loader
Foto

TVR Internațional – Despre participarea României la Eurovision, muzică, emoție și artă contemporană, într-o nouă ediție a emisiunii „România în lume”

Ediția din 7 mai a emisiunii „România în lume”, difuzată de postul TVR Internațional, aduce în atenția telespectatorilor două povești diferite, unite prin creativitate, performanță și dorința de a reprezenta România peste hotare.

 

(w882) 2 romaniaInvitații Mariei Coman sunt Alexandra Căpitănescu, împreună cu trupa ei, cu toții urmând să lupte pentru un rezultat cât mai bun al țării noastre pe scena Eurovision de la Viena, precum și artista vizuală Oana Savin, un nume cunoscut în arta contemporană românească și internațională.

(w882) 4 romaniaTensiunea și efervescența momentelor care preced cel mai important eveniment din cariera de până acum a solistei Alexandra Căpitănescu, dar și presiunea responsabilității de a reprezenta România pe scena Eurovision se fac simțite în interviul pe care aceasta l-a acordat, împreună cu trupa ei, moderatoarei Maria Coman. Telespectatorii vor descoperi atât culisele pregătirilor pentru concurs, cât și provocările cu care se confruntă o nouă generație de artiști care își construiește drumul cu multă muncă și un entuziasm debordant.

(w882) 1 romaniaÎn a doua parte a emisiunii, Oana Savin aduce universul artei sale vizuale contemporane. Cu o carieră construită atât în România, cât și în străinătate, ea vorbește despre experiențele sale internaționale, despre perioada petrecută în Statele Unite ale Americii și în Franţa, dar și despre modul în care întâlnirile culturale și călătoriile i-au influențat creația.

(w882) 5 romaniaDifuzare joi, 7 mai, de la ora 20.00, cu reluări vineri, 8 mai, de la 04:00 și 12:00, precum și duminică, 10 mai, de la 15:30.

Producător: Liliana Văduva
Credit foto: Liliana Văduva

22:00 TVR 70

*Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

22:50 Discover Romania

Producător Diana Ilica

 
 Executarea silită

Executarea silită

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Despre procedura legală prin care un creditor constrânge un debitor, cu ajutorul unui executor judecătoresc sau al ANAF, să își îndeplinească ...

Festivalul trufelor

Festivalul trufelor

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Într-o poiană la Cacica, în județul Suceava, am fost pentru câteva zile în raiul gurmanzilor. La Festivalul Trufelor s-au întâlnit bucătăriile ...

„O zi de 72 de ore”. Sabina Maria Ciofu, românca pentru care timpul pare să aibă alte dimensiuni

Olimpică în România, absolventă de studii clasice la Cambridge, zece ani în Parlamentul European și, astăzi, o carieră internațională în ...

 

#tvri