loader

Despre bani şi putere, în filmele de weekend la TVRi

Sâmbătă şi duminică urmăriţi la TVRi două filme care aduc laolaltă vechea şi noua generaţie de actori: „Milionari de weekend” şi „Omul zilei”.

 

Milionari de weekend (sâmbătă, 8 octombrie, ora 22:00)

Tezaurul României, aflat la Moscova, este înapoiat statului român. Nişte persoane misterioase sunt dispuse să cheltuiască sume fabuloase pentru a intra în posesia unei statui din comoară, în interiorul căreia este un inel legendar cu puteri miraculoase.

Două comandouri de mercenari caută statuia, care este furată dintr-un muzeu. Printr-un bizar concurs de împrejurări această statuie ajunge în posesia a patru adolescenţi - Miki, Alex, Godzi şi Zetu.

Pentru aceşti tineri, visurile cele mai nebuneşti încep să prindă viaţă, dar se sting a doua zi, când ajung împotriva voinţei lor pe litoral cu o maşină furată.

România, 2004. Regia: Cătălin Saizescu. Scenariul: Cătălin Saizescu, Mihai Sebastian Arghiropol. Cu: Andrei Vasluianu, Maria Dinulescu, Tudor Chirilă, Mihai Bendeac.


Omul zilei (duminică, 9 octombrie, ora 22:00)

Andrei, un prosper om de afaceri şi, totodată, şef de partid politic şi parlamentar, provoacă un accident de maşină, soldat cu un mort şi cu un rănit. Victimele sunt doi dansatori, foşti colegi ai tinerei şi frumoasei iubite a eroului principal. Pe măsură ce ancheta înaintează, apare tot mai evidentă intenţia unor rivali politici de a-l compromite pe Andrei.

Filmul, lansat în 1997, a fost regizat de Dan Piţa, iar din distribuţie fac parte actori ca Ştefan Iordache,  Alina Chivulescu, George Mihăiţă, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc.

Formula thriller−politic este cât se poate de potrivită pentru a diagnostica o societate bolnavă de scenarită şi angajată pătimaş într-o cursă non-stop a aflării adevărurilor, a vinovaţilor, a surselor de manipulare — aşa cum oricine poate observa urmărind mass-media din anii prelungitei tranziţii. Apare evident că scenaristul Radu F. Alexandru a dorit să facă un portret global al lumii politice şi de afaceri la zi, cu acoliţii permanenţi sau ocazionali ai acesteia şi nu a dorit să facă un anume portret care ar fi restrâns miza dramatică. O lume vulgară cu o spoială de lustru, prezentată în toată brutalitatea de comportament şi vocabular”, scria Adina Darian în All About Romanian Cinema, revista online editată de Uniunea Cineaştilor din România.

Filmul „Omul zilei” a câştigat premiile UCIN pentru scenariu, imagine – Dan Alexandru, interpretare masculină – Ştefan Iordache şi muzică Anton Şuteu. În 1998 a primit o menţiune specială în cadrul Festivalului de Film de la Montpellier.

9:00 Forţa ideilor

Realizator Mihaela Crăciun

Producător Sînziana Miloşoiu

(Reluare)

10:00 Dăruieşte Românie!

Moderator, realizator şi producător Carmen Târnoveanu

 
TVR, în beneficiul publicului: mobilizare de excepţie pentru  turul 2 al alegerilor prezidențiale

18 mai 2025. Românii au scris istorie, printr-o prezenţă semnificativă la urne,  într-un scrutin în care şi-au exprimat dorinţa pentru un ...

Sighișoara, dincolo de zidurile cetății

Sighișoara, dincolo de zidurile cetății

publicat: luni, 19 mai 2025

Sighișoara, unul din cele mai colorate orașe din țară, este vestită pentru frumusețea Cetății Medievale, cea mai mare cetate locuită din Europa, ...

Medici pentru România - Întoarcerea care vindecă: dr. Roxana Maria Ciolca

Rând pe rând, profesioniști cu ani de experiență în spitale de prestigiu din străinătate, au decis că Acasă e mai bine și pot face o ...

 

#tvri