loader
Foto

Artă și spiritualitate creștină, la ”Universul Credinței”

Duminică, 10 iulie, de la 7.00 la 9.30, pe TVR1, TVR Moldova și TVR Internațional  

 

Andrei - Victor Dochia
Universul credinţei

Încă o duminică în care vă invităm să vă începeți ziua alături de principala emisiune de actualitate religioasă a Televiziunii Române.

De la ora 7.00, invitatul moderatorului Rafael Udriște este jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu. Alegerea episcopului de la Vârșeț, dar și ploaia care a început la Bacău chiar atunci când creștinii, împreună cu preotul locului se rugau pentru încetarea secetei sunt doar două dintre temele de discuție. Li se alătură alte subiecte din actualitatea religioasă internă și internațională care creionează o imagine a ceea ce s-a întâmplat, pe plan spiritual, în decursul acestei săptămâni.

(w882)

La mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, a fost sărbătorită împlinirea a trei decenii de la canonizarea acestuia. Clipe emoționanate, imagini frumoase care dovedesc, o dată mai mult, cinstirea de care se bucură sfinții români. Pentru că avem nevoie de ei, avem nevoie de rugăciunile lor în fața lui Dumnezeu – cu atât mai mult acum, când întreaga omenire suspină după pace.

(w882)

(w882) crucea

”Editorialul...” și ”Sărbătorile săptămânii” întregesc tâlcuirea celor mai importante momente din calendarul bisericesc al săptămânii pe care o încheiem, constituindu-se, totodată, și într-un preambul al celei care va începe.

Românii care trăiesc dincolo de hotarele țării au nevoie să fie păstrați în memoria noastră, să îi simțim ca făcând parte din neamul nostru, să ne intereseze soarta lor, să nu lăsăm granițele să sfarme o unitate de gândire și simțire, care există dincolo de cuvinte. De această dată, rubricile ”Cartea de duminică” și ”Dialogurile dimineții” le sunt dedicate.

(w882)

Tot în prima parte a emisiunii poposește în studioul ”Universul Credinței” una dintre personalitățile lumii artistice din țara noastră, compozitorul Andrei Tudor care s-a întors, de curând, de la Vatican. Cu ce ocazie a ajuns acolo, dar și cum vede rolul artei și al artistului în lumea contemporană, aflați alături de noi.

(w882) 4

De la ora 8.00 rămânem în sfera frumosului într-o discuție cu istoricul și criticul de artă Adriana Scripcariu.

(w882)

Icoanele, reprezentările chipurilor sfinte fac parte din viața noastră. Parcă rugăciunile nu ar fi la fel dacă nu ar fi rostite în fața lor, dacă între pereții lăcașurilor de cult nu ne-ar întâmpina cu acea privire înțelegătoare capabilă să liniștească orice suflet, să potolească fiecare durere.

(w882)

Pictura bisericii din Rogoz nu este o excepție în acest sens, după cum vă puteți convinge singuri, urmărind reportajul pe care vi-l propunem.

(w882)

De ceva timp puteți găsi, în cadrul emisiunii noastre, rețete de bucate savuroase, gătite simplu dar cu gust în mănăstirile noastre. În această duminică completăm meniul propus până acum cu un desert savuros, care îi poate convinge și pe cei mai mofturoși copilași să mănânce morcovi.

(w882)

Înconjurate de o aură de mister, fortărețele medievale suscită o puternică atracție. Nu doar pentru ceea ce se poate vedea sau cunoaște, cât, mai ales, pentru ceea ce rămâne ascuns, pentru ceea ce se bănuiește a se fi petrecut între zidurile lor pe parcursul unei istorii de secole. În încheierea celei de-a doua părți a emisiunii ”Universul Credinței” vă invităm, așadar, la Cheresig, în Crișana, la fortăreața unde și-a găsit sfârșitul regele Ungariei Ladislau al IV-lea Cumanul.

(w882)

Rămânem în perioada medievală și în partea a treia a programului - ”Bucuria Credinței”- începând cu ora 9.00. Andrei Victor Dochia și părintele Constantin Necula ne propun o incursiune în istoria mănăstirii purtând hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, din Govora, ctitorie a voievodului Vlad al II-lea - tatăl lui Vlad Țepeș.

(w882) bce

(w882) bc33

Rămâneți, așadar, cu ”Universul Credinței”!

 

Prezentator și moderator: Rafael Udriște

Coordonatori: Ileana Gaiță și Corneliu Vlad Matache

Producător Andrei-Victor Dochia

 

Un articol de Aziza Bodea Micu

20:00 Articolul VII

* Respectarea articolului 7 din Constituţia României.

Situaţia familiei de români Samson din Suedia, ale căror fiice au fost preluate de serviciile sociale suedeze, în urmă cu peste 3 ani. Cazul a fost pe ordinea de zi a Comisiei pentru politică externă de la Senatul României în 19 mai 2026. Pentru o situaţie similară, în anul 2022, statul român a obținut reîntregirea familiei prin înapoierea copiilor la părinți și repatrierea propriilor cetățeni în România.

Invitat Titus Corlăţean, preşedinte, Comisia pentru politică externă, Senatul României

Moderator şi producător: Mihaela Crăciun

Producători: Mihaela Crăciun şi Aura Iosif

20:40 Lumea diplomatică

* Interviu cu ambasadorul Lituaniei în România

Realizator Vlad Ungar

Producători: Eva Matei, Ana-Maria Gheorghe

(Reluare)
 
 In memoriam „Artan”, Adrian Pleșca

In memoriam „Artan”, Adrian Pleșca

publicat: miercuri, 20 mai 2026

Dispariţia intempestivă, la numai 64 de ani, a lui Artan (Adrian Pleșca) - imaginea și solistul grupului Timpuri Noi, iar mai apoi al trupei ...

Istorii cu tâlc. Mihail Agafița: ,,Disciplina este pe primul loc mereu”

Muzica nu este doar o profesie, ci o adevărată responsabilitate pentru Mihail Agafița,  director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice ...

A cincea Evanghelie

A cincea Evanghelie

publicat: luni, 18 mai 2026

„A Cincea Evanghelie” trimite la expresia folosită adesea de teologi și istorici pentru a descrie Țara Sfântă. Nazaret, Capernaum și Ierusalim se ...

 

#tvri