loader
Foto

Medici pentru România - Întoarcerea care vindecă: dr. Octavian Popescu

Rând pe rând, profesioniști cu ani de experiență în spitale de prestigiu din străinătate, au decis că Acasă e mai bine și pot face o diferență. Sunt tineri, pasionați și determinați să contribuie la transformarea sistemului medical românesc, să aducă inovație și să ofere pacienților îngrijiri la standarde internaționale.

 

Măriuca Mihăilescu
Un doctor pentru dumneavoastră

Medici pentru România - Întoarcerea care vindecă

După ce un deceniu a tratat pacienți în Germania și Franța, dr. Octavian Popescu, medic cu supraspecializare în chirurgie colorectală și oncologică minim invazivă, doctorand la Universitatea de Medicină din Heidelberg, a ales România.

(w882) Medici pe

Este absolvent al programului complet de formare în chirurgia viscerală din Germania, unde și-a perfecționat tehnicile chirurgicale la cele mai înalte standarde europene. Prin supraspecializarea pe chirurgia minim-invazivă a colonului și a rectului făcută în Franța, a învățat o metodă revoluționară, extrem de utilă pacienților cu afecțiuni oncologice care astfel pot evita să ajungă la anus contra naturii. De-a lungul carierei sale, chiar dacă este foarte tânăr, doctorul Octavian Popescu a fost implicat activ în cercetarea medicală și a coordonat studii clinice într-unul dintre cele mai mari centre regionale din Bavaria.

În prezent, împreună cu mentorul său, Prof. Dr. Schmitz-Winnenthal de la Universitatea Heidelberg, a pus bazele unui institut de chirurgie oncologică în care pacienții sunt tratați în țară ca în afară. Prin experiența lui, dedicarea față de pacienți și dorința de a implementa standardele europene în chirurgia oncologică din România, dr. Octavian Popescu contribuie activ la dezvoltarea unui sistem medical modern, bazat pe excelență, precizie și inovație.

Despre „Echipa de aur” a neurochirurgiei și Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din lume, cu Acad. Alexandru-Vlad Ciurea

(w882) Medici pen

Constantin Arseni, împreună cu mentorul său Dumitru Bagdasar strălucesc nu doar în istoria României, ci a lumii întregi, impunând școala de neurochirurgie la nivel european. Ei au inspirat și format generații de medici. Din echipa de aur a acelor vremuri a făcut parte și Sofia Ionescu, personalitate medicală care, în 2005, în cadrul celui de-al 13-lea Congres al Federației Mondiale a Societăților de Neurochirurgie, a fost recunoscută oficial ca prima femeie neurochirurg din lume.

Revedeți această ediție a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” sâmbătă,  4 octombrie, de la ora 12:00; în reluare luni, 6 octombrie, de la ora 15:00 și pe 11  octombrie, de la ora 4:00.

***

Echipa emisiunii:

Prezentator: Măriuca Mihăilescu

Jurnalist tv: Lucian Băbeanu

Realizator & producător: Monica Ancuța Tiuntiuc

Credit foto: Monica Ancuța Tiuntiuc

***

Un doctor pentru dumneavoastră, de 17 ani împreună cu publicul TVRi

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

La TVR Internaţional, sâmbătă, de la ora 12.00 și în reluare luni, de la ora 15:00 și marți, de la ora 5:00. Împreună pentru sănătate!

2:30 Călătorii cu gust

Realizator şi producător Vitalie Guţu

(Reluare)

3:00 Telejurnal

*Ştiri

Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

(Reluare)
 
Secretele „tinereții fără bătrânețe” și calității vieții

În această ediție descoperiți secretele longevivilor planetei, cum vă influențează stilul de viață sănătatea fizică și mentală, de ce deveniți ...

Alimentul românesc, de la investiții la brand local, național și regional

Investiții masive cu fonduri europene, credite, surse proprii, realizarea de producții sustenabile, identificarea de piețe de desfacere noi, în ...

ARC 2026: 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță încheierea cu succes a celei de-a XVII-a ediții a Programului de Tabere ARC, cel mai ...

 

#tvri