loader
Foto

Industria mobilei, apreciată la export

Industria mobilei este unul dintre puţinele sectoare care menţin balanţa comercială pozitivă, adică vindem mai mult pe pieţele externe decât importăm. Ce tipuri de produse sunt căutate şi în ce ţări, cu ce eforturi din partea producătorilor, dar şi a statului, continuă investiţiile în acest domeniu, unde ne situăm faţă de competitori, ce solicitări şi ce aşteptări au antreprenorii de la guvernanţi, sunt doar câteva dintre întrebările la care solicităm răspunsuri în emisiunea „Investiţi în România!”, moderator şi producător Cristina Leorenţ, redifuzată marţi, 11 august, de la ora 20:00, la TVR Internaţional.

 

Cristina Leorenț
Investiţi în România!

Industriile mobilei şi produselor din lemn se află între primele cinci sectoare cu excedent ale României, exporturile fiind de 2,48 miliarde de euro în 2025, aproape duble faţă de importuri. Aceste rezultate ne situează în top 10 în Europa. Germania, Franţa şi Cehia sunt primele trei destinaţii ale articolelor noastre. Despre participarea firmelor româneşti la expoziţiile internaţionale şi măsurile solicitate decidenţilor pentru susţinerea şi creşterea fabricării de mobilier cu valoare adăugată mare, discutăm cu DUMITRU BLAGA, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.

(w882) Mobila rom

Business-ul care pune accent pe conceptul „Fabricat în România” a început în 1993, ca un magazin de 150 de metri pătraţi, în care era vândut mobilier de import. Astăzi este un lanţ integrat de producţie, retail, logistică şi servicii de transport şi montaj în industria mobilei. Unul dintre cei mai importanţi jucători din acest domeniu se adaptează la provocările pieţei şi se reinventează constant. Care sunt strategiile de dezvoltare în vremuri de criză economică ale unei afaceri româneşti, aflăm de la ADELINA BADEA, director executiv retailer de mobilier şi decoraţiuni, cu care a stat de vorbă jurnalista Ana Maria Ghiur.

(w882) Mobila rom

A venit prima dată în România în anii 1980, în timpul comunismului. Mario Nusco era interesat de case din lemn pentru a le duce în Italia, care trecuse printr-un cutremur devastator. Încă de atunci, fondatorul grupului dezvoltă relaţii comerciale, pe care le transformă din 1992, într-un business cu activităţi diverse. În această ediţie vorbim despre compania producătoare de uşi şi ferestre, care are în construcţie cea mai modernă fabrică din această parte a Europei. Detalii despre investiţia de multe milioane de euro de la Moara Vlăsiei şi despre planurile managementului pentru România, aflăm de la directorul general, FRANCESCO CURCIO.

(w882) Mobila rom

Emisiunea „Investiţi în România!” este redifuzată la TVR Internațional, marţi, 11 august, ora 20:00 şi în reluare, miercuri, 12 august, orele 4:00 şi 12:00.

(w882) Mobila rom

INVITAŢI

  • DUMITRU BLAGA – preşedinte Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România
  • ADELINA BADEA – director executiv retailer de mobilier şi decoraţiuni
  • FRANCESCO CURCIO – director general companie producătoare de uşi şi ferestre

***

Credit foto
Arhiva emisiunii „Investiţi în România!”
RALUCA AMZĂR

Imagine
MIHAI BUZURA
RĂZVAN CHIRIAC

Montaj
MIHAELA CHIPER

Documentarist
GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Jurnalişti tv
RALUCA AMZĂR
ANA MARIA GHIUR
ROXANA GHIŢULESCU

Moderator & Producător tv
CRISTINA LEORENŢ

* Împreună construim pentru generațiile următoare!

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.
Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

17:45 România în bucate

*Studioul teritorial TVR Iaşi

*#Călătorie cu gust

*Zbor si gastronomie

Gătim la Aeroclubul “Alexandru Matei” din Iasi. Suntem cu ochiii când pe cer, când în farfurie. Chef Pictoraș găteste trei preparate la grătar: cotlet de oaie cu sos de ciuperci, tomahawk de porc cu sos de iaurt si usturoi, frigărui cu ficătei de muschi si pulpă de pui.

Prezentator, realizator şi producător Raluca Aftene

Producător Alice Săceanu

18:10 Destine ca-n filme

*Generații muzicale... din tată-n fiică / fiu: Mircea şi Ana Baniciu, Edi şi George Petroşel

Ana l-a moștenit pe Mircea Baniciu în muzica pop-rock și îi continuă destinul pe scene și în studiourile de înregistrări, în primul rând cu vocea, uneori și cu pianul. Nu o data, au cântat împreună melodiile tatălui. De curând, Ana l-a invitat pe Mircea să cânte într-o compoziție a ei... despre ei.

Jurjak (George) a preluat tobele de la Edi Petroșel, bateristul Holograf, apoi s-a specializat în voce, chitară și celelalte instrumente. Uneori, colaborează cu fiul lui Mihai Pocorschi (fondator Holograf), Vladimir. În martie, grupul a reunit pe scenă și alți copii ai membrilor, pentru a cânta împreună o melodie inedită.

Realizator Doru Ionescu

Redactor Dana Ilie

Prezentator şi producător Iuliana Marciuc

 
”Un doctor pentru dumneavoastră” vine cu informații esențiale pentru o stare de bine

Într-o ediţie de colecție a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră”, aflăm că boala nu ține cont de vârstă, de statut sau de nivelul de ...

România face bine: Bujorasi du pe vâlcele

România face bine: Bujorasi du pe vâlcele

publicat: joi, 06 august 2026

În această ediție vorbim despre adolescenți care își caută vocea prin muzică și despre un sat care încă își poartă istoria în tăcere. Aflați ...

Industria mobilei, apreciată la export

Industria mobilei, apreciată la export

publicat: miercuri, 05 august 2026

Industria mobilei este unul dintre puţinele sectoare care menţin balanţa comercială pozitivă, adică vindem mai mult pe pieţele externe decât ...

 

#tvri