loader

Maramureş, poartă spre tradiţie

V-am invitat să revedeți ținutul Maramureșului, marţi, 7 iulie, de la ora 21:00, la "Investiţi în România!".

 

Sorin Burtea
Investiţi în România!

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Sunt suficiente motive să vizitaţi ţinutul Maramureşului: este locul în care tradiţia nu piere, în care duminica sau în zilele de sărbătoare, cei ai locului poartă cu sfinţenie costumul popular.

(w882) investiti

Oamenii sunt prietenoşi, păstrători ai tradiţiilor, cei mai buni povestitori, ospitalieri, dar şi drepţi şi dârzi. Mâncarea este delicioasă, horinca ademenitoare este licoarea care stropeşte orice ospăţ din Maramureş, fiind servită tuturor vizitatorilor unei case.

(w882)

Nu există localitate a judeţului care să nu aibă un obiectiv turistic demn de vizitat sau obiecte artizanale de admirat: Cimitirul Vesel de la Săpânţa, unic în lume, Mocăniţa de pe Vaser, Mănăstirea Bârsana, vâltori de o frumuseţe aparte, ateliere de ceramică roşie nesmălţuită, porţi sculptate în lemn, clopuri, cojoace, măşti populare, icoane etc. Arta lemnului este la ea acasă în Maramureş. Aici domnesc biserici din lemn, dintre care opt aflate în patrimoniul UNESCO şi porţile maramureşene săteşti. Cele mai multe muzee sunt concentrate în jurul municipiilor Baia Mare, reşedinţa judeţului, şi Sighetu Marmaţiei, vechea capitală a Maramureşului.

(w882)

O atracţie pentru turişti o reprezintă peisajele montane: staţiunea balneară Ocna Şugatag, Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului, Staţiunea Borşa, cu ale sale pârtii de schi şi Cascada Cailor. În inima acestor meleaguri, pe Valea Izei, vă aşteaptă un ţinut de poveste, cu oameni ce sfidează timpul, neostenind niciodată.

(w882)

Un merit deosebit în promovarea zonei revine Consiliului Judeţean Maramureş, prin diferite forme: prezenţa an de an la târgurile de turism din ţară şi străinătate, nenumăratele evenimente, programe şi proiecte organizate de instituţia maramureşană, articole şi participări active în presă la nivel naţional şi, nu în ultimul rând, site-ul visitmaramures.roşi aplicaţia "Visit Maramureş", accesibilă atât pe platforma android, cât şi iOS. Pe lângă nenumăratele investiţii realizate de Consiliul Judeţean, o lucrare foarte importantă, este Aeroportul Internaţional de lângă Baia Mare, un obiectiv care este operaţional.

(w882)

Petreceţi momente de neuitat în Maramureş, alături de oameni cu poveşti unice!

Invitaţi:

  • Sorin Ion Timiş, primarul oraşului Borşa din Maramureș
  • Dan Carpov, şeful Biroului Informare Turistică din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş

Redifuzare din 19.11.2019

***

Emisiunea "Investiţi în România!" este difuzată la TVR Internaţional şi retransmisă în Republica Moldova pe postul TVR MOLDOVA.

18:00 Remix

Producător Doru Ionescu

18:50 Prezenţe româneşti

* Marius Turda

 
Muzică și artă, povești care ne apropie, la „România în lume”

O nouă ediție „România în lume” aduce în atenția telespectatorilor experiențe care vorbesc despre puterea culturii de a depăși granițe și de a ...

Economia văzută de antreprenori cu experienţă

Economia văzută de antreprenori cu experienţă

publicat: joi, 22 octombrie 2026

Provocările, dar mai ales oportunităţile din economia românească, văzute în context regional de antreprenori cu experienţă, oameni care au ...

 Executarea silită

Executarea silită

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Despre procedura legală prin care un creditor constrânge un debitor, cu ajutorul unui executor judecătoresc sau al ANAF, să își îndeplinească ...

 

#tvri