loader

La mulţi ani, TVR MOLDOVA!

TVR MOLDOVA, postul de televiziune al românilor basarabeni, sărbătoreşte 6 ani de la relansare, cu programe pentru publicul de toate vârstele.

 

La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova.

În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene.

Dezvoltarea programelor care au întrunit preferinţele telespectatorilor şi extinderea către zone tematice noi, concomitent cu mărirea echipei, reprezintă repere importante pentru TVR MOLDOVA.

Consolidarea produselor jurnalistice a vizat atât domeniile tematice ale emisiunilor, cât şi calitatea editorială a acestora. Putem menţiona aici programele de ştiri, breaking-news, emisiunile emblematice Punctul pe AZi, Obiectiv Comun, MATINALII, Conexiuni, Interviurile Telejurnalului Moldova.

(w882) TVR MOLDOV

„Îmi amintesc cu mare plăcere fiecare efort depus alături de echipa de la Chişinău pentru a crea proiecte noi şi fiecare zâmbet şi moment de bucurie pe care le-am trăit şi împărtăşit, ca urmare a programelor reuşite lucrate împreună. De asemenea, îmi amintesc primele întâlniri cu fiecare tânăr jurnalist care s-a alăturat echipei noastre în cei şase ani şi cred că, împreună, am pus bazele postului de televiziune care este investiţia strategică a statului român în Republica Moldova prin intermediul Societăţii Române de Televiziune”, declară Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional.

În anul 2019, TVR MOLDOVA a reflectat campaniile electorale aferente alegerilor locale şi alegerilor parlamentare, fiind apreciat deopotrivă de clasa politică şi de public, pentru onestitate, profesionalism şi abordarea echidistantă a dezbaterilor.

Pe lângă programele realizate la Chişinău, începând cu anul 2018, telespectatorii din Republica Moldova se bucură de reîntâlnirea cu două evenimente de tradiţie marca TVR, la care TVR MOLDOVA este coproducător: festivalul Cerbul de Aur şi spectacolul – concurs Eurovision România.

Anul 2019 a însemnat pentru TVR MOLDOVA şi spectacol sportiv: În luna iunie publicul basarabean a urmărit competiţii internaţionale din cadrul Jocurilor Europene de la Minsk.

Lansat în decembrie 2016, portalul www.tvrmoldova.md a evoluat semnificativ. Pe lângă ştiri, site-ul găzduieşte emisiuni şi campanii publicistice care captează interesul publicului, numărul de vizitatori unici ai platformei online depăşind 150.000 în luna iunie 2019. Printre campaniile publicistice de impact ale postului TVR MOLDOVA menţionăm: Cartea care ne uneşte – Din Basarabia, cu drag!; August ’89; Diferiţi, dar la fel; Profii, campanii care atrag atenţia asupra unor fenoneme de interes general şi schimbă mentalităţi.

„TVR MOLDOVA este important pentru românii basarabeni pentru că aduce atât actualitatea, cât şi spiritualitatea românească în Republica Moldova, şi, în acelaşi timp, are rolul de a-i conecta la realităţile spaţiului european. Faptul că o parte din producţia realizată de colegii de la Chişinău se vede pe postul TVR3, constituie un avantaj considerabil, deoarece publicul din România are astfel unica ocazie de a afla în mod constant ce mai fac fraţii de peste Prut”, consideră Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional.

TVR MOLDOVA transmite 24 de ore din 24, în timp real, imaginea societăţii româneşti de dincoace şi de dincolo de Prut, în toate aspectele ei. Scopul TVR MOLDOVA este de a promova cultura şi limba română, tradiţiile de spiritualitate naţională, obiceiurile care alcătuiesc identitatea neamului nostru. Totodată, prin programe produse în România, în Republica Moldova şi achiziţionate de la parteneri străini, postul susţine consecvent şi activ integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

 

6 ani - La mulţi ani, TVR MOLDOVA!

 

15:30 Exclusiv în România

*Neamţ - tropote, arome și aripi

Un zbor deasupra Neamțului, cai de poveste, gusturi moldovenești și oameni care țin tradițiile vii. În această ediție Exclusiv în România, pornim într-o călătorie în care pasiunea ne ridică deasupra norilor, istoria tropăie prin manej, iar aromele și meșteșugurile locului ne aduc mai aproape de sufletul Moldovei.

Cristi Tabără îl întâlnește pe Iulian Părăoanu, pilot și campion la motodeltaplan, un om care și-a transformat pasiunea pentru zbor într-un mod de viață. Alături de el, descoperim Neamțul de la înălțime și aflăm ce înseamnă să privești lumea de sus, cu libertatea și curajul celor care și-au făcut din cer un loc familiar.

Ilinca ajunge la Depozitul de Armăsari Dumbrava

cunoscut și ca Herghelia Regală sau Grajdurile Măriei Sale, un loc cu o istorie de peste un secol, unde caii de rasă și oamenii care îi îngrijesc păstrează vie o tradiție ecvestră impresionantă. Printre grajduri și în manej, descoperim poveștile acestui loc aparte și legătura dintre om și cal.

Călătoria continuă la masă, la punctul gastronomic local La Nuța și Ionică, unde rețete cu gust moldovenesc ne amintesc că ospitalitatea se transmite, adesea, prin bucate simple și povești spuse în jurul mesei.

Îl cunoaștem și pe Ionel Albu, Tezaur Uman Viu, meșterul din Neamț care face măști tradiționale de mai bine de 60 de ani. El duce mai departe un meșteșug plin de simboluri pe care se teme că lumea îl va uita. Iar la final, facem o scurtă plimbare prin Piatra-Neamț împreună cu un ghid local care îl consideră cel mai frumos oraș din lume. De ce? Pentru că aici istoria, arhitectura și priveliștile de la înălțime se întâlnesc într-un peisaj aparte.

Neamțul ne așteaptă cu oameni pasionați, gusturi autentice și povești care merită descoperite. O ediție despre curajul de a-ți urma visul, bucuria lucrurilor făcute cu rost și frumusețea unui loc care are mereu ceva nou de arătat.

Realizator si prezintator Cristian Tabără

Jurnalisti: Cristina Soloc si Cristina Madgearu

Producător Marin Găbudean

(Reluare)

16:20 TVR 70

*Teatru

*Chiriţa în provincie

Preluare de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

In distributie: Tamara Buciuceanu, Puiu Vasiliu, Dionisie Vitcu, Doina Deleanu, Liliana Margineanu, Sergiu Tudose, Valentin Ionescu, Ioan Chelaru

Muzica Alexandru Flechtenmacher

Scenografia Laurentiu Dumitrascu

Regia TV Eugen Todoran

Regia Alexandru Dabija

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

publicat: vineri, 06 noiembrie 2026

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

 

#tvri