loader

România ca tine: din SUA în Italia şi înapoi acasă

Vineri, 7 aprilie, de la ora 21.00, Carmen Târnoveanu v-a prezentat o nouă ediţie a emisiunii "România ca tine",  la TVR Internaţional.

 

Carmen Târnoveanu
ROMÂNIA CA TINE

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

De această dată, România ca tine spune şi povestea unui copil frumos, cu faţa la soare. S-a născut în Statele Unite ale Americii. Părinții, însă, sunt originari din Hațeg, respectiv Vama, Satu Mare.

În 1991, mama a emigrat în SUA, tatăl a părăsit România în 1994. S-au cunoscut în 1997, iar în 2001 s-au căsătorit la Biserica românească Philadelphia din Chicago.

La puţin timp după, în 2002, o aveau şi pe Laura, Laura Bretan pe care jurnalistul TVR Corina Dobre a întâlnit-o la Roma.

Şi tot în România ca tine vorbim despre "Badantele românce – ambasadoarele dragostei", de altfel şi titlul unei cărţi pe care semnează şi Giancarlo, un italian, de profesie avocat, care de câţiva ani consiliază mii de români care muncesc în Italia. Ba mai mult, învaţă femeile simple, fără carte, ajunse la muncă în Italia, să se reprezinte și să-și apere drepturile.

Acum, majoritatea clientilor cabinetului său sunt români şi chiar dacă Giancarlo ştie că aceştia nu au bani, nu are nicio temere că va rămâne păgubit. A învăţat că, doar făcând binele, eşti capabil să îl trăieşti şi tu.

Povestea pe larg este prezentată într-un reportaj realizat de Maria Cristina Ţilică, jurnalist TVR.

Acestea, dar şi alte poveşti se regăsesc în România ca tine, vineri, de la ora 21.00, la TVR Internaţional.

(w882) România c

***

Realizator: Carmen Târnoveanu

Producător tv: Sînziana Miloşoiu

***

Urmăriţi emisiunea LIVE pe TVR+.

***

Emisiunea poate fi urmărită pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

12:00 Un doctor pentru dumneavoastră

*Medici pentru România: După experienţa dobândită în Belgia, Italia şi Elveţia, endocrinologul Ailin Septar a ales România

*Un minut pentru tine: Importanţa pauzei active, cu kinetoterapeut principal Iulian Nica, profesor kinetoterapie grad 1

*Sfatul specialistului: Riscurile mușcăturilor și zgârieturilor de animale. Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, ne spune paşii corecţi pentru evitatea complicaţiilor

Prezentator Măriuca Mihăilescu

Realizator şi producător Monica Ancuţa-Tiuntiuc

12:30 Antidot la uitare

*Carol Popp de Szathmari (III)

Realizator Irina Ifrimache

 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Tinerii şi antreprenoriatul în România

publicat: vineri, 13 noiembrie 2026

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

România în lume

România în lume

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

 

#tvri