priveau intens, am simţit căldură, interes, o undă prielnică, interogatoare, un magnetism extraordinar, viaţă.”

Portret: acad. ANA ASLAN, fondatorul gerontologiei la nivel mondial

***

MIERCURI, 25 martie, redifuzare din 4 martie

VIAȚA CA O LUPTĂ - STIL DE VIAȚĂ CORECT

Invitate:

Colonel dr. DOINA BALTARU, comandant - director general al Spitalului Militar de Urgență "Dr. Constantin Papilian" din Cluj Napoca

La numai 49 de ani, este prima femeie, cadru medical militar, care conduce unul dintre  cele 12 spitale militare existente, reușind să-l aducă la standarde internaționale. A crescut capacitatea, dotarea și specializările de referință ale spitalului, înfiinţând compartimentele de chirurgie spinală, oromaxilofacială și de angiografie. Instituția pe care o conduce devine singurul spital militar care a înfiinţat un cabinet de geriatrie în ambulatoriul integrat. ”Este adevărat, sunt prima femeie care ocupă o astfel de funcţie în arma medicală. Este o bucurie să vedem că sunt promovate şi femei în funcţii de conducere, este un început de drum; în sistemul sanitar civil de multă vreme sunt spitale conduse de femei manager.” Sunt realizări pentru care a fost nevoie de mulţi ani de studiu, ambiţie, dar şi de multe sacrificii. Este o mamă devotată și o învingătoare.

Prof. dr. TUDORA SIMA, președinte Centrul Național de Formare Profesională în Psihologie, formator și supervizor în Psihologie Clinică, doctor în știinte militare, directorul Programului de Formare Complementară în Psihologie Clinică

După ce absolvit Facultatea de Filosofie, specializarea Psihologie, Universitatea București, în 1998 a susținut doctoratul în Știinte militare, devenind prima femeie din România care a obținut acest titlu în domeniu. În  perioada 2005-2006, împreună cu Universitatea Sheffield UK, a coordonat programul ”Diseminarea informațiilor de psihanaliză”, adresat masteranzilor. Fost decan al  Facultății de Psihologie din cadrul unei universitați din București, a condus programele de masterat: Fundamentele psihoterapiilor psihanalitice, Psihologie clinică, Consiliere psihologică și Psihologie judiciară. Cea mai mare realizare este familia. ”Unul dintre principiile fundamentale ale vieții și ale educației se referă la respectul pentru unicitatea și individualitatea ființei umane.”

CAMELIA POTEC, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, campioană olimpică, europeană și mondială la înot

"Apa a fost întotdeauna ceva irezistibil pentru mine. Tată m-a învățat să înot în Dunăre când aveam 5 ani.” Fiică de marinar, a învățat repede să se lupte cu valurile apelor, dar și ale vieții. La 11 ani devine campioană națională. Este dovada talentului, muncii susținute, sacrificiilor, tenacității, perseverenței, calități care duc la performanță și, în final, la glorie. ”Vreau o medalie. Trebuie să mușc din apă și să-mi văd visul împlinit", a fost gândul apărut în copilărie, când a hotărât să ia drumul concursurilor de mare anvergură. În decursul celor 20 de ani de activitate sportivă, efortul său, dus la limită, i-a adus sute de titluri, premii, medalii și recorduri. Calităţile profesionale, dar mai ales cele umane demonstrează că este un model pentru viitoarele generații de înotători. După o carieră de succes ca sportivă, în 2013, campioană Camelia Potec devine cel mai tânăr președinte de federație sportivă din România.

Portret:  MARINA ȘTIRBEY - fondatoarea Escadrilei Albe

***

JOI, 26 martie, redifuzare din 5 martie

SĂ DESCHIDEM OCHII MINȚII ȘI AI SUFLETULUI!

Invitate:

Dr. LAURA MAREȘ, sportiv, medic oftalmolog, Iași

Prima femeie din România care a reuşit ascensiunea muntelui Ama Dablam (6.812 m) din Nepal, Himalaya, a  visat să urce pe cei mai înalți munți ai lumii. A început ascensiunile în 2013 și, an după an, a urcat tot mai sus. ”Am găsit în ianuarie 2013 un anunț despre o agenție care organiza o expediție pe Elbrus, cel mai înalt vârf al Europei (5.642m) și m-am gândit că ar fi o bună încercare, înainte de Kilimanjaro. Așa a început totul. Mi-am găsit un antrenor personal, i-am spus ce plan am și cu 6 luni înainte am început să mă antrenez. Mi-am luat echipament, am anunțat familia că am un proiect personal - să plec în Caucaz - și în iulie am plecat. Nu cunoșteam pe nimeni din grup. Am urcat pe Elbrus, apoi în anul următor pe Mont Blanc și pe Kilimanjaro. Restul a venit cumva de la sine. Am o familie minunată și încerc să îi insuflu și fetiței mele dragostea pentru mișcare, sport și munte.”

Psiholog FLORICA MUNTEANU, specialist în medicină integrativă

”Am plecat din România comunistă cu specializare în Drept. Am ajuns în Germania unde, că orice nou venit, încercam să învăţ limba. Am început să îl ajut pe soţul meu, medic dermatolog. Mi-am dat seama că eram tot mai interesată de domeniu, puneam foarte multe întrebări, care îl agasau chiar şi pe soţul meu. Întâmplarea a făcut ca, fiind cu el la un congres, să o întâlnesc pe directoarea unui Institut de terapii alternative. Ne-am împrietenit şi, ulterior, mi-a propus să trec pe la ea să văd despre ce este vorba, considerând că sunt făcută pentru această direcţie. Între timp, am născut şi un copil şi până la urmă m-am orientat spre Institutul de Terapii Alternative din Germania unde, pe parcurs, am deschis bine ochii şi m-am îndrăgostit de medicina energo-informaţională. Această este pasiunea mea.” Astfel a descoperit invitata noastră o altă latură a personalității sale: dragostea de științele biologiei informaționale. Timp de 27 de ani s-a specializat continuu și a căutat să înțeleagă tainele celulei. După absolvirea Institutului de Terapii Alternative din Bavaria, deschide propria clinică de terapii complementare. Recent, a devenit psiholog pentru a-și înțelege mai bine pacienții. Este exemplul viu că poți face la orice vârstă ceea ce visezi și îți place.

Portret:  SMARANDA GHEORGHIU - ”MAICA SMARA”, PRIMA FEMEIE LA POLUL NORD

***

Edițiile emisiunii sunt disponibile pe TVR+.

Ne găsiți și pe pagina de Facebook a emisiunii.

***

Partenerii emisiunii:

(w100) HofigalHofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora.  Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. Tel.: 021.334.51.35/021.492.04.42.

(w100) Dermavital Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04.

Servicii integrate. Vizite puține. Timp câștigat! Clinicile Dentare Dr. Leahu - tratamente stomatologice personalizate pentru adulți și copii, în oricare dintre cele 4 locații din București. Toate dispun de aparatură medicală inovatoare și specialiști pregătiți să rezolve chiar și cele mai complicate probleme dentare. Sănătatea ta orală este în cele mai pricepute mâini! Ne găseşti pe www.cliniciledrleahu.ro şi la numărul de telefon 0374. 475. 555.

(w100) FlorariaTraian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe https://www.florariatrias.ro/. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florariatrias.ro. Telefon: (+4) 0751.136.412.

12:30 Omul anului (R)

*Reportaje-portret

*Anamaria Popa-„Cetatea voluntarilor de bine”

Realizator Ioana Achim Surugiu, TVR Timişoara

*Cristina Lapis-„Sanctuarul urşilor salvaţi de om”

Realizator Simona Boanţă şi Vlad Todoran, TVRTârgu Mureş

*Tiberiu Antipa-„Orfan pentru orfani”

Realizator Irina Irşai, TVR

*Aurelian Ştefan-„Jurământ pentru viaţa necuvântătoarelor”

Realizator Irina Irşai, TVR

Producător Oana Turcu

(Reluare)

12:55 Secolul 22

Producător Bogdana Pascal

 
România promovată la Târgul de Turism de la Barcelona

România promovată la Târgul de Turism de la Barcelona

publicat: marţi, 10 decembrie 2024

“Hola, Rumania!” s-a auzit la Barcelona. Duminică, 15 decembrie, de la ora 16.45, la TVR Internaţional, vă propunem să urmăriţi o ediţie dedicată ...

Mobilitatea pe piaţa muncii

Mobilitatea pe piaţa muncii

publicat: marţi, 10 decembrie 2024

Vă invităm să urmăriți un interviu realizat de Angela Avram cu doamna Irina Perşa, șef serviciu EURES România din cadrul ANOFM.

”România în lume”, o nouă ediție surprinzătoare în 10 decembrie, la TVR Internațional

În ediția din 10 decembrie a emisiunii ”România în lume”, prima invitată a lui Kyrie Mendel este Medeea Marinescu, una dintre cele mai cunoscute ...

 

#tvri