loader
Foto

Galerie foto

România, tărâmul turismului balnear | VIDEO

Marți, 9 ianuarie, de la ora 21:00, v-am invitat să urmăriţi, la "Investiți în România!", o ediţie despre turismul balnear din România.

 

Cristina Leorenț
Investiţi în România!

Avem o treime dintre apele minerale ale Europei, o bogăţie inestimabilă pe care Dumnezeu a aşezat-o pe aceste meleaguri.

Avem staţiuni care deţin resurse ce trebuie să rămână pentru totdeauna în patrimoniul naţional. De ce o parte dintre aceste izvoare nu sunt folosite la adevărata valoare? Cauzele sunt multiple. Soluţiile cer timp, bani, pregătire şi perseverenţă, dar nu sunt imposibil de pus în practică, o demonstrează unii dintre edili.

Avem investiţii private cu multe stele, datorate antreprenorilor care au mers înainte fără să mai aştepte strategiile statului, dar încă insuficiente pentru cererea turistică.

(w882)

Avem fonduri europene disponibile în următorii ani pentru infrastructură de toate tipurile, bani pe care nu trebuie să-i pierdem sub nicio formă.

Dar oare, după mai bine de 30 de ani de democraţie, de multe ori înţeleasă greşit, cu circa 10 milioane de români în afara graniţelor, mai avem ştiinţa şi determinarea să facem din această ţară, tărâmul turismului balnear?

Invitaţi:

LUCIAN-IOAN RUS – secretar de stat Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

(w882)

GHEORGHE BACIU – preşedinte Asociaţia Naţională a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice din România, primar Slănic Moldova

(w882)

CORNELIA COCOŞ - director general agenţie de turism, Italia şi România

(w882)

Echipa emisiunii:

Graphic designer
Laurențiu NĂSTASE

Documentarist & poster maker
Giorgiana ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Editor imagine
Mihaela CHIPER

Jurnalişti tv:
Anamaria GHIUR
Roxana SEGNEANU
Răzvan ONESA

Regizor tv
OVIDIU STOICA

Producător tv
Raluca AMZĂR

Realizator & Moderator
Cristina LEORENŢ

* Împreună construim pentru generațiile următoare!

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii

9:50 Gala umorului

* Campionii comediei

Noul proiect „Gala umorului-Campionii comediei” are misiunea de a cultiva în conştiinţa publicului telespectator umorul românesc de calitate, prin realizarea şi difuzarea a 14 ediţii-omagiu-dedicate celor 14 monştri sacri: Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Octavian Cotescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, Horaţiu Mălăele, Ştefan Mihăilescu Brăila, Marin Moraru, Ştefan Bănică şi Radu Beligan. Fiecare ediţie va avea invitaţi în platoul emisiunii, foşti studenţi UNATC, parteneri de scenă sau companioni pe platourile de filmare

Producător Cosmin Dumitru

11:05 SOUNDSCAPE

* O explorare a universului sonor

Magazin-muzical adresat publicului larg interesant de procesul de creaţie în muzica modernă, cu invitați muzicieni, compozitori, producatori, DJ.

Moderator și realizator: Kyrie Mendél

Producător Delia Apostol

(Reluare)
 
 Executarea silită

Executarea silită

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Despre procedura legală prin care un creditor constrânge un debitor, cu ajutorul unui executor judecătoresc sau al ANAF, să își îndeplinească ...

Festivalul trufelor

Festivalul trufelor

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Într-o poiană la Cacica, în județul Suceava, am fost pentru câteva zile în raiul gurmanzilor. La Festivalul Trufelor s-au întâlnit bucătăriile ...

„O zi de 72 de ore”. Sabina Maria Ciofu, românca pentru care timpul pare să aibă alte dimensiuni

Olimpică în România, absolventă de studii clasice la Cambridge, zece ani în Parlamentul European și, astăzi, o carieră internațională în ...

 

#tvri