La „Articolul VII" am discutat despre satul tradițional și cel contemporan, despre Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" între tradiție și lumea digitală, de la ora 21:00, pe 20 ianuarie, la TVRi și online pe TVR+.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
„Instituţiile muzeale au un rol foarte important în revenirea la o viaţă normală”, consideră Paula Popoiu - managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
În această ediție, vă aducem momente muzicale cu formația de muzică veche Lupus Dacus din Arad, care a împlinit 18 ani de activitate și are la activ peste 500 de concerte în țară și străinătate.
Raluca Tudor l-a intervievat pe muzicianul Andrei Moț, Asociaţia pentru Promovarea Istoriei şi Artei Medievale Lupus Dacus, care a inaugurat Școala de Artă Medievală la Muzeul Satului din București.
„Cu fiecare an ce trece, ne dorim să fim mai buni, să ne dezvoltăm, investim timp și bani, creativitate și energie pentru ca visul nostru să fie un produs cultural foarte bun. Lupus Dacus nu face compromisuri, promovează muzica veche”, mărturisește Andrei Moț.
„Muzeul din inima capitalei" și-a deschis porțile pentru public în anul 1936.
„Ne trebuia cu orice chip un Muzeu în aer liber, în care standurile să fie case întregi ţărăneşti, ele însele piese de muzeu, casele la rândul lor fiind aşezate astfel ca să închipuiască un sat adevărat”, spunea fondatorul muzeului, Dimitrie Gusti.
***
Realizatori: Mihaela Crăciun și Raluca Tudor
Producător: Mihaela Crăciun