loader

“Pe urmele istoriei. Călătorie muzicală în România”, sâmbătă la TVRi

Filmul documentar “Pe urmele istoriei. Călătorie muzicală în România”, realizat pe baza unei serii de reportaje făcute de Sandrino Gavriloaia în 2014, s-a difuzat sâmbătă, 28 mai, la TVR Internaţional, de la ora 23.30.

 

Reportajele TVR Internaţional

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Consecventă programului asumat cu responsabilitate şi tenacitate încă de la fondarea sa din anul 2010, Asociaţia ATHENEUM din Dusseldorf a organizat pentru prietenii şi partenerii săi germani o nouă călătorie culturală în România. Proiectul, demarat în octombrie 2014, a vizat descoperirea culturii şi artei româneşti, a realităţilor cotidiene, a peisajelor şi tradiţiilor noastre. De această dată, călătoria începută şi sfârşită la Bucureşti, a fost una muzicală, grupul fiind alcătuit preponderant din muzicieni, membri ai unui cor reunit din regiunea metropolitană a oraşului Dusseldorf. Creat special în scopul acestei călătorii desfăşurate pe urmele istoriei şi culturii, corul “Res Musica” a cântat în mai multe locaţii din România, fiind alcătuit din reprezentanţi ai celor trei coruri coordonate de muzicianul Guido Harzen la Düsseldorf şi Neuss.

(w882) Călători

Cu acest prilej, au fost vizitate lăcaşuri de cult catolic, ortodox şi luteran, muzeele Satului din Bucureşti şi Dumbrava Sibiului, castelele Bran, Peleş şi Pelişor, Palatul Parlamentului şi Palatul Cotroceni, staţiuni precum Cozia, Poiana Braşov şi Sinaia, Valea Oltului şi Valea Prahovei. De un interes aparte s-a bucurat descoperirea moştenirii germane din sudul Transilvaniei, la Sibiu, Braşov şi Bran, ca şi la reşedinţa de vară a foştilor regi ai României din Sinaia sau la Bucureşti.

(w882) Călători

Proiectul a fost rodul cooperării dintre Asociaţia Atheneum şi corul reunit din Neuss şi Dusseldorf, cu sprijinul Ministerului Culturii din ţara noastră. În fapt, această călătorie muzicală a fost şi turneul de răspuns al unui concert româno-german organizat la Neuss pentru orgă şi cor, în urmă cu câţiva ani. În România, programul corului “Res Musica” a inclus trei concerte cu orgă: la Catedrala romano-catolică “Sf.Iosif” din Bucureşti, la Biserica romano-catolică “Sf. Treime” din Sibiu şi la Biserica Evanghelică “Sf.Bartolomeu” din Braşov.

(w882) Călători

Dincolo de concertele de gală din lăcaşurile religioase, aceşti catolici practicanţi veniţi din Germania şi-au oferit ofrandele muzicale acolo unde au simţit nevoia să mulţumească şi să-şi arate preţuirea: în curtea interioară a primăriei din Sibiu, în autocar sau chiar în bisericile ortodoxe vizitate.

(w882) Călători

S-au acumulat impresii şi experienţe nebănuite, s-au vizitat locuri încărcate de istorie, s-au admirat peisaje, clădiri şi opere de artă, s-a cântat la orgi de patrimoniu, s-au făcut daruri muzicale reciproce. Iar muzica tradiţională românească oferită în ultima seară a sejurului a stârnit curiozitatea şi dorinţa acestor prieteni germani de a reveni pe meleagurile noastre.

“Pe urmele istoriei. Călătorie muzicală în România” este al doilea lungmetraj realizat de Sandrino Gavriloaia, după “Pe urmele istoriei. Legături culturale româno-germane” care a fost difuzat, la TVR Internaţional, pe 21 mai.

În aceeaşi notă, realizatorul pregăteşte o treia serie de reportaje, care va avea cinci episoade ce vor putea fi urmărite la TVR Internaţional, săptămânal, începând din 5 iunie, de la la ora 14.30.

Producător şi scenarist: Sandrino Gavriloaia

Director de imagine: Andrei Coruţ

 

Fotografii de Sandrino Gavriloaia

Urmăriţi filmul  LIVE pe TVR+!

***

Emisiunea poate fi urmărită pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

12:00 România în lume

Ediție specială dedicată Zilei Românilor de Pretutindeni
Dialoguri despre identitate, cultură și educație între România, Statele Unite și Italia. În preajma Zilei Românilor de Pretutindeni, emisiunea „România în lume”, a propus o ediție specială dedicată românilor care construiesc punți culturale și academice peste granițe. Mihaela Czobor-Lupp, profesor de științe politice la Carleton College, trăiește și profesează în Statele Unite ale Americii, unde și-a construit o importantă carieră academică în domeniul filosofiei politice și al teoriei democratice. Ediția continuă cu un interviu realizat de Liliana Văduva, având-o ca invitată pe Angela Vasilovici Serioli, profesor la Università Cattolica del Sacro Cuore, una dintre cele mai prestigioase universități italiene.

Moderator Maria Coman

Realizator şi producător Liliana Văduva

(Reluare)

13:00 Cântec şi poveste

*Studioul teritorial TVR Târgu Mureş

*Ilie Medrea şi invitaţii săi (II)

Realizator şi producător Vasile Braic

 
Miturile comunismului: Anii `80 și datoria externă

Decizia luată de Nicolae Ceaușescu în 1982 de a achita integral datoria României arunca cetățenii într-o gravă criză, cunoscută drept criza ...

Alimentul românesc, de la investiţii la brand local, naţional şi regional

Investiții masive cu fonduri europene, credite, surse proprii, realizarea de producții sustenabile, identificarea de piețe de desfacere noi, în ...

Destine ca-n filme: Dr. Vasile Oșean - „Nu există imposibilul

„Vrei ca la finalul vieții să te poți uita în spate și să-ți fie realizările aproape de tine.”, spune dr. Vasile  Oșean, invitat în această ...

 

#tvri