loader
Foto

”Prezenţe româneşti în Italia”: Roxana Trifan, medic radiolog, Torino

Poveştile românilor din Italia au continuat la TVR Internaţional cu medicul radiolog Roxana Trifan, luni, 14 noiembrie, ora 22:00, ora României. Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. | VIDEO

 

Prezențe românești în Italia

Realizatoarea Claudia Nedelcu Duca împreună cu echipa ei, directorul de imagine Ştefan Stan şi asistentul Grig Stoica, au aflat povestea Roxanei care încă din copilărie îşi dorea să facă bine.

După primii 3 ani de medicină la Universitatea din Timişoara, deşi şi-ar fi dorit să ajungă în Franţa, şi-a urmat părinţii la Torino, unde aceştia munceau de mai mulţi ani pentru o viaţă mai bună.

A ajuns în Italia înainte de integrarea României în Uniunea Europeană şi la început nu i-a fost uşor. Era singura româncă de la Universitatea de medicină din Torino, dar profesorii şi colegii au ajutat-o să se integreze.

(w882)

Viaţa ei este acum în Italia, are doi copii şi părinţii care o susţin. Printre pacienţi are şi mulţi români care sunt foarte fericiţi când li se vorbeşte în limba maternă. Astfel, ea este bucuroasă că poate oferi un ajutor în plus.

Şi dr. Roxana Trifan se consideră un cetăţean al lumii. Acasă pentru ea este Italia, dar îi este dor de România. Ea visează să facă voluntariat în zonele defavorizate ale planetei.

S-au născut în România, trăiesc în Italia, iar apartenența la ambele ţări le-a dat un sentiment al libertăţii. Se simt cetăţeni ai lumii şi Televiziunea Română îi onorează. Sunt românii care scriu istorie, într-un fel sau altul, în diferite domenii.

Proiectul editorial dedicat celei mai mari comunităţi româneşti din străinătate, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, îi aduce în prim plan pe românii care s-au realizat şi integrat în societatea italiană.

Seria „Prezenţe româneşti în Italia”, proiect sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, realizată de Anca Berlogea Boariu şi Claudia Nedelcu Duca şi coordonată de Mihaela Crăciun si Corina Dobre, va putea fi urmărită la TVR Internaţional în perioada 11 – 20 noiembrie, la ora 22.00 (luni-vineri) şi la ora 21.00 (sâmbătă şi duminică), dar şi pe platforma tvrplus.ro.

(w882)

 

 

0:50 La duel

Prezintă Adrian Enache

Coprezentator: Emy Alupei

Jurnalist Sorina Laura Soare

Realizator Vanda Liche

Producător Iuliana Marciuc

(Reluare)

2:30 Antidot la uitare

*Edmond Deda

Realizator Irina Ifrimache

(Reluare)
 
Inima, mișcarea și creierul

Inima, mișcarea și creierul

publicat: vineri, 09 octombrie 2026

A doua ediția din noul sezon „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai importante teme de sănătate publică: bolile ...

 Înființarea unei firme, PFA sau SRL, în România

Înființarea unei firme, PFA sau SRL, în România

publicat: vineri, 09 octombrie 2026

Crenguța Florea, avocată, specialistă în drept societar și comercial, este invitata Angelei Avram în emisiunea „Info Diaspora”, pentru a ...

Rodica Vică și Vlad Basarab – povești despre artă, drumuri și rădăcini

La „România în lume”, întâlnim doi artiști pentru care drumul profesional a trecut dincolo de granițele țării, dar fără ca legătura cu România să ...

 

#tvri