loader
Foto

Info Plus: Lumea diplomatică

În contextul ascensiunii euroscepticismului și a curentelor extremiste care pun la îndoială rolul Uniunii Europene și misiunea Alianței Nord-Atlantice, Televiziunea Română oferă publicului un format jurnalistic prin care să furnizeze informații corecte, obiective și echidistante despre cele mai importante evenimente care se petrec în lume şi care pot avea impact asupra vieţii noastre de zi cu zi.

 

„Lumea diplomatică” ne prezintă o perspectivă completă asupra relaţiilor externe pe care le are România şi, totodată, le oferă ambasadorilor cadrul în care pot explica dimensiunea parteneriatelor pe care le are ţara noastră. Mai mult decât oricând, avem nevoie să înţelegem ce obţinem concret în urma negocierilor de culise şi importanţa diplomaţilor într-o lume aflată în continuă schimbare.

În fiecare săptămână, prin rubrica de la INFO PLUS intrăm în culisele diplomației și putem urmări un interviu cu un ambasador acreditat la București sau cu un demnitar străin. Pe lângă temele externe de actualitate, acesta va răspunde şi la întrebări despre relația țării sale cu România, avantajele şi beneficiile pe care le au românii în urma acestui parteneriat în plan economic, social şi în sfera securităţii. Puțini știu, spre exemplu, că Germania este cel mai important partener comercial al României și a contribuit enorm la relansarea sectorului industrial din ţara noastră, că soluțiile pentru irigații folosite de fermierii din Israel ne pot scăpa de seceta din Oltenia şi Bărăgan, că securitatea oferită de Statele Unite ca partener strategic a reprezentat aproape jumătate de secol visul unei generații sau că oamenii de afaceri italieni au deschis cele mai multe firme în România şi au creat în acest fel sute de mii de locuri de muncă.

Revedeți o ediție a emisiunii „Info Plus” sâmbătă, 23 august, de la ora 17.30, pe TVR Internațional.

Sursa foto: tvr.ro

 

2:00 România în bucate

*Studioul teritorial TVR Târgu Mureş

*Cooking Show

Prezentatori şi producători: Costin Miron şi Bogdan Moraru

Producător Alice Săceanu

2:30 La pas prin ţară

Realizator Ion Răilean

Producător Luminiţa Popa

(Reluare)
 
 Executarea silită

Executarea silită

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Despre procedura legală prin care un creditor constrânge un debitor, cu ajutorul unui executor judecătoresc sau al ANAF, să își îndeplinească ...

Festivalul trufelor

Festivalul trufelor

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

Într-o poiană la Cacica, în județul Suceava, am fost pentru câteva zile în raiul gurmanzilor. La Festivalul Trufelor s-au întâlnit bucătăriile ...

„O zi de 72 de ore”. Sabina Maria Ciofu, românca pentru care timpul pare să aibă alte dimensiuni

Olimpică în România, absolventă de studii clasice la Cambridge, zece ani în Parlamentul European și, astăzi, o carieră internațională în ...

 

#tvri