loader
Foto

TVR Internațional deschide toamna cu noi ediții dedicate românilor de pretutindeni

Din 28 septembrie, TVR Internațional își îmbogățește grila de toamnă cu noi ediții ale programelor dedicate românilor de pretutindeni. Informații de actualitate din România, subiecte relevante pentru cei aflați peste hotare, proiecte și inițiative ale instituțiilor românești, precum și detalii despre drepturile și oportunitățile românilor din străinătate, pot fi urmărite de luni până vineri, de la ora 20.00, cu reluări de marți până vineri, la 04.00 și 12.00.

 

Info Diaspora, Investiţi în România, Articolul VII, România în lume, emisiunile cu care telespectatorii din străinătate sunt deja obișnuiți, îi vor aduce pe aceștia mai aproape de țara natală prin reportaje sau interviuri cu specialiști și personalități din domenii de interes. În fiecare sâmbătă, de la ora 12.00, Un doctor pentru dvs. revine cu informații medicale.

În noua grilă își continuă parcursul și Prezențe Românești, proiect cofinanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care surprinde imaginea vie și diversă a comunităților românești din străinătate. Reportajele realizate în Belgia, Spania, Ucraina și Germania urmăresc destine și personalități care și-au construit viața departe de casă, fără să uite de unde au plecat și de ceea ce îi definește ca români.

TVR Internațional își reafirmă misiunea de a conecta românii de pretutindeni și țara de origine, oferind, deopotrivă, informație, context și povești care apropie comunitățile din diaspora de România.

 

Sursa foto: captură emisiune TVR Internațional

 

 

20:00 România face bine

*Poveştile huţulilor

In Bucovina, exista meșteșuguri care nu se invața din manuale, ci se transmit din mana in mana și din generație in generație. „Romania face bine” intalnește patru oameni - un sculptor, un fierar, un meșter de opinci și un fost silvicultor - care pastreaza, fiecare in felul sau, universul și tradițiile huțulilor. In atelierele lor, fierul inca se modeleaza la forja, opincile se fac de mana, iar lemnul, osul și cornul se transforma in obiecte care poarta mai departe memoria unei comunitați. O poveste despre o lume veche care continua sa existe pentru ca mai sunt oameni care aleg sa nu o lase sa dispara.

*Colecţionarul de pipe

Inginer petrolist, fotograf pasionat și colecționar, Adrian Paraschivescu a adunat de-a lungul anilor sute de pipe venite din locuri și epoci diferite. Dincolo de forme, materiale sau valoarea lor, fiecare dintre ele pastreaza o poveste, iar impreuna alcatuiesc o colecție impresionanta construita cu rabdare și curiozitate. „Romania face bine” intra in universul unui om care și-a petrecut viața intre precizia tehnicii și fascinația pentru obiectele incarcate de memorie. Pentru ca uneori o colecție nu vorbește doar despre lucrurile pe care le adunam, ci și despre omul care a ales sa le salveze de la uitare.
Prezintă Irina Luca

Realizatori: Ioana Muresan, Manuela Aldea

Producător Dana Ştefănescu

21:00 Pulsul Zilei

Prezintă: Maria Smarandache, Alina Stancu

Producător Mirela Baltă

 
Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

TVR Internațional deschide toamna cu noi ediții dedicate românilor de pretutindeni

Din 28 septembrie, TVR Internațional își îmbogățește grila de toamnă cu noi ediții ale programelor dedicate românilor de pretutindeni. Informații ...

Antreprenoriat în România, provocări economice

Antreprenoriat în România, provocări economice

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Noul sezon „Investiţi în România!” debutează cu o analiză a economiei românești din toamna anului 2026. Despre principalii indicatori economici ...

 

#tvri