loader
Foto

„Un doctor pentru dumneavoastră”, despre secretele longevității și Centrul "Maria Beatrice"

Aflați povestea Centrului "Maria Beatrice" și descoperiți cum influențează stilul de viață longevitatea la ”Un doctor pentru dumneavoastră”. Revedeți această ediție luni, 5 februarie, de la ora 19:00, la TVR Internațional.  

 

Ana Maria Ghiur
Un doctor pentru dumneavoastră

Secrete pentru longevitate

Invitată: dr. Adriana Tatomirescu, medic nutriţionist, competență în apifitoterapie, director Centru de Terapie Naturală din Breaza

(w882)

Longevitatea ține de echilibru și de un stil de viață corect. Avem în interiorul nostru o forță uriașă de construcție cu care putem opta pentru o alimentaţie echilibrată şi cât mai naturală, mișcare în aer liber, odihnă și să fim generoși. La polul opus, e forța distructivă a organismului care, accesată prin alegeri nepotrivite, cum ar fi prăjeli, alimente procesate, alcool, fumat, sedentarism, efort intelectual mare, somn superficial, dezechilibru psihic, egoism, pot scurta viața. Cruditățile, natura, terapiile naturale reprezintă tratamentul optim pentru longevitate.

 

De la fetița Maria Beatrice, la Centrul "Maria Beatrice", o poveste cât o inimă de părinte

Invitați: fam. prof. Iulia și Sebastian Onac, fondatorii Centrului Pediatric Național Maria Beatrice din Alba Iulia

(w882)

Maria Beatrice, o fetiță de 15 ani, frumoasă și isteață foc, născută prematur, nu merge și nu vorbește dar, datorită ei, mulți născuți prematur vor face asta! În 2012, Iulia și Sebastian Onac au fondat, în Alba Iulia, Asociația Maria Beatrice și Centrul care-i poartă numele fiicei lor, pentru copii asemenea ei. Azi, peste 700 de copii beneficiază, anual, de servicii medicale asigurate de peste 50 de medici și personal de specialitate. Pentru că tot mai mulți copii se nasc prematur, Iulia și Sebastian construiesc prin Asociație, Centrul Pediatric Național Maria Beatrice - Un Altfel de Spital, pentru peste 2000 de copii din întreaga țară și Diaspora. Iubirea față de Maria au transformat-o în valori, stăruință și dăruire.

 

Diaspora, sprijin și susținere pentru Centrul Maria Beatrice

Invitată: din UK, lector univ. dr. Carmen Liana Nagy, specializare terapie ocupațională, Universitatea Brunel din Londra / Oxford University Hospitals

(w882)

În cei 8 ani de colaborare, s-a ocupat pentru a fi aduse, din Anglia, 7 transporturi de dispozitive posturale, de mobilitate, care sunt folosite gratuit de părinții care au copii cu nevoi speciale și le ușurează viața. A facilitat formarea terapeuților de la Centru cu terapeuți din UK și a continuat munca de cercetare în România.

 

Invitată: din Suedia, dr. Olivia Costea, medic specialist pediatru, laserterapeut, consul onorific al României în Suedia

(w882)

Pe cheltuială proprie și cu sprijinul unor prieteni români ai comunităților românești din Suedia și Germania, a contribuit la specializarea a doi terapeuți prin Societatea Medicală de Laserterapie din Suedia, cu certificat de calificare valabil în Uniunea Europeană. Acest prim pas face parte dintr-un proiect mai amplu în care 30 de terapeuți (10 de la Centru Maria Beatrice, 10 din Alba-Iulia şi 10 din Zlatna) vor face cursul de asistent personal după model suedez, inclusiv partea de laserterapie.

 

*Ediția s-a difuzat în premieră pe 7 noiembrie 2023.

***

Echipa emisiunii:

Moderator: Ana Maria Ghiur

Jurnalist tv: Lucian Băbeanu

Documentarist: Giorgiana Șușurincă

Producător tv: Monica Ancuța-Tiuntiuc

9:50 Poveste din Bucureştiul de odinioară

Solisti: Miruna Ionescu, actriță, Valentin Albeșteanu, violonist, Orchestra de Cameră a Filarmonicii Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, dirijor Tiberiu Dragoș Oprea

Cu participarea Tarafului de Oraș: Valentin Cucu-pian, Nicolae Petrea-contrabas, Daniel Mustățea-acordeon

Avându-i ca protagoniști pe actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu, alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Râmnicu Vâlcea”, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea și de Taraful de Oraș, studiourile TVR se transformă într-un spațiu de concert conceput ca un film muzical, în care interpretarea live este pusă în valoare prin imagine și construcție narativă. Concertul propune un balans permanent între atunci și acum, între memorie si actualitate, între lumea de atunci și privirea noastră de azi.

Din veacuri de cântece fericite, din partituri vechi și din înregistrări de epocă, se recompune o evocare muzicală a perioadei interbelice, când viața orașului se desfășura între teatre, săli de concert, grădini de vară, cinematografe și restaurante selecte.

Bucurie și melancolie, zile și nopți laolaltă, cântecele Bucureștiului de altădată surprind cu simplitate o lume în care muzica era parte din cotidian. Era epoca melodiilor pline de farmec, a rafinamentului și a expresivității.

De la tangouri, valsuri, foxtrot-uri și swing-uri celebre, până la muzica clasică și de café-concert, spectacolul propune o incursiune coerentă într-un univers aproape uitat, reconstituit prin interpretare live și printr-o abordare vizuală cinematografică. Și cine nu zâmbește invocând norocul prin cântecul „Coșarului”, cine ar îndrăzni să nu se lase cucerit ascultând declarația de dragoste „Habar n-ai tu”... , cine nu ar tresări visând la „Amapola”... și cine nu și-ar dărui și sufletul pentru aflarea ursitului în „Mi-am pus busuioc in păr”...

Melodii compuse de Ion Vasilescu, Nicolae Kirculescu, Ionel Fernic, Henry Mălineanu, Elly Roman, Gherase Dendrino, alături de partituri semnate de Grigoraș Dinicu, Georges Boulanger și Fritz Kreisler, redau atmosfera sonoră a Bucureștiului interbelic.

Regizor artistic Aurel Badea

Producător Roxana Pletea Popuşoi

11:20 Poveştile caselor vechi

Producător Ana Maria Sandu

 
„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Un doctor pentru dumneavoastră”: despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

 

#tvri