Ultimele noastre întâlniri din anul 2020 sunt programate de la ora 19:00, de luni până joi la TVRi, în perioada 21-28 decembrie. Vă prezentăm mai jos sumarul acestor ediții ale emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră".
Luni, 21 decembrie
IMPACTUL SĂRBĂTORILOR ASUPRA PSIHICULUI UMAN
Invitată: dr. ILEANA BOTEZAT, psihoterapeut, medic primar psihiatru
O ediție în care vom discuta despre stres și boli psihosomatice, cauzele psihologice ale apariției depresiei și anxietății, strategii de combatere a stresului, influența bunicilor asupra creșterii și dezvoltării copiilor și cum ajută gândirea pozitivă în orice moment al vieții.
STRESUL PSIHIC AFECTEAZĂ SĂNĂTATEA
Invitată: dr. ILEANA MARINESCU, medic primar endocrinologie, doctor în științe medicale
Sănătatea în timpul sărbărilor, impactul sezonului rece asupra imunității, cât de importante sunt empatia medic – pacient și credința în procesul vindecării rămân subiecte de discuție actuale care merită atenție sporită, mai ales în contextul epidemiei de COVID-19.
Moderator: Măriuca Mihăilescu
Marți, 22 decembrie
TRUCURI PENTRU SĂNĂTATE ȘI FRUMUSEȚE
Invitați: NELI și TAMINA PFEIFFER, specialiști în cosmetică apicolă
O ediție în care aflăm multe informații utile despre terapiile cu produse apicole, secretele tratamentelor cu produsele stupului care ajută la îngrijirea naturală a pielii în timpul anotimpului rece și mai ales câteva trucuri pentru sănătate și frumusețe pe care le putem încerca și acasă.
DESPRE BUNĂTATE, GENEROZITATE ȘI OMENIE
Invitați: TRAIAN SĂPLĂCAN și RIA SĂPLĂCAN
Fondatorii Florăriilor Tria’s sunt doi oameni sufletiști care, în tot timpul anului, ajută orice vietate aflată în suferință atunci când le apare în cale. Bunătatea și dăruirea sunt arme ale sănătății care aduc bucurie. Un exemplu impresionant de dăruire și respect pentru viață, pe care soții Săplăcan îl dau de zeci de ani prin mulțimea sufletelor salvate de la pieire, necondiționat.
Moderator: Măriuca Mihăilescu
Miercuri, 23 decembrie
SĂ AVEM GRIJĂ DE DANTURA NOASTRĂ!
Invitați: dr. ASMA BATTAH, medic pedodont; dr. MIHAELA ȘERBANOIU, medic pedodont; dr. IONUŢ LEAHU, medic stomatolog, specializare în implantologie orală, Clinicile dentare dr. Leahu
Recomandarea specialiștilor este să acordăm atenție sporită problemele dentare la copii și să îi obișnuim de mici să viziteze de două ori pe an medicul stomatolog. Metodele de sedare în stomatologie, terapiile moderne pentru sănătatea dentară sunt motive să apelăm cu încredere și fără teamă la serviciile stomatologice pentru rezolvarea oricărei probleme, de la o simplă carie la un implant sau chiar refacerea integrală a danturii într-o zi. Cei interesați pot accesa jocuri digitale cu recompense pentru sănătatea dentară, mai exact vizite gratuite la consultații stomatologice.
Moderator: Irina Mohora
Joi, 24 decembrie - Ediție specială
NAȘTEREA DOMNULUI. PUTEREA ȘI MINUNILE SFINŢILOR TĂMĂDUITORI
Moderator: Irina Mohora
Mai multe informații despre această ediție aflați aici.
Luni, 28 decembrie
NATURA = SĂNĂTATE
Invitate: dr. ADRIANA TATOMIRESCU, medic nutriţionist, competență în apifitoterapie, și dr. SIMONA ANDREESCU, medic primar medicină generală și apifitoterapie, Centrul de Terapie Naturală „Alexandra” din Breaza, Hofigal
Având în vedere impactul contextului actual asupra stilului de viață, este benefic să ne ajutăm de natură, de plante care pot stimula imunitatea, de proceduri de recuperare terapeutice în special pentru afecțiunile de sezon, dar și pentru relaxare. Cei interesați de efectele spirulinei, alga cu efecte miraculoase, dar și de cele ale uleiurilor esențiale în menținerea sănătății pot să urmărească emisiunea care este presărată cu o multitudine de informații utile pentru sănătatea noastră.
Moderator: Măriuca Mihăilescu
***
Partenerii emisiunii:
Hofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora. Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. tel.: 021.334.51.35/021.492.04.42.
Servicii integrate. Vizite puține. Timp câștigat! Clinicile Dentare Dr. Leahu - tratamente stomatologice personalizate pentru adulți și copii, în oricare dintre cele 10 locații din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Oradea, Constanța și Iași). Toate dispun de aparatură medicală inovatoare și specialiști pregătiți să rezolve chiar și cele mai complicate probleme dentare. Sănătatea ta orală este în cele mai pricepute mâini! Ne găseşti pe www.cliniciledrleahu.ro şi la numărul de telefon 021 91 34.
Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04.
Traian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe https://www.florariatrias.ro/. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florariatrias.ro . Telefon: (+4) 0751.136.412.