loader
Foto

Rolul femeilor în schimbarea și reinventarea țării

Revedem o ediție „Investiți în România!" despre modele feminine care, prin educație, perseverență, curaj şi determinare, au reușit să performeze, să inspire și formeze destine. Marți, 7 iulie, de la ora 20:00, la TVR Internațional.

 

Cristina Leorenț
Investiţi în România!

„Cred în potențialul fiecărui om, indiferent de nivelul de educație, şi la fel de bine știu că valoarea este dată de modul în care liderul reușește să pună omul potrivit la locul potrivit, dar mai ales să-i evidențieze performanţele", este de părere Cristina Leorenţ, moderator și producător tv Investiţi în România!

Manageri de succes care conduc afaceri de valoare, profesioniste în zona publică, doamne cu proiecte de marcă în domeniul social au fost premiate la cea de-a XIV-a ediţie a Galei „Femei care schimbă România”, un proiect Finmedia şi revista Piaţa Financiară, sub coordonarea directorului general, MIHAI SĂNDOIU.

(w882) Rolul feme

În emisiunea „Investiţi în România!”, moderator şi producător Cristina Leorenţ, difuzată marţi, 21 aprilie, de la ora 20:00, la TVR Internaţional, vă invităm să cunoaşteţi modele feminine care, prin educaţie, perseverenţă, curaj şi determinare, au reuşit să performeze, să inspire şi formeze destine!

Este prima femeie rector a unei universităţi medicale şi printre puţinele femei rector din România. Sub conducerea domniei sale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a atins cel mai mare număr de studenţi internaţionali din ţara noastră şi din Europa Centrală şi de Sud-Est. Semnează prof. univ. dr. ANCA DANA BUZOIANU.

(w882) Femei care

A renunțat pentru moment, la profesia de avocat şi a intrat în administraţia  publică, pe o funcţie politică, dar nu oriunde, ci în Ministerul Justiţiei. Se numeşte ROXANA MOMEU şi este secretar de stat.

(w882) Femei care

Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, acumulată atât în mediul de afaceri, cât şi în administraţia publică centrală, a fondat în urmă cu câţiva ani, Patronatul European al Femeilor de Afaceri. ANDREEA NEGRU, preşedintele acestuia, explică tendinţele antreprenoriatului şi leadership-ului feminin şi impactul în economie al modificărilor fiscal-bugetare luate în regim de urgenţă.

(w882) Femei care

„Este tenace, ambiţioasă şi refuză să se dea bătută”, după cum se caracterizează chiar domnia sa. Este antreprenor în domeniul medical şi un om cu suflet mare. ALEXANDRA PREDA ŞURTEA conduce un spital privat în Craiova, înfiinţat în urmă cu 15 ani.

(w882) Femei care

A fondat Asociația Română de Psihoterapie Integrativă, pe care a acreditat-o la nivel naţional şi european, reuşind să aducă schimbări în bine în această profesie. Dr. GINA CHIRIAC, psihoterapeut, fondator şi preşedinte al Asociaţiei, spune că „în momentul în care ştie că îşi urmează vocea sufletului, se simte împlinită”.

(w882) Femei care

Lider cu o carieră de peste 25 de ani în conducerea organizaţiilor naţionale şi internaţionale, cu o expertiză consolidată în 50 de ţări, ANDREIA STANCIU este recunoscută pentru contribuţia sa în domenii precum educaţie profesională, guvernanţă corporativă şi leadership transfrontalier. În prezent, este director executiv al Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii, un for care reprezintă companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti şi susţine dezvoltarea pieţei de capital.

(w882) Femei care

Iubeşte meşteşugurile străvechi, obiceiurile şi tradiţiile care definesc acest popor, dar mai ales oamenii care continuă să le ducă mai departe, pe care încearcă să-i susţină prin Academia de Artă Handmade din Bucureşti. Drd. MIOARA IOFCIULESCU, preşedinte fondator, este o doamnă căreia îi place să dăruiască şi să înveţe mereu.

(w882) Femei care

De la jurnalism la relaţii publice, de fapt de la jurnalism la comunicare în mod organizat, sub forma unei agenţii. Business-ul poartă semnătura MIHAELEI TUDOR, fondator şi director executiv Tudor Communications, o femeie care spune că este „determinată, pasionată şi empatică”. Noi adăugăm, creativă. O demonstrează proiectele desfăşurate de 20 de ani.

(w882) Femei care

Protagonistele acestei ediţii le-au împărtăşit greutăţile vieţii şi paşii spre reuşită jurnalistelor Ana Maria Ghiur şi Cristina Leorenţ.

(w882) Femei care

Emisiunea „Investiţi în România!” este difuzată la TVR Internațional, marţi, 21 aprilie, ora 20:00 şi în reluare, miercuri, 22 aprilie, orele 4:00 şi 12:00.

(w882) Femei care

 

INVITAŢI

  • prof. univ. dr. ANCA DANA BUZOIANU - rector Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
  • ROXANA MOMEU - secretar de stat Ministerul Justiţiei
  • ANDREEA NEGRU – preşedinte Patronatul European al Femeilor de Afaceri
  • ALEXANDRA PREDA ŞURTEA - director general spital privat Craiova
  • dr. GINA CHIRIAC - psihoterapeut, fondator şi preşedinte Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă
  • ANDREIA STANCIU – director executiv Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii
  • drd. MIOARA IOFCIULESCU - preşedinte fondator Academia de Artă Handmade Bucureşti
  • MIHAELA TUDOR - fondator şi director executiv Tudor Communications
  • MIHAI SĂNDOIU - director general Finmedia
  • ***

    Credit foto
    RALUCA AMZĂR
    GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

    Imagine
    MIHAI BUZURA
    FLORINEL DUMITRU
    MARIAN OPREA
    COSTI TRIFU

    Montaj
    MIHAELA CHIPER

    Documentarist
    GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

    Jurnalişti
    RALUCA AMZĂR
    ANA MARIA GHIUR
    ROXANA GHIŢULESCU

    Moderator & Producător
    Cristina Leorenţ

    * Împreună construim pentru generațiile următoare!

    Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe tvrplus.ro/live/tvr-international.

    Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

    14:00 Telejurnal

    *Ştiri Prezintă: Andra Soceanu, Loredana Iordache

    Producători: Ana-Maria Panait, Diana Anghel, Dorin Muntean

    Transmisiune directă

    ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

    14:50 Discover Romania

    Producător Diana Ilica

     
    Rolul femeilor în schimbarea și reinventarea țării

    Revedem o ediție „Investiți în România!" despre modele feminine care, prin educație, perseverență, curaj şi determinare, au reușit să performeze, ...

     Un doctor pentru dumneavoastră: Terapia prin alimentație

    Spunem adesea că suntem ceea ce mâncăm, dar cât de mult influențeazăcu adevărat alimentația, sănătatea noastră? Vorbim despre terapia prin ...

    Românii din Bavaria – comunitate, credință și identitate

    În această ediție din seria „Eveniment TVRi”,  continuăm incursiunea în viața comunității românești din München și descoperim cum își conservă ...

     

    #tvri