loader
Foto

Galerie foto

Terapia prin bucurie

Schimbările ne scot din zona de confort, iar sentimentul predominant este cel de teamă. Dăm piept cu emoțiile noastre și ale celor din jur. Învățăm să acceptăm schimbarea, să respingem stimulii negativi, învăţăm din pierderi și durere, din greșeli și greutăţile vieţii. Acțiunea vindecă frica. Indiferent cât de gravă ar fi o problemă de sănătate, ideal este să ne amintim că cel mai mult contează cum reacționăm și cum ne raportăm la încercarea primită.

 

De 17 ani, doctori români apreciaţi în ţară şi în diaspora, construiesc punţi pentru sănătate!

 

Terapia prin bucurie

Povești care inspiră... cu dr. Diana Ionescu, profesor de patologie și directorul Departamentului de anatomie patologică al Institutului Oncologic din Vancouver – Canada, cu expertiză clinică în cancerele ginecologice, de sân şi de plămân

(w882) Terapia pr

Este fondatoarea Asociației canadiene CAMP Education Association și unul dintre inițiatorii Uniunii Patologilor din România. A emigrat în Canada acum 27 de ani. Avea 29 de ani și era departe de țară când a aflat că are cancer. Diagnosticată în stadiu incipient în urma controalelor periodice, după o intervenție rapidă, a reușit să ducă o viață și o sarcină normale. Cu atitudinea potrivită, dorință și curiozitatea de a experimenta tot ce vine la rând, mai rău sau mai bun, a descoperit bucuria vieții în lucruri mici, accesibile tuturor.

Invitata noastră vorbește despre energia țării natale și cât de bine este ca natura să facă parte din viaţa noastră. Este studentă la prima clasă europeană de masterat în patologia moleculară la Universitatea din Nisa. Consideră că a învăța toată viața menține inima și mintea active.

Dendroterapia, darul copacilor

(w882) Terapia pr

Copacii sunt o sursă naturală de energie și sănătate, o adevărată terapie care poate aduce beneficii asupra sănătății fizice și mentale.

Legătura dintre Aurel Babeș și testul Papanicolau

Prof. dr. Octavian Buda, medic primar psihiatrie, prof. Istoria medicinei, UMF Carol Davila, INML Mina Minovici, ex-președinte al Asociației Europene de Istoria Medicinei și Sănătății povestește că, Aurel Babeș, nepotul lui Victor Babeș, este cel care a descoperit testul Papanicolau ca metodă de screening pentru cancerul de col uterin, descoperire cu care un german a luat Premiul Nobel.

(w882) Terapia pr

Testul efectuat anual poate salva mii de vieți așa cum s-a întâmplat și în cazul invitatei ediției de astăzi care este directorul medical al Laboratorului central ce deservește Programul de Screening pentru cancerul de col uterin al provinciei Columbia Britanică, unul dintre cele mai vechi din lume pentru screeningul acestui tip de cancer.

Urmăriți această ediție sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 12, 00, la TVR Internațional.

***

Prezentator Măriuca Mihăilescu

Jurnalist tv Lucian Băbeanu

Realizator și producător tv: Monica Ancuța-Tiuntiuc

***

La TVR Internaţional, sâmbătă, împreună pentru sănătate!

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

 

 

 

5:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Dragoş Pătraru si Valeriu Nicolae

Producător Raluca Neagu

(Reluare)

6:00 Destine ca-n filme-peste ani!

* Ed 6: Marius Balo

Când ne-am cunoscut, în 2022, Marius Balo se întorcea acasă după 2.922 de zile de detenție în China. Opt ani în care libertatea devenise un vis, iar întoarcerea în România o promisiune. Astăzi, Marius s-a obișnuit cu libertatea. A mers aproape 3.000 de kilometri pe jos, a transformat experiența detenției într-o carte, a întâlnit oameni, a vorbit în fața unor comunități și a început să privească cei opt ani nu doar ca pe o rană, ci și ca pe o parte din drumul care l-a transformat. Jurnalist Dana Ilie

Realizator Constantin Lupescu

Prezentator şi producător Iuliana Marciuc

(Reluare)
 
 Executarea silită

Executarea silită

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Despre procedura legală prin care un creditor constrânge un debitor, cu ajutorul unui executor judecătoresc sau al ANAF, să își îndeplinească ...

Festivalul trufelor

Festivalul trufelor

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Într-o poiană la Cacica, în județul Suceava, am fost pentru câteva zile în raiul gurmanzilor. La Festivalul Trufelor s-au întâlnit bucătăriile ...

„O zi de 72 de ore”. Sabina Maria Ciofu, românca pentru care timpul pare să aibă alte dimensiuni

Olimpică în România, absolventă de studii clasice la Cambridge, zece ani în Parlamentul European și, astăzi, o carieră internațională în ...

 

#tvri