loader
Foto

Modificările climatice și pielea

Luni, 20 martie, de la ora 19.00, revedem o ediție a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” despre consecințele modificărilor climatice asupra organismului uman, dar și despre prevenția și tratamentul unor leziuni dobândite în urma efortului fizic.

 

Ana Maria Ghiur
Un doctor pentru dumneavoastră

0.03 redifuzare din 22 noiembrie

* Medicina și accidentările sportive

Invitat: dr. Bogdan Ioan Andrei, medic primar ortopedie-traumatologie

(w882)

Medicina sportivă se ocupă de diagnosticul, tratamentul şi prevenirea leziunilor legate de sport şi exerciții fizice. Sportul e esențial din primele zile de viață. Ideal este să facem exerciții pentru întărirea musculaturii și oxigenarea țesuturilor. În recuperarea tonusului locomotor și menținerea sănătății organismului, cei care doresc să practice un sport sau o activitate fizică cum ar fi alergat sau mers pe bicicletă, e obligatoriu să facă încălzirea. Ne putem confrunta cu întinderi musculare, entorse ale articulațiilor, accidente la jogging etc. Ce putem face, aflăm de la invitatul nostru care a studiat foarte mult în străinătate însă, în final, a ales România.

* Români împreună, dincolo de granițe

Invitat: dr. Angela Zgardan, specializare în medicină de familie, Asociația Medicilor Moldoveni în Portugalia

(w882)

Inițiatoarea proiectului ”Asociația Medicilor din Moldova în Portugalia” vorbește despre importanța organizării persoanelor aflate departe de țara natală într-o asociaţie, în ţara de adopție, pentru Educație, Caritate şi Orientare profesională.

* Modificările climatice şi pielea

Invitat: prof. dr. George Sorin Ţiplică, șef Clinica Dermatologie 2, Spitalul Clinic Colentina, UMF Carol Davila

(w882)

Efectele schimbărilor climatice se resimt în întreaga lume şi se pare că vor fi mai intense în viitor. Poluarea afectează organismele vii. În anotimpul rece, pielea poate fi agresată de variaţii de temperatură, agenţi chimici, factori de mediu sau alimentaţie. Frigul, vântul, căldura din locuinţe sunt principalii factori responsabili pentru deshidratarea ei. Unii oameni fac alergie la praf și la mulți alți alergeni. În mod cert, pielea indică starea de sănătate și ne protejează de mediul exterior. Când e atacată, apar afecțiuni ale pielii. Un studiu publicat în British Journal of Dermatology arată că bariera pielii e afectată de modificările climatice, sezoniere şi influențează toate vârstele.

Moderator Ana Maria Ghiur

Producător tv: Monica Ancuța

***

Credit foto: Monica Ancuța

***

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+

***

Partenerii emisiunii:

(w100) Hofigal Hofigal rămâne una dintre cele mai puternice companii de produse naturale, cu capital sută la sută românesc. Fondată de regretatul cercetător Ștefan Manea, Hofigal continuă să lupte, alături de partenerii și colaboratorii săi, pentru semeni, cu aceeași dăruire și respect. Se spune că pe pământ sunt 1000 de boli, dar și 1001 plante care să ajute la tratarea acestora.  Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul: www.hofigal.eu, pagina de Facebook sau adresa de mail: medici@hofigal.eu, unde o echipă de doctori vă stă la dispoziţie. tel.: 021.334.51.35, 021.492.04.42.

 

4:00 LUCA

Film *

România, 2020

Regia: Horaţiu Mălăele

Cu: Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Rodica Mandache, Bogdan Mălăele

Dramă. 1989, ultimul an de comunism în România. Studentul Luca decide să meargă într-o excursie de o zi în Bulgaria. La biroul vamal, locotenentul poliţiei secrete Nedelcu găseşte asupra lui o bancnotă de 50 de dolari şi îl bate cu sălbăticie. 26 de ani mai târziu, încercând să-şi construiască o carieră ca actor, Luca lucrează ca şofer de taxi în New York şi devine martor protejat într-un caz de crimă. Până la proces, el se ascunde în România şi îl reîntâlneşte pe Nedelcu, acum şeful Protecţiei Martorilor din România, care începe să-l şantajeze.

Redactor Gabriela Onea

5:40 Impact plus

Moderator şi realizator Constantin Uzdriş

(Reluare)
 
Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

Despre viața cu și după cancer, dincolo de diagnostic

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Echipa emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai delicate și complexe teme din zona sănătății: viața cu ...

TVR Internațional deschide toamna cu noi ediții dedicate românilor de pretutindeni

Din 28 septembrie, TVR Internațional își îmbogățește grila de toamnă cu noi ediții ale programelor dedicate românilor de pretutindeni. Informații ...

Antreprenoriat în România, provocări economice

Antreprenoriat în România, provocări economice

publicat: vineri, 25 septembrie 2026

Noul sezon „Investiţi în România!” debutează cu o analiză a economiei românești din toamna anului 2026. Despre principalii indicatori economici ...

 

#tvri