Evenimente culturale interesante, reuşite ale unor români de excepţie au fost prezentate şi în ediţia de joi, 23 martie, a emisiunii "Corespondent TVRi", de la ora 21.30, la TVRi şi pe TVR+.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Invitat în studio: Alexandru Popovici – director de Comunicare, Institutul Francez Bucureşti
În fiecare an, la 20 martie, este sărbătorită Ziua Internaţională a Francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume.
Institutul Francez este unul dintre principalii organizatori ai Lunii Francofoniei în România.
„Grand Tour, o incursiune în francofonie” este un proiect ce reuneşte sub aceeaşi etichetă o sută de evenimente culturale majore de pe cinci continente şi campania Picnic poetic - „Haikunoi”.
Invitat în studio: Mircea Martin - critic literar, eseist
Prin telefon: Dorian Branea - director ICR Londra
London Book Fair este unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, la care România a devenit, de un deceniu, o prezenţă constantă. Cea de-a 46-a editie, care s-a încheiat recent, a reunit peste 1.500 de expozanţi din 57 de ţări.
„Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră” este titlul care a reunit evenimentele româneşti de la târgul de carte londonez. Participarea românească a fost dedicată memoriei poetului şi filosofului Benjamin Fundoianu/ Benjamin Fondane, unul dintre cei mai influenţi gânditori români ai perioadei interbelice şi care a avut un destin care ne sfidează şi ne somează, după cum spune Mircea Martin.
Alegerea lui Benjamin Fondane ca patron spiritual nu a fost tocmai întâmplătoare, consideră Dorian Branea.
Invitat în studio: Vasile Tărâţeanu - preşedinte Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi – Cernăuţi
La Cernăuţi s-a desfăşurat cea de-a V-a şedinţă a cenaclului transfrontalier „Maşina cu poeţi”. Este vorba despre o serie de evenimente, iniţiate şi organizate de Lectoratul de Limbă Română al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi şi Clubul de Iniţiativă Literară.
Aflăm povestea acestui proiect, discutând despre cel mai recent eveniment al seriei, cu poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române.
Invitat în studio: Alexandu Solomon—regizor şi director One World Romania
Frica de istorie nu reprezintă doar frica de viitor, ci şi frica de trecut.… Şi acela căruia îi este frică să îşi privească trecutul ar trebui să se teamă de ceea ce va veni, spunea în 1990 Vaclav Havel, cel despre care se spune ca a fost un om care a trăit în adevăr.
Adevărat este şi faptul că frica a constituit tematica din acest an a Festivalului de documentar şi drepturile omului One World Romania, care s-a încheiat duminică, 19 martie.
Anul acesta, aniversăm nu numai zece ani de One World Romania, dar şi cinci ani de programe Sahia la One World Romania, spune regizorul Alexandru Solomon.
Invitat în studio: Cosmin Năsui
Prin telefon: Excelenţa Sa doamna Ioana Bivolaru, ambasadorul României în Republica Portugheză
În contextul celebrării a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Portugalia, Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză organizează, pe parcursul anului 2017, o suită de evenimente culturale atingând douăsprezece capitole esenţiale ale creativităţii româneşti.
În acest context, cu câteva zile în urmă, a avut loc amplasarea sculpturii monumentale 'Middle Way', a artistului român Bogdan Raţă, pe faleza din faţa primăriei Municipiului Cascais. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul primăriei Cascais şi al Nasui Collection & Gallery.
Primim amănunte de la Cosmin Năsui, istoric de artă, curator şi galerist, şi de la Excelenţa Sa doamna Ioana Bivolaru, ambasadorul României în Republica Portugheză.
Invitat în studio: Liviu Iancu - coordonator de proiecte, Asociaţia Eurocentrica
“Identitate românească în spaţiul european” este genericul sub care s-a desfăşurat, zilele trecute, cea de-a treia ediţie a concursului de eseuri adresat elevilor şi studenţilor vorbitori de limba română din Ucraina, din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia.
Aflăm mai multe despre această iniţitivă lăudabilă şi despre câştigătorii din acest an de la Liviu Iancu, coordonator de proiecte la Asociaţia Eurocentrica.
***
Emisiunea poate fi urmărită pe TVR+ şi pe tabletă sau mobil.