Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, între 26 și 28 august, de la ora 20.00, la TVR 1, TVR Internațional și TVR Folclor. Cea de-a doua seară îl are în prim-plan pe Paul Surugiu-Fuego, care își sărbătorește cei 50 de ani pe scena festivalului, alături de invitați speciali.
Spectacolul continuă la Mamaia, între 26 și 28 august 2026, cu Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Ediția din acest an are o semnificație aparte, marcând 25 de ani de la prima întâlnire a festivalului cu publicul.
În fiecare seară, de la ora 20.00, Iuliana Tudor, gazda festivalului, îi invită pe telespectatori la trei spectacole construite în jurul cântecului, dansului și tradițiilor românești. Evenimentul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR Internațional și TVR Folclor. TVR Moldova va difuza festivalul vineri, 28 august, de la ora 14.00, sâmbătă, 29 august, de la ora 13.00, și duminică, 30 august, de la ora 12.30. Din culise, declarațiile la cald ale concurenților vor ajunge la public prin intermediul lui Ionuț Dulgheriu.

Organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și Consiliul Județean Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” se desfășoară în Piațeta Perla din Mamaia.
Paul Surugiu-Fuego, sărbătorit la Mamaia la împlinirea a 50 de ani
Cea de-a doua seară, programată pe 27 august, sub genericul „Tradiția ne unește – De la tradiția autentică la cea urbană, folclor și cântece de petrecere”, propune un spectacol dinamic, construit în jurul lui Paul Surugiu-Fuego. Artistul va ilustra, prin muzică și momente scenice special pregătite, metamorfoza cântecului tradițional, de la folclorul autentic la cel urban și la muzica de petrecere, marcând totodată aniversarea celor 50 de ani de viață.

Pentru spectacolul aniversar, Paul Surugiu-Fuego a pregătit momente în premieră și apariții speciale, urmând să schimbe șase costume populare și să interpreteze cântece reprezentative pentru șase zone folclorice. Artistul va aborda și un repertoriu mai puțin prezent în aparițiile sale de până acum: muzică lăutărească, orășenească și de petrecere.
Alături de el vor urca pe scenă șase invitați speciali: Niculina Stoican, Andreea Voica, Viorica Macovei, Cornelia și Lupu Rednic, Ionuț Fulea și Gabriel Nebunu.
„Eu vă poftesc la Mamaia! Atmosfera va fi, credeți-mă, incendiară! Ne vom distra pe scenă și vă poftim la cea mai tare petrecere – petrecerea mea! Îmi țin ziua pe scenă la Mamaia și vin prieteni să cânt cu ei și ei să îmi cânte! Dar va fi la propriu așa – avem și mâncare, bunătăți, pepene, prăjituri și toate ingredientele unui show care vrea să arate că folclorul are potențial, că e minunată trecerea de la un stil la altul!

Voi cânta folclor autentic neabordat până acum, schimbând șase costume populare, având și șase invitați de colecție, la care țin enorm și pe care îi prețuiesc pentru activitatea lor! Mai apoi vom arăta evoluția folclorului, de la autentic la urban, ajungând la muzică de petrecere, transformând scena într-o frumoasă sărbătoare a diversității, arătând că tradiția ne unește!
Vom cânta muzică de petrecere, lăutărească, cântece orășenești și compoziții originale intrate în folclorul urban! Va fi dinamic și divers și vom arăta că muzicile românești, de ieri până azi, au culoare, varietate și sunt un «bun material» de spectacol, aduse în contemporaneitate! Vom fi acompaniați de Orchestra Ansamblului „Brâulețul”, care ține de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, dirijor talentat și profesionist fiind minunatul Cezar Cazanoi! Vor fi dansatorii ansamblului cu noi, cu o coregrafie semnată de Ștefan Coman, iar gazda serii va fi, desigur, buna mea prietenă și colegă de la TVR, Iuliana Tudor! Vă așteptăm în sală!”, a spus Paul Surugiu.























