loader
Foto

„O tragicomedie politică, socială și umană”: Piesa de teatru „Huooooo!!!”, la TVR | VIDEO

Piesa de teatru „Huooooo!!!”, despre o bătrână care este singura participantă la un protest și despre un jandarm care apără un gard, devenită virală după ce jandarmii din Iași au vrut să amendeze actorii, s-a difuzată în 14 iunie, de la ora 22.00, la TVR Cultural. În 18 iunie, de la ora 23.00, este și la TVR Internațional.

 

Piesa „Huooooo!!!”, scrisă și regizată de Ovidiu Mihăiță, cu Marian Pîrvulescu și Christine Cizmaș, o producție a Asociației Culturale „Auăleu”, a fost pusă în scenă pentru TV în anul 2020.

Regia TV este semnată de Iulian Foișor, iar producătoare este Diana Dumitru.

„Un spectacol fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație dar la care în schimb se râde. Postura în care sunt puși artiștii, atunci când trebuie să îşi descrie operele, este ca aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoși din lume.

Ar fi ilar să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu este cel mai bun spectacol făcut vreodată și doar așa știm că nu este cel mai prost, ceea ce e mai important decât să nu fie cel mai bun.

Imaginați-vă un spectacol fără final, fără sfârșit, la care nu trebuie să aplauzi, un spectacol care nu are o durată fixă, poate ţine o oră şi jumătate, două sau trei. O tragicomedie politică, socială și umană”, spune Asociația Auăleu.

Ovidiu Mihăiță a scris piesa „Huooooo!!!” în anul 2015, înainte de Colectiv, când în țară erau proteste.

„Subiectul piesei mele e foarte simplu: o bătrânică, fostă profesoară de limba și literatura română (jucată de Christine Cizmaș – n.r.), merge într-o duminică dimineața la un protest anunțat, la care nu vine nimeni. Acolo, singurul obiect de decor din spectacol e un gard din acela de protecție, după care stă un jandarm (jucat de Ionuț Pârvulescu – n.r.). Cele două personaje vorbesc vreo oră și ceva, cât ține tot spectacolul, fără să existe trivialități, cum au încercat să sugereze toți.

Într-un final, bătrânica și jandarmul descoperă împreună că el i-a fost elev. Și ea îl mustră puțin pentru felul în care a ajuns să fie acum, un supus al statului care lovește oameni cu bâta, inclusiv pe ea. Femeia îi reamintește că, în copilărie, în tinerețe, el era un tip revoltat, cum sunt toți tinerii, de altfel.

Jandarmul hotărăște să arunce casca, tonfa și efectele de jandarm și să treacă de partea cealaltă a gardului. Gestul lui devine un protest fictiv, care nu se poate întâmpla în realitate. (...)  Orice instituție a statului poate fi luată la rost, fără să aibă drept de apel în fața noastră. Unu’ la unu’, dacă ne-am pune la o masă, ei nu ne-ar putea comenta nouă”, a explicat Ovidiu Mihăiță, într-un interviu pentru publicația PressOne.

(w882) Huo

Eu cred că teatrul trebuie să rămână eminamente apolitic și, totodată, să nu uităm ce ne-a învățat Shakespeare, că teatrul este o oglindă a realității și, atunci, noi nu avem voie să ne poziționăm de nici o parte, noi nu suntem de la un amvon de la care emitem edicte”, a mai arătat Ovidiu Mihăiță, pentru TVR.

Christine Cizmașu, actrița care interpretează bătrânica din piesă, a arătat că „durerea, furia, frustrarea trebuie să ajungă la public, nu neapărat la personaj. Personajul meu, chiar dacă este un personaj în vârstă și nu reușesc să-l cuprind încă cu totul, este un om pozitiv, râde totuși și speră”.

„În munca mea cu personajul, am discutat cu mai mulți jandarmi, unii mai reticenți, alții foarte calzi, mi-au explicat ce trebuie ei să facă: ei trebuie doar să stea, n-au voie să ne bată, să ne injure, n-au voie să facă absolut nimic, pentru că ei sunt în slujba noastră, a cetățeanului”, a explicat și Marian Pîrvulescu, actorul care a interpretat jandarmul care păzește gardul de la protest.

Echipa TVR: organizator productie - Elena Martonos, sunet - Radu Paraschivescu, videojurnalist - Marius Avădani, cameramani - Gheorghe Fustanela, Florin Ioniță, Alexandru Zugravu, Eugen Demetercă. Director de imagine - Rudy Silagy, ilustrație muzicală - Mihaela Constantinescu, PPS - Victor Epure, colorizare: Paul Drăgușin, montaj - Elena Nițu.

În anul 2016, când piesa se juca în stradă, la Iași, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Public Tânăr, jandarmii au vrut să amendeze actorii, acuzându-i că au adus atingere imaginii instituțiilor statului.

 

 

 

1:15 Vedeta familiei

*Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Prezintă Florina Constantinescu

Coprezentator Cătălin Neamţu

Invitat special Dominic Mureşan

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia

Producător Monica Mihai

(Reluare)

2:30 Prezenţe româneşti

* Ursula Gaertner, Germania

Un portret al doamnei Ursula Gaertner, protagonista spectacolului de teatru documentar realizat de Rimini Protokoll in 2025 si prezentat la FITS. Actualmente stabilita in Germania, la Berlin, ea a plecat din tara in anii 1970, impreuna cu familia si a emigrat in Germania. Parcursul ei de viata si profesional este unul impresionant, reflectand atat un trecut al sasilor transilvaneni, cat si deschiderea spre o lume occidentala, multiculturala. Portretul este realizat intr-un interviu cu Robert Schwartz, in limba germana.

Realizator Tiberiu Stoichici

Producător Anca Berlogea

(Reluare)
 
Vulnerabilitățile societății contemporane

Vulnerabilitățile societății contemporane

publicat: vineri, 04 septembrie 2026

Această ediție a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în atenția telespectatorilor teme esențiale pentru sănătatea individuală și ...

Schimbările din economie redefinesc piaţa forţei de muncă

Meseriile viitorului sunt profesii care încă nu au fost inventate, dar sunt şi specializări care nu vor dispărea. Întotdeauna este nevoie de ...

 Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

Destine ca-n filme: Andrei Tească şi Raul Stoian

publicat: miercuri, 02 septembrie 2026

Despre educație, psihologie,credinţă și artă vorbesc invitații Iulianei Marciuc în ediția „Destine ca-n filme” de joi, 3 septembrie, de la ora ...

 

#tvri