loader

Despre sănătatea pielii şi a dinţilor la „Un doctor pentru dvs.”

În săptămâna 6 - 9 iunie, de la ora 18.30, de luni până joi, la TVRi vă aducem informaţii despre metodele prin care se pot salva dinţii naturali, despre expunerea la soare şi beneficiile chirurgiei laparoscopice.

 

Sorin Sîrbov
Irninis Miricioiu
Ana Maria Ghiur

Luni, 6 iunie

Irninis Miricioiu a vorbit în prima parte a emisiunii despre salvarea dinţilor naturali prin tratament endodontic şi reabilitare proteică.

Indiferenţa faţă de igiena și micile probleme la nivel dentar, agravează afecțiuni apărute în interiorul dintelui precum inflamarea ireversibilă sau chiar necrozarea, moartea nervului. Netratată, infecţia se extinde spre osul maxilar şi ţesuturile moi din jurul dintelui.

Aceste procese patologice cauzează durere persistentă, din cauza pulpei inflamate sau iritării ţesuturilor vii din jurul rădăcinii, distrugerea osului, inflamarea şi deformarea ţesuturilor din vecinătate.

Numai tratamentul endodontic, la interiorul dintelui, prin curăţarea şi dezinfectarea canalelor radiculare, poate elimina afecţiunea. Dr. Mihaela Chivu, medic protetician, și dr. Eduard Mărgelatu, medic endodont, Spitalul SANADOR, ne-au explicat despre aceaste proceduri.

În partea a-II-a, am discutat despre procedurile de fizioterapie în afecţiunile stomatologice cu dr. Georgiana Tache, Șef Departament Recuperare, Spitalul SANADOR.

Procedurile de fizioterapie sunt aplicate de mult timp în procesele de recuperare medicală datorită efectelor benefice. Chiar și în afecțiuni stomatologice precum: în dureri post extracție dentară, gingivită, stomatită, abces, în inflamarea și iritarea țesuturilor vii dentare, după tratamente endodontice.

De obicei, se folosesc undele scurte cu efecte calorice în profunzimea ţesuturilor, fără a produce leziuni cutanate. Nu provoacă excitaţie neuromusculară, nu au acțiune electrolitică şi electrochimică.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Marţi, 7 iunie

Pentru că a venit vara şi începe sezonul în care pielea este expusă la soare, Sorin Sîrbov are ca subiect, în prima parte a ediţiei de marţi, soarele şi sănătatea pielii.

Odată cu venirea căldurii, prin expunerea îndelungată la soare, se reactivează multe afecțiuni dermatologice. Razele ultraviolete solare au efect cancerigen asupra pielii. Expunerea la soare poate duce la apariţia unui melanom, cel mai grav cancer cutanat, dar şi la alte afecţiuni cutanate de care ar fi bine să ne ferim.

Soarele joacă însă un rol esenţial în dezvoltarea organismelor vii, mai ales prin producerea vitaminei D. Oamenii care au carenţe de vitamina D sunt predispuşi să dezvolte cancer de sân, de colon, ovarian şi de prostată.

Deficienţa vitaminei D este asociată şi cu bolile de inimă, scleroza multiplă, hepatita, rahitismul şi osteoporoza.  Statistic, s-a dovedit că foarte mulţi oameni mor de boli asociate cu lipsa expunerii la lumina solară. Expunerea exagerată la radiaţiile ultraviolete duce, printre altele, la un număr foarte mare de tumori cutanate. Vorbim despre toate acestea cu dr. Dorin Munteanu, medic primar dermatolog-alergolog, DermaVITAL.

În partea a-II-a a ediţiei, Florica Munteanu, specialist în biorezonanță şi dermato-cosmetică, DermaVITAL, ne explică cât de eficiente sunt tratamentele energo-informaţionale în migrenele şi durerile cronice.

Terapiile complementare vin în ajutorul medicinei clasice cu principii active din plante, acupunctură şi refacerea energiilor dezechilibrate de la nivelul capului şi al receptorilor durerii.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

(w882) Un doctor

Miercuri, 8 iunie

Ana Maria Ghiur ne atrage atenţia alături de dr. Cristian Răchitan, naturopat, că stresul dăunează sănătăţii.

Conform studiilor, deşi durata de viaţă a crescut, îmbătrânirea apare mai rapid, fenomen determinat de viaţa tumultoasă pe o care trăieşte omenirea. Rezultatul este stresul care conduce la apariţia bolilor psihosomatice şi nu numai. Ce putem face pentru o viaţă cât mai lungă şi cât mai sănătoasă, aflăm din această ediţie.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Joi, 9 iunie

Sorin Sîrbov discută despre beneficiile chirurgiei laparoscopice cu dr. Bogdan Valeriu Marţian, medic primar chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale, competenţe în managementul serviciilor de sănătate, laparoscopie şi endoscopie digestivă, Spitalul Sanador.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Urmăriţi emisiunea LIVE pe TVR+

***

Partenerii emisiunii:

Înființat în anul 2001, SANADOR a cunoscut o dezvoltare continuă.  În prezent, deține mai multe clinici, laboratoare de analize medicale și cel mai mare spital privat multidisciplinar din țară. Cu o suprafață totală de 23.000 de mp și o capacitate de 402 de paturi, Spitalul SANADOR pune la dispoziție o gamă complexă de specialități medicale și chirurgicale și  blocuri operatorii dotate la standarde europene. Număr de contact 021.9699; e-mail: frontdesk@sanador.ro sau pagina de Facebook.

(w100) Livia dent Mulţumim dr. Irina Trosca, recunoscută în domeniul stomatologic, care răspunde la întrebările dvs. transmise la adresa: Număr de contact: 0733.045.855/0721.021.855; e-mail: office@liviadent.ro 0733.045.855 sau pagina de Facebook.

(w100) Dermavital Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322. 40.04

(w100) Hofigal Ştefan Manea este recunoscut în domeniul fabricării produselor naturale. Se spune că Dumnezeu a lăsat pe pământ 1.000 de boli, dar şi 1001 plante care să ajute la vindecarea noastră. Plantele, sub forma de ceaiuri, tincturi, comprimate, siropuri, pot fi aliaţii noştri în lupta cu agenţii patogeni ce pot cauza boli. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.hofigal.eu, adresaţi întrebări pe e-mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie sau pagina de Facebook.   Număr de contact: 021.334.51.35/021 492.04.42

(w100) FlorăriaTraian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dvs. transmise la adresa: office@trias.ro sau pe Facebook.

(w100) Mirador Confecţii şi produse tricotate pentru femei, bărbaţi şi copii. Lunar sunt produse peste 75.000 de haine, branduri franceze medium-high quality. Contact:office@tanex.ro sau pe pagina de Facebook. Număr de contact: 021.421.02.16

 

11:30 Info Plus

*Lumea diplomatică

Realizator Vlad Ungar

(Reluare)

12:00 Români universali

*Teodora Groza-inteligenţa concurenţei

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă de filozofie și lector la Sciences Po Paris. Ea a studiat Dreptul în Olanda şi Austria, iar acum este doctorandă la Universitatea Sciences Po din Paris, unde şi predă. Domeniile ei de interes sunt guvernarea AI, relația dintre inovare și reglementare, impactul noilor tehnologii asupra tehnicilor de reglementare, respectiv Dreptul și Economia.

Ea este, de asemenea, bursier de cercetare pentru proiectul Track AI, o inițiativă co-găzduită de Sciences Po Law School și CodeX, The Stanford Center for Legal Informatics. În plus, ea a fost redactor și curator al Harvard Journal of Law Technology Digest și este redactor-șef al Stanford Computational Antitrust Journal.

Teza de doctorat a Teodorei se concentrează pe guvernarea noilor tehnologii prin diverse module juridice (antitrust, drept corporativ, guvernanța datelor) și este considerată revoluționară în domeniu.Teodora Groza a mai scris și despre piețele de date, guvernanța noilor tehnologii, rolul reglementărilor în promovarea inovării și impactul noilor modele de afaceri asupra cadrelor antitrust din UE și SUA. Teza de licenţă în Drept a Teodorei a fost premiată, în 2019, drept cea mai bună cercetare în domeniul Dreptului european.

Este deosebit de implicată social și participă la nenumărate seminarii, conferințe și colocvii menite să contribuie la instruirea societății și mai ales a generațiilor tinere. Deși trăiește acum în Paris, Teodora Groza ține legătura cu Oradea natală și este activă și în România.

Realizator si prezentator Cristian Tabără

Producător Marin Găbudean

(Reluare)
 
Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

Teodora Groza - inteligenţa concurenţei

publicat: joi, 08 mai 2025

Teodora Groza unul dintre acele nume romanești care au intrat deja în elita mondială. Deși foarte tânără, este licențiată în drept, absolventă ...

Drumuri aproape: Lugoj

Drumuri aproape: Lugoj

publicat: miercuri, 07 mai 2025

Lugojul e nod rutier și feroviar, dar mai e, privit din altă perspectivă, un nod cultural și istoric de mare importanță, atât în vremea ...

TVR organizează dezbaterea decisivă a alegerilor prezidenţiale la Palatul Cotroceni

„Un preşedinte pentru România" va fi difuzată joi, 15 mai 2025, pe canalele TVR1, TVR INFO, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA şi în mediul online

 

#tvri