loader

Petru Gavrilă în ţara lu’ Rammstein, vineri la "Lumea și noi"

Vineri, 31 octombrie, de la ora 20.30, la TVR Internațional întoarcem o nouă pagină din jurnalul de poveste...cu cântec!

 

Lumea şi noi

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Până să plece din România, Petru Gavrilă a ajuns să cânte pe cele mai mari scene din țară, ba şi în străinătate. Nu la tobe, aşa cum a încercat la începuturi, ci cu chitara!

De loc din Braşov, a aflat cum stă treaba cu rockul la o trupă heavy metal din Zărneşti, apoi şi-a încercat norocul de unul singur, în diverse proiecte, cum se spune astăzi. Atunci, în anii ’ 90, showbizul românesc dădea din colţ în colţ, se reinventa…La Casa Studenţilor din Cluj n-a mai dat de un proiect, ci de o trupă foarte hotărâtă – viitoarea formaţie Luna Amară – câţiva rockeri decişi să dea tonul rockului protestatar (sau să redea protestul rockului) în toată ţara. Festivalul “Fân Fest” de la Roşia Montană este cazul cel mai cunoscut, exemplele sunt numeroase. Dar când trupa era în culmea gloriei, Petru a dispărut şi a reintrat în underground.

(w882) Petru Gavr

Încercări şi experimente au fost destule pentru chitarist. Iar de când şi-a întâlnit consoarta a abordat, cu duetul Ramona & Petru, inclusiv concertele folk. Apoi o pauză de şase ani. Nu de cântat, ci de prezenţă pe scenele româneşti. Filmaţi în vara lui 2014 în Germania, am descoperit că cei doi sunt activi pe scenele şi în studioul personal din Koln, după pohta ce-au pohtit.

(w882) Petru Gavr

Mai mult, în scurt timp au lansat două discuri cu grupul propriu Electroshock, iar Petru pregăteşte un al treilea opus şi cântă - inclusiv cu alţi instrumentişti români - în toate combinaţiile posibile! Deşi a plecat de acasă pentru că nu avea unde şi cui să-şi cânte muzica căreia i-a dedicat întreaga viaţă, se întoarce mereu în oraşele sale de suflet – Braşov, Alba Iulia, Cluj. Dar oare ar mai cânta?

Un nou sezon "Lumea şi noi", din 6 octombrie! Fii mândru de românii pe care ţi-i prezintă TVR Internaţional!

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

0:00 Telejurnal Moldova

Prezentator Vadim Cheptănaru

Producători: Anastasia Ciuleacu şi Mihaela Ursu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

0:45 Reportajele/Interviurile Telejurnalului

 
România în lume

România în lume

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Dinamica pieţei muncii din România

Dinamica pieţei muncii din România

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

Dinamica pieţei muncii din România în 2026 în contextul pieţei europene a forţei de muncă. Invitat Romulus Badea, preşedintele Patronatului ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

 

#tvri