loader

Gala “100 PENTRU CENTENAR” din Tel Aviv, la TVRi

Duminică, 9 decembrie, de la ora 15.30, la TVR Internaţional, v-a invitat în mijlocul românilor din Israel.

 

Ana Maria Ghiur

Ultima gală din seria “100 pentru centenar” ne-a adus în Ţara Sfântă, la Tel Aviv! Deşi este noiembrie, încă e foarte cald. Românii de aici sunt oameni primitori, cu sufletul deschis, oricând gata să-ţi sară-n ajutor şi să te facă să te simţi ca acasă. „Shalom!” le spunem, aşa cum am învăţat în cele câteva zile petrecute aici. Şi suntem siguri că ne răspund, la rândul lor: „Shalom! - Să fie pace!”.

Gala desfăşurată pe 1 noiembrie 2018, la Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, a încheiat parcursul seriei „100 pentru Centenar”.

Zece premianţi, 10 poveşti de viaţă şi tot atâtea distincţii simbolice în semn de recunoaştere şi apreciere a meritelor şi contribuţiei românilor de aici la imaginea ţării noastre în lume. Tel Avivul este al zecelea oraş şi ultimul în care este celebrată excelenţa, într-un proiect ce aparţine Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu misiunile diplomatice din ţările gazdă şi filialele Institutului Cultural Român.

(w882) Gala Tel A

Cei 10 premianţi de la Tel Aviv sunt: Herman Bercovits, Colette Avital, Ilan Gilon, Micha Harish, Doina Meiseles, Armand Schor, Alex Landesberg, Nathan Cohen, Marcel Leibovici, Erna Kretzer. Au mai fost acordate încă două premii speciale: Zeev Schwartz, preşedintele Asociaţiei Imigranţilor Originari din România HOR, şi Moni Senstein,  vicepreşedintele Asociaţiei Emigranţilor Originari din România şi preşedintele Hor Petah Tikva.

(w882) Gala Tel A

(w882) Gala Tel A

Realizator: Ana Maria Ghiur

Imagine: Marian Oprea

9:00 Exclusiv în România

*Patru povești autentice din inima Transilvaniei

Un explorator care a descoperit lumea și care a ales să se întoarcă la Sfântu Gheorghe , un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o gospodărie în care gastronomia locală păstrează gustul tradițiilor și un Tezaur Uman Viu care duce mai departe patrimoniul folcloric din Câmpia Transilvaniei sunt protagoniștii unor reportaje despre oameni, locuri și experiențe autentice.

La Sfântu Gheorghe, Karda Zoltán transformă experiența călătoriilor sale în inspirație pentru un proiect local, o grădină botanică menită să apropie oamenii de natură. Tot aici, Muzeul Comunismului „Steaua Roșie” propune o incursiune într-un trecut încă viu în memoria multora, prin obiecte neobișnuite, mărturii și reconstituiri care dezvăluie cum arăta viața într-un regim totalitar.

În satul Bicfalău, punctul gastronomic local „Om Bun” invită la descoperirea bucătăriei de gospodărie, a rețetelor tradiționale și a ospitalității rurale. Iar în Mociu, „Stângaciu”, cunoscut pentru legătura sa cu formația tradițională „Zorile”, readuce în prim-plan muzica și jocul popular, demonstrând că tradițiile pot supraviețui prin oamenii care le păstrează vii și le transmit generațiilor următoare.

Patru subiecte diferite, unite de aceeași idee: poveștile valoroase se găsesc adesea aproape de noi, în oameni care au ceva de transmis și în locuri care merită descoperite.

Realizator şi prezentator Cristian Tabără

Jurnalist Cristina Madgearu

Producător Marin Găbudean

9:50 Prezenţe româneşti

 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Tinerii şi antreprenoriatul în România

publicat: vineri, 13 noiembrie 2026

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

România în lume

România în lume

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

 

#tvri