loader

România, destinaţia vacanţelor tale

Adrian Bujoaică, purtător de cuvânt Ministerul Turismului, Mihai Handolescu, vicepreşedinte Organizaţia Patronală a Turismului Balnear, Camelia Bedea, dir. Agenţia de Dezvoltare Economico - Socială Hunedoara, invitaţii lui Sorin Burtea, în 26 februarie.

 

Sorin Burtea
Investiţi în România!

România este o ţară frumoasă, cu locuri spectaculoase, obiceiuri populare, meşteşuguri, gastronomie, o destinație de top ce merită descoperită, iar promovarea turismului este de câţiva ani un obiectiv major pentru autorități.

(w882)

„Turismul este o prioritate pentru Guvernul României și nu ne-am oprit doar la stadiul de vorbe. Am reușit pe investiții să avem un buget cu 600% mai mare. De anul acesta o să intrăm și pe piețele externe cu o promovare atât în mediul on-line, cât și pe rețelele de televiziune. Cred că este necesar acest lucru coroborat cu faptul că o să redeschidem birourile de promovare externă. Avem deja legislația, avem banii în buget, ordinele de ministru sunt acum în circuitul de avizare interministerial, astfel că,în cel mai scurt timp o să avem  concursurile care o să ne dea oameni competenți, care într-adevăr să promoveze România pe plan extern” a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

(w882)

Fie că vorbim despre turism rural, ecologic, cultural, balnear, fiecare zonă în parte este specială şi aşteaptă să fie vizitată. De curând, în Capitală, s-a desfășurat ediția de primăvară a Târgului de Turism al României ce a oferit iubitorilor de călătorii pachete atractive pentru petrecerea Sărbătorilor de Paște și a vacanței de vară pe cele mai frumoase meleaguri din țara noastră.

(w882)

Vă propunem o ediţie în care vorbim despre proiecte pentru promovarea turismului la nivel naţional, programe şi evenimente turistice internaţionale la care România participă,  investiţii în staţiuni, în principal pe zona balneară, impactul voucherelor de vacanţă şi al scăderii TVA în domeniu.

(w882)

Emisiunea “Investiţi în România!” este difuzată la TVR Internaţional, de la ora 21.30, şi retransmisă în Republica Moldova pe postul TVR MOLDOVA.

23:00 Jurnal Cultural

Prezintă: Bogdan Stănescu, Camelia Văcaru

Producător Miruna Moraru

23:50 Prezenţe româneşti

Prof. dr. Dan Nicolae-profesor la Universitatea din Chicago, matematician, genetician, și unul dintre cei mai respectați cercetători în domeniul biostatisticii, fost olimpic de matematică

(Reluare)
 
Mentorat şi finanţare pentru antreprenori din HoReCa şi industria alimentară

Ideea şi specializarea unei echipe de proiect la început de drum sunt foarte importante, însă, mentoratul antreprenorilor şi finanţarea atrasă ...

Ana Cebotari și Kevin Myura – două lumi, două povești

O nouă ediție „România în lume” aduce în prim-plan pasiunea, alegerile curajoase și experiențele care deschid noi perspective asupra lumii.

Moştenirea între două ţări UE

Moştenirea între două ţări UE

publicat: miercuri, 28 octombrie 2026

Despre ce este Certificatul European de moștenitor, când este necesar, cine îl poate solicita și de unde se poate obține, aflăm de la avocata ...

 

#tvri