loader
Foto

„A doua Românie”: Artiști remarcabili, cu performanțe internaționale

Joi, 9 decembrie, de la ora 21:00, Corina Dobre v-a invitat să urmăriți o nouă ediție despre România din afara granițelor și despre oamenii care prin activitatea lor își promovează țara de origine.

 

Corina Dobre
A doua Românie

Pianista Eliza Puchianu a studiat la academii de muzică de prestigiu din Europa și Statele Unite, a câștigat numeroase concursuri și a susținut recitaluri pe scene importante.

A ales să revină în România și să-și folosească experiența pedagogică acumulată peste hotare pentru a-i îndruma pe tinerii muzicieni care studiază la Colegiului Național de Muzică George Enescu. În aceste zile concertează pe scena Ateneului din București.

În studio: Eliza Puchianu, pianistă

(w882) eliza puch

Tineri români talentați, din diferite colțuri ale lumii, au șansa, de mai bine de 10 de ani, de a fi remarcați și apreciați datorită unei asociații românești din Italia. Festivalul Internațional Propatria - Tinere talente românești, ajuns la cea de-a 11-a ediție, se desfășoară în aceste zile la Roma și la Bologna.

Pe lângă promovarea tinerelor talente, organizatorii și-au propus să aducă în prim-plan cultura română printr-o serie de concerte de excepție, susținute de artiști consacrați din România. Unul dintre muzicienii care a răspuns invitației este pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, cel mai tânăr manager al Filarmoncii din Brașov, de până acum.

A studiat la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena, a obținut peste 25 de premii 1 la concursuri internaționale, a fondat o orchestră de tineret la Viena și a contribuit la organizarea unor festivaluri din Austria, Croația, Olanda, Germania și România.

În studio: Ioan-Dragoș Dimitriu, pianist

(w882) dragos dum

Prin Zoom: Mioara Moraru, președinta Asociației culturale româno-italiene "PROPATRIA" din Roma.

***

Emisiunea poate fi urmărită și online pe TVR+.

14:35 România... în bucate

* Cooking Show

Emisiune realizată de TVR Târgu Mureş

Prezentatori şi producători: Costin Miron şi Bogdan Moraru

15:00 Cursa prin istorie

* Transilvania ascunsă 2025

Sub îndrumarea Luanei Maria Tintea, tinerii din proiectul Revista 2000+ pornesc într-un joc de căutare de comori si descoperă secretele satului Viscri, cu oprire la Casa Regelui, unde-i vor călăuzi micii grădinari.

Prezintă Adriana Irimescu​

Realizator s stivalul Săptămâna Haferland ș019

i producător: Anca Berlogea-Boariu

 

"Ora Regelui", la TVR

publicat: miercuri, 05 noiembrie 2025

Despre credință, tradiție și cinstirea memoriei înaintașilor, dar și despre omagiul adus contemporanilor care scriu filele de istorie ale zilelor ...

Marea Britanie: Corneliu Bjola și Marius Turda

Marea Britanie: Corneliu Bjola și Marius Turda

publicat: marţi, 04 noiembrie 2025

Doi profesiori români de la Oxford sunt protagoniştii acestei ediții din seria de portrete reunite sub genericul „Prezențe Româneşti”. Marți, 4 ...

Marea Britanie: Teodora Popa și Liviu Matei

Marea Britanie: Teodora Popa și Liviu Matei

publicat: luni, 03 noiembrie 2025

Pe TVR Internațional, în ediţia de luni, 3 noiembrie, de la ora 19.30, Marian Voicu vă face cunoscute poveștile de succes ale unor români din ...

 

#tvri