loader

Istro-românii din Croaţia, la “Lumea şi noi”

Marţi, 2 februarie, de la ora 20.30, la TVR Internaţional, am făcut cunoștință cu diaspora istorică din Croaţia.

 

Lumea şi noi

Ediția este disponibilă online pe TVR+

La suflet, sunt români. Dar trăiesc la un pas depărtare de casă. Un pas mare şi cam trist, cât să treci câte o graniţă cu el. Sunt fraţii noştri de lângă noi – fraţii, verii, nepoţii pe care felurite vremuri vitrege i-au dezrădăcinat.

În Ucraina, Ungaria, Serbia, Albania, Bulgaria, Croaţia ei alcătuiesc aşa-numita Diaspora Istorică. Cu bune şi rele, existenţa lor este şi o zbatere continuă de a-şi păstra identitatea de neam. Pentru aceasta, le vorbesc copiilor în limba română. Deoarece la suflet sunt, cu toţii, români.

Potrivit statisticilor, astăzi în Croaţia mai trăiesc în jur de 150 de istro-români. Suşnieviţa, Cepic, Brdo, Skabici, Miheli ori Krâsan sunt doar câteva dintre satele ocupate de istro-români atunci când au ajuns pe teritoriul Croaţiei.

(w882) Diaspora i

Unii dintre oameni cred că originea lor este românească, alţii sunt de părere că doar dialectul istro-român îi uneşte cu România. Limba, însă, este o legătură puternică cu România.

În Suşnieviţa, de exemplu, se renovează o şcoală cu sprijinul autorităţilor române, pentru copiii care doresc să înveţe dialectul istro-român.

(w882) Diaspora i

Realizator: Melania Trifu

Fotografii: Adrian Maranca

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

2:00 România în bucate

*Studioul teritorial TVR Timişoara

*Sarea în bucate

*Mâncare japoneză la Bocşa

Prezintă Dan Liuţ

Realizator Veronica Mihoc

Producător Alice Săceanu

2:30 Mâine începe azi

*Alexia Motronea

Realizator Raluca Alecu

Producător Elena Ştirbescu

(Reluare)
 
Radio România și povestea străzii Berthelot

Radio România și povestea străzii Berthelot

publicat: luni, 12 octombrie 2026

Radio România va celebra în 2028 centenarul. Arhivele sale păstrează un tezaur, iar multe înregistrări spun povestea oamenilor din vecinătate și ...

Inima, mișcarea și creierul

Inima, mișcarea și creierul

publicat: vineri, 09 octombrie 2026

A doua ediția din noul sezon „Un doctor pentru dumneavoastră” aduce în prim-plan una dintre cele mai importante teme de sănătate publică: bolile ...

 Înființarea unei firme, PFA sau SRL, în România

Înființarea unei firme, PFA sau SRL, în România

publicat: vineri, 09 octombrie 2026

Crenguța Florea, avocată, specialistă în drept societar și comercial, este invitata Angelei Avram în emisiunea „Info Diaspora”, pentru a ...

 

#tvri