loader

Întâlnirea cu clipa care ne schimbă viaţa, în weekend la TVR Internaţional

Titlul este, desigur, o metaforă la filmul “Imposibila iubire”, realizat după romanul “Intrusul” de Marin Preda.  Sâmbătă şi duminică, la TVR i, puteţi urmări cele două părţi ale producţiei cinematografice.

 

Filmul românesc la TVRi

S-a scris mult despre romanul semnat de Marin Preda, atât de mult, încât nu prea mai există ceva care să fie scăpat ochiului criticii. La fel s-a întâmplat şi cu filmul regizat de Constantin Vaeni şi care a fost distins cu Premiul pentru regie la Festivaul filmului de la Avellino din Italia, 1984.

Şi cum nu ne rămâne nimic nou de spus pe subiect, nu vom face decât să vă invităm să îl urmăriţi. Nu pentru că este un film excepţional realizat şi nici pentru că este premiat. Nici măcar pentru subiectul lui. Ci pentru faptul că pune în prim-plan ceea ce se numeşte întâlnirea providenţială, acel context care îţi schimbă radical viaţa.

La sfârşitul anilor '50, în plină "eră a ticăloşilor", un tânăr ucenic-vopsitor de turle de biserici, Călin Surupăceanu (Şerban Ionescu) îl întâlneşte (datorită unui accident produs de teribilismul său, pe când încerca să seducă o fată) pe inginerul-constructor Dan (Amza Pellea), un om dintr-o bucată.

(w882) Imposibila

Acesta are nevoie de tineri entuziaşti pe noul şantier din "creierii munţilor" unde lucrează. Astfel, Călin porneşte în necunoscut şi, împreună cu inginerul care-i va deveni treptat mentor şi bate primul ţăruş la temelia unui oraş nou - un oraş simbolic, fără nume.

Monicăi Lovinescu, de exemplu, i se pare că filmul, produs în 1983, nu face decât să surprindă bine romanul, construit ca un o repetiţie inversată a legendei Meşterului Manole. Ştiţi legenda Meşterului Manole, nu? Ei, cum vine o repetiţie inversată a ei nu vă vom spune, ci vă vom invita să descoperiţi singuri urmărind filmul în două părţi, sâmbătă şi duminică la TVR Internaţional.

Prima parte se difuzează sâmbătă, 29 noiembrie, ora 22:30, iar cea de-a doua parte se difuzează duminică, 30 noiembrie, ora 22:30.

Regia: Constantin Vaeni

Cu: Şerban Ionescu, Amza Pellea, Irina Petrescu, Valeria Sitaru, Mitică Popescu, Tora Vasilescu

Ce alte filme mai puteţi urmări în acest final de săptămâna la TVR Internaţional aflaţi AICI.

***

Filmele pot fi urmărite și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

0:45 Reportajele/Interviurile Telejurnalului

1:00 Poarta Pangrati

Prezentatori: Marina Almăşan, Costin Teodorescu, Florin Peşte, Miruna Dascălu, Bogdan Vârsan
Redactori: Valentina Ionescu, Carmen Ciurea

Realizator Marina Almăşan

Producători: Marina Almăşan, Andreea Baciu

(Reluare)
 
România în lume

România în lume

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Dinamica pieţei muncii din România

Dinamica pieţei muncii din România

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

Dinamica pieţei muncii din România în 2026 în contextul pieţei europene a forţei de muncă. Invitat Romulus Badea, preşedintele Patronatului ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

 

#tvri