loader
Foto

Prezențe românești: Diana Rotaru – Aventura cercetării creierului uman

Diana Rotaru este un om de știință aflat la studii postdoctorale în cadrul Universității Columbia din New York. Cercetările Dianei se concentrează, în primul rând, pe Spectroscopia prin rezonanță magnetică, având ca scop diagnosticarea precoce pentru maladiile cu o mare incidență publică, precum cancerul sau boala Alzheimer.

 

Prezenţe româneşti

Diana Rotaru și-a terminat studiile universitare la Facultatea de Inginerie Medicală de la Universitatea Politehnică București (2012-2016), cu un proiect final axat pe detectarea crizelor epileptice folosind EEG și inteligența artificială.

Au urmat, apoi, cercetările doctorale în Marea Britanie, ca urmare a câștigării a două premii importante: unul oferit de British Council din România si unul primit de la Kings College din Londra. Așa s-a deschis drumul spre înalta cunoaștere pentru o tânără ambițioasă, care reprezintă prima generație cu studii superioare din familia ei.

Ca un parcurs firesc și, totodată, ca o recompensă pentru munca ei dedicată și plină de abnegație, Diana Rotaru a fost admisă pentru cercetare postdoctorală și s-a alăturat laboratorului MR SCIENCE de la celebra Universitate Columbia în 2023.

În afara laboratorului, este implicată în mai multe ONG-uri românești care se concentrează pe formarea științifică și dezvoltarea personală a liceenilor și studenților din țara noastră.

(w882) Prezențe

Biomentorhub este organizația la care pot apela tinerii cercetători români care au nevoie de un mentor pentru a le ghida cariera și a-i îndruma spre posibile surse de finanțare ale proiectelor și studiilor lor. Diana Rotaru este printre membrii fondatori ai acestei structuri de suport, încercând să îi ajute benevol și pro bono, dându-le o șansă în plus pentru a se dezvolta în funcție de capacitatea și puterea lor de muncă.

Revedeți această ediție a emisiunii „Prezențe românești” la TVR Internațional, luni, 30 martie , de la ora 12.00.

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

(w500) Prezențe

Producător: Irina Păcurariu

Credit foto: Arhiva emisiunii „Prezențe românești”/Irina Păcurariu; captură din emisiune - foto principală

22:00 Tipografic majuscul

Film * România, 2020

Regia: Radu Jude

Scenariul: Gianina Cărbunariu, Radu Jude

Cu: Şerban Pavlu, Ioana Iacob, Bogdan Zamfir, Şerban Lazarovici

*Dramă. Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, exact din aceeaşi perioadă.

*2021-Gopo-premiile pentru: Cele mai bune decoruri-Irina Moscu-şi Cel mai bun machiaj şi Cea mai bună coafură-Bianca Boeroiu şi Domnica Bodogan;

*2021-Sofia International Film Festival-Premiul Criticilor Bulgari de Film.

Redactor Gabriela Onea

0:15 Din arhiva TVR

* Serată muzicală

Producător Irninis Miricioiu

 
Vulnerabilitățile societății contemporane

Vulnerabilitățile societății contemporane

publicat: vineri, 04 septembrie 2026

Această ediție a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în atenția telespectatorilor teme esențiale pentru sănătatea individuală și ...

Schimbările din economie redefinesc piaţa forţei de muncă

Meseriile viitorului sunt profesii care încă nu au fost inventate, dar sunt şi specializări care nu vor dispărea. Întotdeauna este nevoie de ...

 Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

publicat: miercuri, 02 septembrie 2026

Despre educație, psihologie,credinţă și artă vorbesc invitații Iulianei Marciuc în ediția „Destine ca-n filme” de joi, 3 septembrie, de la ora ...

 

#tvri