loader

„Un doctor pentru dumneavoastră”: Apifitoterapia

În săptămâna 2-5 decembrie, de la ora 18:30, la „Un doctor pentru dumneavoastră” discutăm despre copilul interior, efectele terapeutice ale produselor apicole şi ale plantelor, gestionarea stresului la adolescenţi.

 

Ana Maria Ghiur
Măriuca Mihăilescu

Luni, 2 DECEMBRIE

ANTRENAȚI PENTRU VIAȚĂ – COPILUL INTERIOR

Invitați: dr. Leliana Pârvulescu - specialist psihologie aplicată în domeniul securității naționale, psiholog, clinician, psihoterapeut, trainer, sociolog; dr. Violeta Radosav - medic specialist medicină de familie, competența în planning familial și sexologie.

Încă din copilărie, este prioritar să te cunoști și să te înțelegi mai întâi pe tine însuți ca să poți ajunge să-i cunoști și să-i înțelegi pe ceilalți. La început, copilul explorează și descoperă sentimente, emoții, diverse alte stări și lucruri, mai întâi la el, apoi la cei din jur. Acest proces de cunoaştere este util să fie susținut cu răbdare și atenție de familie, școală și societate cărora, o corectă educație impune să evite să-l rănească, să-l neglijeze și chiar să-l abandoneze pe micuţ.

Rănile produse în copilărie netratate, frământările fără rezolvare, întrebările fără răspuns conduc viitorul adult spre suferință, boală și inadaptare într-o lume pe care o simte străină și în care încearcă să își găsească locul. Psihoterapeutul Gáspár György recomandă: ”Analiza și cunoașterea de sine sunt esențiale pentru rescrierea psihologică a poveștii noastre de viață, dar în absența iubirii de sine, tot procesul poate fi inutil”. Fiecare om are răni emoționale din copilărie care se pot activa când întâlnim persoane care ne frustrează așa cum au făcut-o alte persoane în trecutul nostru. Când experiența dureroasă iese la suprafață, se declanșează aceleași emoții și reacții iar cel rănit este copilul interior nevindecat cu amintirile lui dureroase. Fără a învăța cum să trecem peste rănile copilăriei, aceste traume se vor activa mereu atunci când ne vom confrunta cu situații sau stimuli similari cu cei de atunci. Primul pas în rezolvarea problemei este conștientizarea faptului că, cel care se simte și reacționează aşa este copilul interior. Apoi, adultul poate oferi confort și siguranță copilului interior, adică ne putem oferi nouă ceea ce alții nu au fost capabili să ne dea. Dacă ne-am simțit în nesiguranță în copilărie, am fost abuzați, respinşi, pedepsiţi pentru manifestarea emoțiilor, umiliți, este posibil să simțim că în interiorul nostru încă mai există frici și trăiri, însă ele aparțin copilului nostru interior care are nevoie de siguranța și încrederea adultului.

Moderator: MĂRIUCA MIHĂILESCU

Marți, 3 DECEMBRIE

PLANTELE, MIRACOL AL NATURII

Invitat: dr. ADRIANA TATOMIRESCU, medic nutriţionist, competență în apifitoterapie, director Centrul de Terapie Naturală ”Alexandra” din Breaza, Hofigal

România are o veche tradiție în tratarea majorității bolilor cu ajutorul plantelor, adevărate minuni ale naturii. Descoperirile ştiinţifice au demonstrat că, și cele mai toxice organisme vegetale au în structura lor principii active, substanțe cu valoare terapeutică. În doze bine determinate și concentrate pot trata diverse şi complicate boli. Digitalina, rostopasca, valeriana, vâscul sunt doar câteva dintre plantele otrăvitoare cu utilizare amplă chiar și în medicina alopată, datorită acțiunii profunde asupra proceselor metabolice dezechilibrate din afecțiuni cum ar fi cele cardiovasculare, tulburări ale ritmurilor biologice și lista poate continua. Fitoterapia este o specialitate medicală foarte bine dezvoltată, apreciată și aplicată în întreaga lume.

Moderator: ANA MARIA GHIUR

Miercuri, 4 DECEMBRIE

EFECTELE TERAPEUTICE ALE PRODUSELOR APICOLE

Invitat: dr. ŞTEFAN STÂNGACIU, medic specialist medicină de familie și apifitoterapie, Preşedinte Societatea Română de Apiterapie, Preşedinte de Onoare Societatea Germană de Apiterapie; prin telefon, din Franţa: dr. MIRELA GRIGORESCU, medic specialist psihiatrie, psihoterapie și sexologie, competențe în micronutriție și fitoterapie

”Dacă albinele ar dispărea, omenirea ar mai exista încă 4 ani”, declara Einstein. Din nefericire, populațiile de albine s-au înjumătățit de-a lungul secolelor din cauza acțiunilor umane distrugătoare: poluarea fizică și chimică, deșertificările, folosirea pesticidelor și insecticidelor, dezechilibrarea existenței altor specii de plante și insecte, aflate în strânsă corelație cu albinele. Rolul acestor ființe extraordinare este esențial pentru existența vieții pe pământ datorită comportamentului lor de polenizare a florilor, procesul de bază pentru reproducerea și continuitatea unei populații. Dincolo de aportul lor ecologic, albinele furnizează omului, încă din cele mai vechi timpuri, hrană bogată în minerale, aminoacizi, proteine şi substanţe cu valoare antibiotică şi dezifectantă, care mențin organismul într-un echilibru stabil și sănătos.

Moderator: MĂRIUCA MIHĂILESCU

Joi, 5 DECEMBRIE

ANTRENAȚI PENTRU VIAȚĂ – GESTIONAREA STRESULUI LA ADOLESCENȚI

LUCIAN NEGOIȚĂ, psihoterapeut principal și supervizor al Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie cognitiv – comportamentală, terapie strategică și hipnoză ericksoniană, doctor în științele educației; MIHAELA CRĂCIUN, producător tv, moderator emisiunea ”Articolul VII”; VALÉRIE CIOLOȘ – VILLEMIN, antrenor de Reducere a Stresului prin Mindfulness

”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, să începem gestionarea emoțiilor și sentimentelor care ne bombardează ca efect la acțiunea stresului care ne afectează, ne îndeamnă psihoterapeutul Lucian Negoiță, un om cu o poveste impresionantă care a făcut din el însuși un model de gândire, de simțire și de comportament atât pentru copii cât și pentru adulți. Există în viaţă momente care te marchează pentru totdeauna, care te pot transforma într-o clipă în altcineva și care te pot îmbolnăvi irecuperabil. Orice acțiune care ne afectează într-un mod negativ, poate aduce schimbări radicale, reacții personale modificate, trăiri psihoemoționale și comportamentale intense și variate. Stresul bine gestionat poate preveni apariția diverselor boli psihosomatice. Vom afla informații despre terapia prin Mindfulness, o terapie psihologică care, de aproape 50 de ani, ajută să ne concentrăm atenția pe experiența fiecărui moment din viață, în mod deschis și fără a judeca. Practica acestei metode este inspirată de budism și are marca celor 2500 de ani de meditație și cunoaștere a eului și a propriilor limite de răspuns la mediul în care trăim.

Moderator: ANA MARIA GHIUR

Edițiile emisiunii sunt disponibile pe TVR+.

Ne găsiți și pe : https://www.facebook.com/Undoctorpentrudumneavoastra/.

***
Partenerii emisiunii:

(w100) HofigalHofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora.  Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. Tel.: 021.334.51.35/021.492.04.42.

(w100) Dermavital Pentru a ajuta cât mai mulţi oameni cu terapii noninvazive şi fără efecte secundare, Florica Munteanu împreună cu specialiştii ei de la Centrul German de Biorezonanţă şi Dermato-Cosmetică oferă informaţii telespectatorilor pe adresa: office@dermavital-med.ro sau pe Facebook. Număr de contact: 021.322.40.04.

Servicii integrate. Vizite puține. Timp câștigat! Clinicile Dentare Dr. Leahu - tratamente stomatologice personalizate pentru adulți și copii, în oricare dintre cele 4 locații din București. Toate dispun de aparatură medicală inovatoare și specialiști pregătiți să rezolve chiar și cele mai complicate probleme dentare. Sănătatea ta orală este în cele mai pricepute mâini! Ne găseşti pe www.cliniciledrleahu.ro şi la numărul de telefon 0374. 475. 555.

(w100) FlorariaTraian Săplăcan, specialist în creşterea şi îngrijirea plantelor, răspunde întrebărilor şi curiozităţilor dumneavoastră transmise la adresa: office@trias.ro sau pe https://www.florariatrias.ro/. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florariatrias.ro . Telefon: (+4) 0751.136.412.

4:00 Un doctor pentru dumneavoastră

Medici pentru România. Întoarcerea care vindecă-Dr. Octavian Bucur, Director general Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică a ales România, după 15 ani în SUA. Alături de Prof. Dr. Maria Puiu-Director adjunct ICDG, Dr. Alexandrina Burlacu-Director științific ICDG, Adrian Nicolae Buzatu-Director general adjunct ICDG sunt invitaţi să contribuie la progres specialişti din ţară şi străinătate.

Dr. Mircea Leabu, Cercetător științific gr. I, vorbeşte despre Întoarcerea care vindecă, duce mai departe tradiţia medicilor care au schimbat lumea şi construieşte.

Sănătatea nu are vârstă”-campanie concentrată pe educație şi prevenție, iniţiată de Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă coordonat de Alexandra Dobre şi susţinută de experţi valoroşi: Prof. Dr. Constantin Dulcan, Conf. Dr. Ștefan Busnatu, Prof. Dr. Luiza Spiru.

Prezentator Măriuca Mihăilescu

Jurnalist Lucian Băbeanu

Realizator şi producător Monica Ancuţa-Tiuntiuc

(Reluare)

5:00 Exclusiv în România

In primul episod al noului sezon Exclusiv in Romania ajungem in judetul Bistrita, mai exact la Dipsa. Biserica de aici este cunoscuta sub numele de „Biserica scroafei" datorită unei legende, a fost ridicată de saşi în urmă cu peste 500 de ani şi a fost de curand reabilitata. Legenda spune că o scroafă scurmând pământul a găsit o căldare cu galbeni din care s-a ridicat actualul locaş de cult. Scroafa este înfăţişată pe unul dintre contraforţii construcţiei, în dreapta sus, lângă intrare. De asemenea altarul lăcaşului are reproduceri după trei picturi celebre ale lui Leonardo da Vinci, „Noli me tangere", „Cina cea de taină", „Răstignirea".

De la Dipsa ajungem la Reghin, orasul lutierilor, un oraș cu suflet vechi, unde lemnul cântă și azi povești prin mâinile celor care îl iubesc. Am intrat în casa unei familii în care dragostea pentru luterie și muzică s-a transmis peste trei generații.

Chiar dacă lumea aleargă după tehnologii și uită de rădăcini, Mare Vasile, Mare Aurelian și Mare Eduard ne vor arăta că tradiția și muzica pot fi duse mai departe doar cu dragoste și răbdare.

Si pentru că iubim castelele și mai ales poveștile cu iz nobiliar, am pornit mai departe, spre una dintre cele mai falnice cetăți ale Ardealului, castelul Kemeny din Brâncovenești. Aici vom asculta istorii și legende despre loc și neamurile ce l-au stăpânit de-a lungul timpului, spuse chiar de Géza Nagy Kemény urmasul familiei si proprietarul aceste bijuterii renascentiste din inima Transilvaniei.

Prezintă Cristian Tabără

Producători: Cristian Tabără şi Marin Găbudean

 
Capitalul românesc antrenat de Bursă, la „Investiţi în România!”

Indiferent de situaţia economică prin care a trecut ţara, de 24 de ani, emisiunea „Investiţi în România!” este un promotor al mediului de afaceri ...

La TVR Internațional, „A doua emigrare” continuă!

O nouă ediție din sezonul de toamnă 2025 a emisiunii „ A doua emigrare”, o nouă poveste de succes. De această dată, este vorba despre un tânăr ...

18 octombrie, 18 ani de emisiuni UN DOCTOR PENTRU DUMNEAVOASTRĂ - sezon nou

Începem un sezon special pentru echipa emisiunii! Aniversăm 18 ani de emisie - în care am vorbit despre sănătate, echilibru și puterea de a merge ...

 

#tvri