loader
Foto

Medicina viitorului, tratamente minim invazive și inteligența artificială

„Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan un domeniu medical aflat la granița dintre tehnologie avansată, imagistică de înaltă precizie și tratamente minim invazive: neuroradiologia intervențională.

 

Măriuca Mihăilescu
Un doctor pentru dumneavoastră

Rubrica „Medici pentru România”, prin vocea specialiştilor care au ales să profeseze acasă, vorbeşte, cu speranţă, despre puterea de a construi împreună sistemul medical românesc la standardele celor din străinătate.

Invitatul ediției este dl. Dr. Ștefăniță Dima, șeful Secției de Radiologie și imagistică medicală a Spitalului Universitar de Urgență Elias și fost președinte al  Comisiei de Dezvoltare a Neuroradiologiei Intervenționale în Europa Centrală și de Est. Prin activitatea sa, contribuie la promovarea celor mai moderne soluții terapeutice neurovasculare și la dezvoltarea accesului la proceduri minim invazive pentru pacienți.

(w882) Doctor / T

În locul intervențiilor clasice, cu riscuri crescute și recuperare îndelungată, medicina modernă propune astăzi proceduri ghidate imagistic, realizate prin abord minim invaziv, care pot face diferența între viață, dizabilitate și recuperare.

Ediția explică ce înseamnă tratamentul minim invaziv în patologia neurovasculară, cum se intervine în situații de urgență și cât de important este timpul atunci când vorbim despre afecțiuni cerebrale acute. În astfel de cazuri, fiecare minut contează, iar accesul rapid la intervenții specializate poate salva vieți și reduce semnificativ riscul de sechele.

(w882) Doctor / T

Un alt punct important al dialogului este poziția României în raport cu marile centre internaționale. București, Târgu Mureş, Timișoara, Craiova, Iaşi, Cluj și alte centre medicale încep să dezvolte competențe tot mai solide în acest domeniu, iar întoarcerea medicilor formați în străinătate contribuie la consolidarea neuroradiologiei intervenționale în România.

(w882) Doctor / T

Este o zonă medicală în plină dezvoltare, ce necesită investiții, formare continuă și acces echitabil pentru pacienți.

Rubrica „Știați că...” propune o temă de actualitate: modul în care inteligența artificială (IA) revoluționează domeniul medical. De la sprijin în diagnostic până la analiză imagistică, prevenție și personalizarea tratamentelor, IA devine un instrument tot mai important pentru medici și pacienți.

„Un doctor pentru dumneavoastră” continuă să aducă în fața publicului teme importante, explicate clar, cu specialiști relevanți și cu accent pe prevenție, educație și acces la informația corectă.

Revedeți această ediție sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12:00. În reluare sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 4.00.

Doar la TVR Internațional!

***

Moderator: Măriuca Mihăilescu

Producător: Monica Ancuţa Tiuntiuc

Sursa foto: Monica Ancuța Tiuntiuc, capturi din emisiune

***

Un doctor pentru dumneavoastră, de 18 ani împreună cu publicul TVRi

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe tvrplus.ro/live/tvr-international.

3:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Alina Stancu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

(Reluare)

3:50 Drag de România mea!

*Invitati: Nicolae Botgros, Mioara Velicu, trupa Catharsis, Anisoara Dabija

Prezintă Paul Surugiu-Fuego

Jurnalişti: Adina Toderaşcu, Andreea Baciu

Producător Codruţa Prunariu

(Reluare)
 
Infecțiile, medicina de călătorie și prevenția

Infecțiile, medicina de călătorie și prevenția

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Uneori, o infecție aparent banală poate deveni o problemă serioasă, iar tratamentul ales „după ureche”, internet sau ce „a mers data trecută” ...

Disciplină antreprenorială, finanţare diversificată, internaţionalizare afaceri

Disciplină în muncă pe toate palierele organizaţionale ale unei companii. Ce presupune? Pregătire, educaţie, viziune, dar şi ambiţie, ...

Mădălina Pașol și Cristian Frâncu, despre performanță și alegerile care ne definesc

Uneori, cele mai interesante povești nu sunt doar despre cât de departe te poartă drumul, ci și despre ceea ce alegi să faci cu experiența ...

 

#tvri