Interviu realizat în cadrul Campaniei „Cu România în suflet”.
Daniela Strîmbei a dus cu ea până la un capăt de lume ia și tradițiile românești. Trăiește în Malaezia, dar poveștile ei de viață sunt numai bune de așternut într-o carte. Este foarte solară și mereu dornică să ajute! Este o persoană voluntară prin excelență, iar voluntariatul a făcut-o să se descopere pe sine și să fie de folos celor din jur.
„Am copilărit între Buzău și Vrancea. Sunt pui de mocani, iar părinții mei au fost mereu atașați de rădăcinile lor, așa că, o bună parte din copilarie am petrecut-o la sat. Vacanțele de vară erau printre căpițele cu fân, la cules de prune sau cățărată prin vreun cireș negru” așa își începe povestea Daniela Strîmbei.
Încă din timpul liceului, Daniela Strîmbei a început să participle la activități de voluntariat la nivel local, național și internațional.
„Făceam voluntariat în oraș într-o perioadă în care oamenilor nu le venea să creadă că cineva face ceva fără plată. Uitându-mă înapoi, îi înteleg. Cum să faci ceva… pe degeaba? Însă voluntariatul plătește foarte bine prin deschierea gândirii, dezvoltarea încrederii în sine, a abilităților interpersonale, dar și tehnice, prin crearea unui spațiu în care tinerii se pot descoperi și își pot pune energia și creativitatea în folosul comunității. Așa am descoperit eu darul pe care îl pot cultiva și prin care pot servi omenirii: abilitatea de a educa. Voluntariatul mi-a deschis ușa către oportunități de care nu auzisem până atunci, însă pe care, foarte repede, mi-am dat seama, că mi le doream!”
Așa a ajuns studentă în București la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității București. A urmat un Master în Geopolitică și Realții Inetrnaționale, la ASE, în paralel cu activitățile de voluntariat pentru diferite organizații unde Daniela Strîmbei se ocupa cu design educațional de training, comunicare cu ONG-urile partnere, dar și de coordonarea echipelor de voluntari.
„După Master am încercat să am o ocupație …normală, după cum îmi dicta societatea… Am lucrat în contabilitate într-o corporație, dar pentru a mă motiva mi-am spus că voi învăța din acea profesie tot ce îmi trebuia pentru a mă întoarce în ONG. Îmi mergea bine și totuși nu mă regăseam în acel rol. Îmi lipsea educația și posibilitatea de a contribui la creșterea oamenilor din jurul meu. Nouă luni mai târziu îmi cumpăram o valiză mare și îmi dădeam demisia. Două luni după aceea, mă mutam în Malaezia pentru a fi managerul unui centru educațional într-o comunitate rurală. Mă întorceam la lucrul fără plată, într-o țară unde nu cunoșteam pe nimeni, ca să ofer educație gratis celor care eșuau în școala de stat sau, mai bine spus, celor pe care școala a eșuat să îi ajute. Am venit în Malaezia pentru un an, însă am găsit aici o energie la care m-am conectat foarte repede. Am știut că trebuie să stau un pic mai mult” ne mărturisește Daniela Strîmbei.
Și așa au trecut șapte ani. Daniela Strîmbei este în continuare Director Executiv și Director Senior pe Educație pentru organizația Science of Life Studies 24/7, care se ocupă de pregătirea și de livrarea unor programe educaționale personalizate, de calitate, în mod gratuit, persoanelor care trăiesc în condiții economice sub limita săraciei absolute și a săraciei relative.
„Eu fac din orice loc acasă, iar Universul ne trimite ajutoare oriunde am fi. Întotdeauna am avut pe apelul de urgență prietenele mele din România, iar părinții mei sunt plasa mea de siguranță care mi-au dat încredere și mi-au spus că și dacă nu îmi este bine aici nu înseamnă că am eșuat și că pot oricând să mă întorc acasă. Este atât de important să te înțeleagă ai tăi și să nu trateze o experiență ca pe o cursă în care ori câștigi, ori pierzi. Când eram în al nouălea cer de fericire că elevii mei năzdrăvani progresau, ori când îmi cădea părul cu pumnul de la șocul metabolic în care intrase corpul meu în urma schimbării climatice și a condițiilor de trai, prietenele mele aveau aplauze sau încurajări fără limite. Însă au fost și oameni noi în jurul meu care mi-au oferit ajutor fără să clipească, nici eu nu știu de ce, însă știu că acum sunt o persoană mai bună datorită ajutorului oferit de ei. Au fost și momente în care am simțit că mă desprindeam de rădăcinile autenticității mele și, atunci, am început să mă reconectez prin ia românească. Acum simt că am atins un echilibru între cele doua case și, parcă știu foarte bine a cui și cine sunt.”
Ia românească i-a fost sprijin și „tratament” în momente dificile, de aceea Daniela Strîmbei o poartă cu bucurie și povestește oricui despre România ei de departe.
„Am ajuns în comunități în care nu eram doar primul român, ci si primul străin pe care îl vedeau și atunci raportau tot globul la comportamentul meu, ceea ce m-a investit cu responsabilitatea de a reprezenta țara mea prin esența noastră umană, care ne face mai asemănători cu ceilalți decât mai diferiți. O situație amuzantă a fost acum câțiva ani când am vizitat un centru educațional într-o comunitate din interiorul rural al Malaeziei, unde era un copil de vreo doi ani care plângea de fiecare dată când mă vedea și nu știam de ce. După câteva zile, mama lui mi-a explicat că eram prima persoană albă pe care o vedea, iar copilul, probabil, era convins că eram o stafie din legendele tribului! În general când spun că sunt din România, localnicii nu au multe informații despre țara noastră, ceea ce deschide o ușă pentru a crea asocieri proaspete. Le spun că îmi e dor de acasă, că românii sunt prietenoși, desi nițel circumspecți, că suntem oameni pentru care cuvântul dat este mai puternic decât un contract și, încerc să ilustrez asta prin propriul exemplu. O țară care merită să i se ducă dorul este o țară iubită. Am și o colecție de ii și bluze țărănești românești pe care le port în orice context, de la evenimente oficiale, la birou și până în zile obișnuite. Replica mea care atrage atenția este de obicei: Ah, vă place bluza aceasta? Are 60/80 de ani și e cusută de mână…și de aici se pornește o discuție despre valori, meșteșuguri, bogăție spirituală și zestre culturală. Am descoperit că bluza tărănească este un mijloc de comunicare foarte generos și acum o folosesc în calitate de carte de vizită atunci când mă prezint”.
În Malaezia nu sunt foarte mulți români, dar, mai toți, sunt la fel de inimoși și de entuziaști precum Daniela Strîmbei. Ea și IA ei călătoare vorbesc celor din jur despre România de peste mări și țări.
„România este în subconștientul meu de unde îmi ghidează caracterul, comportamentul, deciziile și valorile. Acolo mi s-a creat o fundație peste care s-au așezat toate experiențele mele, iar tot ce învăț acum este probabil posibil datorită, dar și din cauza României. A fost decizia Universului să mă nasc în acest spațiu, să cresc într-o perioadă de pace, să învăț să fiu curajoasă, independentă, rezilientă și să învăț să mă înconjor de oameni frumoși. Pentru toate acestea eu sunt profund recunoscatoare pentru generozitatea Universului! Totusi, nu glorific într-un mod romantic țara. O mai cert uneori pentru neajunsurile ei, deoarece știu că merită și poate mai mult. Cred că toate entitățile, inclusiv țările au o călătorie spirituală și o evoluție specifică, iar România este la această etapă acum” - își încheie mesajul scris, din Malaezia, Daniela Strîmbei.
***
Interviul a fost realizat de Aura Dobre, producător TVR Inetrnațional.