loader
Foto

Familia Regală la Televiziunea Română: Un moment simbolic ce marchează 160 de ani de la fondarea Casei Regale

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au vizitat studiourile TVR. Înalţii oaspeţi au intrat în direct în timpul Telejurnalului TVR de la ora 12:00.

 

Ora Regelui

(w882) Familia ReCu ocazia celebrării a 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României (1866–2026), Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au vizitat vineri, 8 mai, Televiziunea Română.

Evenimentul este unul simbolic care confirmă legătura profundă şi parteneriatul de tradiţie dintre Familia Regală a României şi instituţia publică de televiziune.

Însoţiţi de Adriana Săftoiu, Preşedinte - Director General al SRTv şi de reprezentanţi ai Comitetului Director, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi ASR Principele Radu au vizitat studiourile, au discutat cu jurnaliştii Televiziunii Române şi au semnat în Cartea de Onoare a TVR.

Prezenţi în Studioul 2 pe durata Telejurnalului de la ora 12.00, înalţii oaspeţi au fost invitaţi să adreseze un mesaj în direct telespectatorilor şi au purtat un dialog cu prezentatorul Cristian Petru. Intervenţia a fost transmisă live, simultan pe TVR 2 şi TVR INFO.

(w882) Familia ReÎn drum spre Redacţia Ştiri, Familia Regală a putut urmări, pe monitoarele amplasate pe holurile televiziunii, imagini inedite din istoria regalităţii, păstrate în Arhiva de Aur a Televiziunii Române.

Majestăţile Lor au avut un dialog deschis cu echipa Știrilor TVR, prilej cu care au descoperit culisele activităţii jurnalistice. Direct de la sursă, înalţii oaspeţi au aflat detalii inedite despre responsabilitatea de a informa publicul şi despre provocările constante ale jurnalismului de calitate, inclusiv detalii despre transmisiile de pe Frontul din Ucraina.

(w882) Familia ReVizita a continuat în Studioul 11, unde Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au acordat un interviu în exclusivitate pentru emisiunea „Ora Regelui”, singura emisiune dedicată activităţii Casei Regale, cu un  portofoliu impresionant de aproape 1.000 de ediţii la TVR.

FOTO: TVR

 

1:00 TVR 70

*Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

(Reluare)

1:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
Secretele „tinereții fără bătrânețe” și calității vieții

În această ediție descoperiți secretele longevivilor planetei, cum vă influențează stilul de viață sănătatea fizică și mentală, de ce deveniți ...

Alimentul românesc, de la investiții la brand local, național și regional

Investiții masive cu fonduri europene, credite, surse proprii, realizarea de producții sustenabile, identificarea de piețe de desfacere noi, în ...

ARC 2026: 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță încheierea cu succes a celei de-a XVII-a ediții a Programului de Tabere ARC, cel mai ...

 

#tvri