loader
Foto

Galerie foto

România – Republica Moldova, obiective comune de investiții

Marți, 17 ianuarie, de la ora 21.00, la TVR Internațional s-a reluat o ediție a emisiunii „Investiți în România!” despre proiectele de investiții de o parte și alta a Prutului.

 

Cristina Leorenț
Investiţi în România!

1,8% creștere economică în 2023 și 2,2% în 2024 sunt previziunile de toamnă ale Comisiei Europene pentru România. După un an 2022 cu un avans important, economia țării noastre urmează să încetinească, estimându-se că PIB-ul real va crește cu aproximativ 2% în următorii ani, din cauza inflației, a înăspririi condițiilor financiare și efectelor războiului din Ucraina. Șomajul se va menține la circa 5-6%. Ponderea datoriei în PIB va fi în jur de 47,6% în 2024.

(w882) investiti

La nivelul Uniunii Europene, economia a intrat într-o fază mult mai dificilă. Pe fondul incertitudinii ridicate, al presiunilor asupra prețurilor la energie, erodării puterii de cumpărare a gospodăriilor, al unui mediu extern mai slab și unor condiții de finanțare mai stricte, se estimează că Uniunea Europeană, zona euro și majoritatea statelor membre vor intra în recesiune în ultimul trimestru al anului. Până în 2024, creșterea economică își va recâștiga treptat forța, ajungând în medie la 1,6% în UE și la 1,5% în zona euro, iar inflația va scădea în 2023, dar va rămâne ridicată, la 7,0% în UE și la 6,1% în zona euro, înainte de a se tempera, la 3,0% și, respectiv, 2,6% în 2024.

(w882) investiti

Ce înțelegem din aceste cifre? Care sunt oportunitățile pentru mediul de business? Am aflat din această ediție, a cărei temă a fost România – Republica Moldova, obiective comune de investiții.

(w882) investiti

Cu statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, Republica Moldova are în România, cel mai important partener comercial, valoarea schimburilor însumând 2,4 miliarde de dolari în 2021, dintre care 1,5 miliarde de dolari reprezentau exporturile țării noastre. Totodată, prima poziție după numărul de societăți înregistrate peste Prut, peste 1.500, şi locul 2 după valoarea capitalului, circa 280 de milioane de dolari, este deținută de România.

(w882) investiti

Numărul de societăți mixte cu participare din Republica Moldova înregistrate în România depășește 6.600, cu un capital de 62,6 milioane dolari, ocupând poziția 34 în topul investitorilor din afara României.

Invitați:

·     IULIA HERTZOG – director general Cooperare Teritorială Europeană, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației

·     MIHAI DARABAN – președinte Camera de Comerţ şi Industrie a României

·     DAN NUŢIU – preşedinte executiv Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova

·     ADRIAN BĂJENARU – vicepreşedinte Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România

(w882)

***

Graphic designer: Laurențiu NĂSTASE

Documentarist & poster maker: Giorgiana ŞUŞURINCĂ

Jurnalişti tv: Anamaria GHIUR, Roxana SEGNEANU, Răzvan ONESA

Producător tv: Raluca AMZĂR

Realizator & moderator: Cristina LEORENŢ

 

* Împreună construim pentru generațiile următoare!

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

2:30 Prezenţe româneşti

* Ursula Gaertner, Germania

Un portret al doamnei Ursula Gaertner, protagonista spectacolului de teatru documentar realizat de Rimini Protokoll in 2025 si prezentat la FITS. Actualmente stabilita in Germania, la Berlin, ea a plecat din tara in anii 1970, impreuna cu familia si a emigrat in Germania. Parcursul ei de viata si profesional este unul impresionant, reflectand atat un trecut al sasilor transilvaneni, cat si deschiderea spre o lume occidentala, multiculturala. Portretul este realizat intr-un interviu cu Robert Schwartz, in limba germana.

Realizator Tiberiu Stoichici

Producător Anca Berlogea

(Reluare)

3:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

(Reluare)
 
Vulnerabilitățile societății contemporane

Vulnerabilitățile societății contemporane

publicat: vineri, 04 septembrie 2026

Această ediție a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în atenția telespectatorilor teme esențiale pentru sănătatea individuală și ...

Schimbările din economie redefinesc piaţa forţei de muncă

Meseriile viitorului sunt profesii care încă nu au fost inventate, dar sunt şi specializări care nu vor dispărea. Întotdeauna este nevoie de ...

 Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

publicat: miercuri, 02 septembrie 2026

Despre educație, psihologie,credinţă și artă vorbesc invitații Iulianei Marciuc în ediția „Destine ca-n filme” de joi, 3 septembrie, de la ora ...

 

#tvri