loader

Produit en Bretagne: Doi români la capătul Europei

Luni, 13 iulie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional,  revedeţi povestea aventurii în care s-au înscris doi ardeleni odată ce s-au mutat în Franţa.

 

Lumea şi noi

42 de ani, conferenţiar, specializarea kinetoterapie.  Aşa îsi poate începe un CV Valentin Serac. Competenţe lingvistice: o listă consistentă. Starea civilă: căsătorit, un copil.

Doar vârsta era diferită acum 3 ani, când a hotărât că viaţa, aşa scurtă cum e, merită o aventura adevărată. Părea timpul potrivit pentru asta, deşi, aparent, familiei aşezate de ardeleni de lângă Oradea nu îi lipsea nimic. Aveau o casî, cu copil, chiar şi un căţel şi o pisică. Adica visul domestic al unui muritor obişnuit.

Tentaţia a fost mai mare decât orice decizie raţională aşa încât, atunci când a aflat de un post de terapeut la un mare sanatoriu din NV Franţei şi-a luat bilet de avion şi a plecat. Zona, adică Bretania, recunoscută de localnici drept La Vraie France, adică adevărata Franţa, şi asta pentru că emigranţii sunt puţini, spre deloc, e prea frig şi plouă prea tare.

Sunt 70.000 de kinetoterapeuţi care profesează, dintre care 80% pentru cabinete private, adică în liberal. Spaniolii, portughezii, polonezii şi, pe locul 4 românii, sunt emigranţii care fac această meserie pe teritoriul Franţei. La prima vedere, idilic, dupa câteva zile, săptămâni sau, în cazul familiei Serac ani, lumea bretonă se vede mai bine, aproape cu lupa. Oamenii sunt prea puţin sociabili, familia Serac are vecini care după 50 de ani nu îşi ştiu numele, iar cel mai dur moment al anului este acela în care vine supranumita La Douleureuse, făcuta anuală dupa calcularea impozitelor. Cu toate astea sau in pofida lor, o familie de ardeleni a ales acest capăt de lume. Atât de hotărât, încât au început chiar să îşi ridice o nouă casă. Dacă va arăta ca cea din Bihorul natal sau ca a vecinilor de pe malul Atlanticului rămâne de văzut.

***

Sorin Moga este specialist în inteligenţa artificială, profesor la Grand Ecole Politechnique din Brest. Ardelean din Iernut, el are nevoie de multe argumente pentru a justifica decizia de a alege un oras cenuşiu, reconstruit fără imaginaţie şi fonduri, după ce a fost complet distrus de război. Dintr-un loc care nu are nici măcar farmecul bucolic al zonelor turistice, unde nu se stabilesc nici macar tradiţionalii emigranţi africani, profesorul de informatică dezvăluie ce înseamnă integrare în una dintre cele mai închise comunităţi din toată Franţa.

Doi români la capătul Europei vă sunt prezentaţi de Irina Păcurariu.

Ediția este disponibilă online pe TVR+

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

3:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

(Reluare)

3:55 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

(Reluare)
 
Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

TVR Internațional deschide toamna cu noi ediții dedicate românilor de pretutindeni

Din 28 septembrie, TVR Internațional își îmbogățește grila de toamnă cu noi ediții ale programelor dedicate românilor de pretutindeni. Informații ...

Antreprenoriat în România, provocări economice

Antreprenoriat în România, provocări economice

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Noul sezon „Investiţi în România!” debutează cu o analiză a economiei românești din toamna anului 2026. Despre principalii indicatori economici ...

 

#tvri