loader
Foto

România face bine: despre Copiii „calculator” și Muzeul pe 4 roţi

Vorbim despre oameni care aleg să construiască. Lucruri pe care nu le vedem imediat, dar care care durează. Fie că vorbim despre mintea unui copil, sau despre istoria păstrată într-un obiect, totul pornește de la pasiune și disciplină. Irina Luca ne aduce în prim-plan două reportaje captivante și de interes.

 

Copiii „calculator”

Nomin Damdin a venit în România în urmă cu 16 ani din Mongolia ca să studieze la Academia de Studii Economice. S-a îndrăgostit de un român și a rămas aici, unde și-a întemeiat familia. A înființat primul centru de educație japoneza din România, specializat în aritmetică mentală prin metoda Soroban, abacul japonez tradițional. Astăzi Nomin Damdin e un nume sinonim cu excelența în aritmetica mentală. Formată profesional în spiritul disciplinei japoneze, Nomin Damdin antrenează copii să gândească mai repede, mai clar, mai structurat. Aritmetica mentală este, pentru ea, nu doar un exercițiu de logică, ci un drum spre autocunoaștere, concentrare profundă și încredere în sine. Cum transformi o simplă tabliță cu bile într-un instrument al performanței intelectuale? Ce înseamnă sa calculezi cu viteza gandului, fara hartie, fara pix, și fara calculator? Cum modelezi mintea unui copil sa straluceasca intr-o lume grabita și zgomotoasa? Aflam toate aceste răspunsuri într-un reportaj despre puterea minții și bucuria de a învața altfel.
Realizator Manuela Aldea

Muzeul pe 4 roţi

Retromobil Club România a fost fondat în 1998 de un grup de entuziaști, pasionați de mașinile istorice. Astăzi este o comunitate cu mii de membri și filiale în toată țara și are ca scop salvarea, restaurarea și conservarea patrimoniului automobilistic național și universal. Retromobil Club România organizează anual evenimente de referință transformând străzile orașelor în muzee în aer liber. Pentru ei, un automobil nu este doar un mijloc de transport, ci o poveste care trebuie transmisă mai departe. Sunt mai mult decât simple mașini, sunt capsule ale timpului care refuză să îmbătrânească. Retromobil Club Romania este o comunitate unde pasiunea pentru ingineria de altădată învinge trecerea anilor. În reportajul nostru vă invitam să descoperiți ce se ascunde sub capotele lustruite: mii de ore de restaurare, povești de familie salvate de la rugină și o dorință neobosită de a păstra patrimoniul automobilistic. Un reportaj despre oameni, mașini și istoria care nu se oprește niciodată în loc.

Revedeți această ediție a emisiunii „România face bine” vineri, 3 iulie, de la ota 20.00, pe TVR Internațional.

Premiera ediției a fost difuzată de TVR 2, pe 3 mai 2026.

***

Realizator: Manuela Aldea
Prezintă: Irina Luca
Jurnalist: Dana Ştefănescu
Sursa foto: capturi din emisiune

 

8:00 Telejurnal matinal

*Partea a II-a

*Ştiri *Meteo

Prezintă: Laura Fronoiu şi Marius Popa

Producători: Delia Nicola, Andreea Vişan

Transmisiune directă

8:50 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori: Radu Dănilă, Cristina Dănilă

 
Kasos, farul Egeei

Kasos, farul Egeei

publicat: marţi, 29 septembrie 2026

La jumătatea distanței dintre Creta și Rodos se află Kasos, probabil cea mai sudică și autentică dintre insulele arhipelagului Dodecanez. Departe ...

„Zestrea”, colecția-manifest semnată de Liza Panait, la TVR Internațional

Tradiția, identitatea, moda și sustenabilitatea sunt valorificate în creațiile vestimentare ale designerului Liza Panait și pot fi admirate ...

Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

 

#tvri