Peste 9.000 de copii și tineri români din diaspora și comunitățile istorice redescoperă România.
O nouă ediție a Programului de Tabere ARC, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a fost inaugurată la Cercul Militar Național, în prezența reprezentanților instituțiilor implicate în proiect, a diplomaților, a coordonatorilor de tabere și a copiilor veniți din comunitățile românești din afara granițelor.
Devenit unul dintre cele mai importante programe dedicate românilor de pretutindeni, proiectul ARC continuă să ofere copiilor și tinerilor din diaspora și din comunitățile istorice oportunitatea de a descoperi România prin experiențe educative, culturale și recreative, consolidând legătura acestora cu limba română, tradițiile și valorile naționale.
În deschiderea evenimentului, Lavinia Arnăutu, director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, cu atribuții de secretar de stat, a subliniat amploarea ediției din acest an, cea mai mare din istoria programului, care va reuni peste 9.000 de copii și tineri români din întreaga lume. Totodată, aceasta a evidențiat faptul că Taberele ARC reprezintă un proiect de tradiție, dezvoltat permanent pentru a răspunde așteptărilor noilor generații și pentru a le oferi participanților sentimentul întoarcerii „acasă”.

Evenimentul a fost completat de momente artistice susținute de copii români din Italia și Ucraina, care au demonstrat că limba, cântecul și tradițiile românești continuă să fie păstrate și dincolo de granițele țării.

La inaugurare au fost prezenți și coordonatori ai taberelor ARC din întreaga țară, care au prezentat oferta educațională și culturală pregătită pentru participanții ediției 2026.
Și în acest an, Taberele ARC își propun să ofere participanților nu doar o vacanță, ci o experiență care să îi apropie de rădăcinile lor, de limba română și de valorile care definesc identitatea românească.
***
Eveniment TVRi - Arc peste dor - deschiderea Taberelor Arc 2026
La TVR Internațional și TVR+, sâmbătă, 18 iulie, la ora 12,30 şi ora 18,30, şi în reluare duminică, 19 iulie, la ora 02,30.
***
Director de imagine: Răzvan Chiriac
Realizator şi producător: Liliana Văduva
Foto credit: TVR; Facebook / Departamentul pentru Românii de Pretutindeni























