Prima ediție din 2019 a emisiunii ARTICOLUL VII este dedicată diasporei în contextul deținerii, de către România, a președinției Consiliului Uniunii Europene.
Invitat: Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, doamna Natalia Elena Intotero
Realizatorul Mihaela Crăciun a revenit, astăzi, la ora 21.30, în studioul TVR Internațional, la formatul pe care l-a propus telespectatorilor în 2007, cu o dezbatere despre drepturile românilor din străinătate, despre soluționarea unor probleme sensibile, în marja deținerii de către țara noastră a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Această ediţie este un prilej de a afla cum pot fi accesate fondurile nerambursabile oferite de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în 2019. Sunt prezentate şi proiecte ale ministerului pentru păstrarea și promovarea ideii de apartenență la identitatea românească. Aflați despre iniţiative privind evidențierea importanței pe care elitele, asociațiile și organizațiile românilor de pretutindeni o au în păstrarea și promovarea identității lingvistice, culturale și spirituale românești.
Vă invităm să urmăriţi emisiunea Articolul VII în fiecare miercuri, de la ora 21.30.