loader
Foto

“Vineri seară în direct“ cu Andreea Marin | VIDEO

Vineri, 18 noiembrie, invitata lui Kyrie Mendél în emisiunea “Vineri seară în direct“ a fost Andreea Marin. De la ora 21:00, ora României, pe TVR Internațional.

 

Kyrie Mendél
Vineri seară în direct

“Vineri seară în direct“ este una dintre noile emisiuni ale Televiziunii Române, difuzată vinerea, de la ora 21:00, ora României, pe TVR Internațional, pe platforma tvrplus.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube. Redifuzările, programate inclusiv pentru SUA și Australia, sunt sâmbăta de la ora 4:00, duminica, de la ora 15:00, lunea, de la orele 2:00 și 12:00. Kyrie Mendél vă așteaptă cu muzică, scenete din arhiva Televiziunii, spectacole, vizite la muzee și concerte.

(w882)

În ediția de vineri, 18 noiembrie, invitata emisiunii a fost nimeni alta decât Andreea Marin, o sursă de inspirație și un model demn de urmat pentru noi toți, cu care artistul Kyrie Mendél, în calitate de moderator, a vorbit despre: copilărie, studenție la Facultatea de Informatică, intrarea în televiziune și legătura cu Televiziunea Română (“a doua familie, am simțit cum am crescut aici, cum am fost alături de oameni frumoși la emisiunea Surprize-surprize. M-am îndrăgostit iremediabil de acest mediu, de faptul că puteam ajunge la oameni“), despre diferențele dintre televiziunea de acum 20 de ani și cea din prezent (“oamenii care sunt profesioniști cu adevărat își au rădăcinile aici, în Televiziunea Națională“), despre menirea televiziunii, care trebuie să-și respecte misiunea de educator, calitățile unui moderator (“în ceea ce mă privește, mă interesează să fiu eu, nu mă interesează să joc un rol“), despre a fi omul potrivit, la locul potrivit, despre faptul că nu există nu se poate atunci când ești un om serios, profesionist, care știe ce vrea de la viață, dar și despre relația cu părinții și despre educația primită.

Kyrie Mendél este un artist complex, actor, interpret și producător muzical. Pasiunea sa pentru muzică a dat naştere unor proiecte deosebite, apreciate atât de public, cât şi de specialişti. A colaborat ca producător muzical cu UNATC, Teatrul de Operetă București, Teatrul Național Craiova, Teatrul de Creație și Experiment Reaktor Cluj, Teatrul Metropolis București. A fost admirat în rolul lui Romeo, pe scena Teatrului Național de Operetă, unde a semnat şi muzica pentru spectacolul Poveste din Soho, în regia lui George Ivașcu. La Teatrul Metropolis a jucat în piesa “Nebuna din Chaillot” de Giraudoux, alături de Dana Dogaru, Ileana Stana Ionescu, Alexandrina Halic, Irina Petrescu. A fost ocupant al locului 2 în finala Eurovision România 2022 și a comentat Finala Internaţională Eurovision 2022, alături de Bogdan Stănescu. În perioada aprilie - septembrie 2022 a fost invitat permanent al emisiunii “Cu capu-n zori” de la TVR 1.

Moderator și realizator: Kyrie Mendél

Realizator și producător: Bogdan Stănescu

 

23:00 Jurnal Cultural

Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru

Producător Miruna Moraru

23:50 România face bine

 
Investiţii sustenabile, alimente inovative şi export de produse cu valoare adăugată

Eficienţă, productivitate, sustenabilitate, export sunt noţiuni pe care le auziţi foarte des în mediul public. Însă, când vine vorba de exemple, ...

Succesiunea

Succesiunea

publicat: joi, 01 octombrie 2026

Succesiunea/ moștenirea este o procedură legală prin care bunurile unei persoane decedate sunt preluate de către moștenitorii legali sau ...

România în lume – un nou sezon, cu muzică și povești care ne apropie

Noul sezon „România în lume”, prezentat de Maria Coman, aduce în prim-plan oameni, povești și întâlniri care ne apropie de România de aici și de ...

 

#tvri