loader

Cheia, o staţiune cu potenţial turistic

Când spui judeţul Prahova, spui inevitabil Valea Prahovei. Şi nu spui greşit, pentru că reprezintă un reper în turism pentru ţara noastră. Dar judeţul Prahova înseamnă şi altceva.

 

Sorin Burtea
Investiţi în România!

Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Prahova, Alexandra Petre, directorul de Promovare – Comunicare al Camerei de Comerţ şi Industrie din Prahova, conf. univ. dr. Marilena Stoian, preşedintele fondator al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România sunt invitaţii lui Sorin Burtea, marţi, 2 octombrie, la TVR Internaţional, de la ora 21.30.

Mai precis Valea Teleajenului, sora Văii Prahovei, aşa cum o descria în 1909, în cartea sa, geologul Gheorghe Munteanu-Murgoci: „Pentru turist, Valea Teleajenului are mai mult farmec ca a Prahovei. Dar dragostea ce avem pentru tot pământul patriei noastre, ne obligă să fim drepţi şi să încercăm să punem în adevărată lumină importanţa şi frumuseţile fiecărei regiuni, ale fiecărui colţ de pământ. Aceste două văi surori au multe caractere asemenea: originea şi trecutul foarte depărtat, rolul ce au jucat în stabilirea şi dezvoltarea neamului românesc, importanţa avută în dezvoltarea noastră economică şi altele multe au făcut să fie numite cu drept cuvânt, „văi surori”.

(w882)

Aşadar, dacă într-o zi, de la Ploieşti, v-aţi abate din DN1 şi aţi merge către DN1A, un drum paralel, variantă ocolitoare ce duce tot la Braşov, aţi descoperi cu siguranţă o altă imagine a ţinutului prahovean, Valea Teleajenului. Localităţi cochete aşezate pe dealuri, multă linişte, şoimi şi vulturi ce domină aceste meleaguri, dar şi nenumărate trasee montane pentru amatorii de drumeţii.

(w882)

În acest episod, noi vă invităm la Cheia! Vă veţi afla la o altitudine de aproximativ 900 de metri, într-un spaţiu cu aer puternic ozonificat şi peisaje ce vă taie respiraţia!

(w882)

Emisiunea “Investiţi în România!” este difuzată la TVR Internaţional şi retransmisă în Republica Moldova pe postul TVR MOLDOVA.

17:30 Breaking fake news

Moderator Marian Voicu

Jurnalişti: Tatiana Ţarfulea, Gabriela Avram, Horia Gruşcă

Producător Marian Voicu

18:20 Profesioniştii... cu Eugenia Vodă

*... cu Eugenia Vodă

Invitat Andrei Plesu Emisiune de Eugenia Vodă

 
Filmul eveniment al anului, în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1!

Televiziunea Română oferă telespectatorilor un cadou cinematografic unic în luna decembrie: "Anul nou care n-a fost", un film regizat, scris și ...

Stilul de viață este mai important decat moștenirea genetică

În această ediție aflăm detalii importante despre anxietate și cunoaștem povestea impresionantă a unei luptătoare, care se confruntă în fiecare ...

Documentare, tradiţie şi știri de ultimă oră, la posturile tematice ale Televiziunii Române

Descoperă magia sărbătorilor de iarnă alături de Televiziunea Română! Am pregătit programe speciale de Crăciun care vor captiva și vor aduce ...

 

#tvri