loader
Foto

TOAMNA BOBOCILOR

România, 1975

sâmbătă, 26 noiembrie 2022
ora 23:00

 

 

Regia: Mircea Moldovan

Scenariul: Petre Sălcudeanu

Cu: Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Dumitru Furdui

Comedie

După terminarea facultăţii, trei absolvenţi - Mariela, profesoară de franceză, Ovidiu, medic, şi Geo, inginer agronom - pornesc fără să se cunoască spre localitatea Viişoara, unde au primit posturi prin repartiţie. Acolo, însă, vor da piept cu mai-marii satului, care-i întâmpină cu răceală şi nu sunt pregătiţi să aibă încredere în ideile "prospăturilor".

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPIII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP).

9:00 Exclusiv în România

*Neamţ - tropote, arome și aripi

Un zbor deasupra Neamțului, cai de poveste, gusturi moldovenești și oameni care țin tradițiile vii. În această ediție Exclusiv în România, pornim într-o călătorie în care pasiunea ne ridică deasupra norilor, istoria tropăie prin manej, iar aromele și meșteșugurile locului ne aduc mai aproape de sufletul Moldovei.

Cristi Tabără îl întâlnește pe Iulian Părăoanu, pilot și campion la motodeltaplan, un om care și-a transformat pasiunea pentru zbor într-un mod de viață. Alături de el, descoperim Neamțul de la înălțime și aflăm ce înseamnă să privești lumea de sus, cu libertatea și curajul celor care și-au făcut din cer un loc familiar.

Ilinca ajunge la Depozitul de Armăsari Dumbrava

cunoscut și ca Herghelia Regală sau Grajdurile Măriei Sale, un loc cu o istorie de peste un secol, unde caii de rasă și oamenii care îi îngrijesc păstrează vie o tradiție ecvestră impresionantă. Printre grajduri și în manej, descoperim poveștile acestui loc aparte și legătura dintre om și cal.

Călătoria continuă la masă, la punctul gastronomic local La Nuța și Ionică, unde rețete cu gust moldovenesc ne amintesc că ospitalitatea se transmite, adesea, prin bucate simple și povești spuse în jurul mesei.

Îl cunoaștem și pe Ionel Albu, Tezaur Uman Viu, meșterul din Neamț care face măști tradiționale de mai bine de 60 de ani. El duce mai departe un meșteșug plin de simboluri pe care se teme că lumea îl va uita. Iar la final, facem o scurtă plimbare prin Piatra-Neamț împreună cu un ghid local care îl consideră cel mai frumos oraș din lume. De ce? Pentru că aici istoria, arhitectura și priveliștile de la înălțime se întâlnesc într-un peisaj aparte.

Neamțul ne așteaptă cu oameni pasionați, gusturi autentice și povești care merită descoperite. O ediție despre curajul de a-ți urma visul, bucuria lucrurilor făcute cu rost și frumusețea unui loc care are mereu ceva nou de arătat.

Realizator si prezintator Cristian Tabără

Jurnalisti: Cristina Soloc si Cristina Madgearu

Producător Marin Găbudean

9:50 Prezenţe româneşti

 

#tvri